Monarhia - mai este posibilă?

<<În iulie 1971, Ceauşescu a anunţat noi măsuri pentru ,îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice", rămase în istoria comunismului românesc sub numele de tezele din iulie, denumire ce aduce aminte de tezele leniniste din aprilie.
Tezele ceauşiste reprezentau un nou ghid pentru toate producţiile culturale din România.

Din punct de vedere ideologic, tezele au fost mai degrabă dogmatice decât novatoare: noţiuni demult abandonate în restul lagărului comunist, precum realismul socialist, erau readuse în actualitate de Ceauşescu, care punea astfel capăt tuturor iluziilor de liberalizare a vieţii culturale, întreţinute în perioada de început a conducerii sale.

Subliniind rolul conducător pe care trebuia să-l joace partidul în toate domeniile, secretarul general a lansat un atac neaşteptat împotriva celor care încercau să menţină cultura română conectată la curentele artistice, modele culturale şi tendinţele novatoare din Occident.

Cu alte cuvinte, intelectualii români trebuiau să se inspire exclusiv din surse autohtone, mai precis din realităţile României socialiste.
Consecinţa implicită: după o scurtă perioadă în care fuseseră reluate legăturile fireşti cu Occidentul, cultura română era condamnată de regimul comunist - a doua oară după rusificarea forţată din anii stalinismului - să se dezvolte în completă izolare faţă de orice influenţă de dincolo de Cortina de Fier.

Pe scurt, tezele din iulie au constituit începutul restalinizării culturii române prin întreruperea timidei încercări din anii 1960 de a relua ambiţia generaţiei paşoptiste de a produce o cultură naţională în sincronism cu Occidentul, şi, implicit, demnă de a sta alături de celelalte culturi europene.>>
http://www.romlit.ro/controlul_contiinelor


<<Oficial, la venirea lui Ceausescu la conducerea partidului si a statului, in Romania nu mai existau detinuti politici. Rezistenta din munti incetase de prin 1959, cei mai multi luptatori anticomunisti platind cu viata.
Cazurile de revolta, in ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, erau in mare parte individuale, nerecunoscute ca politice, fiind incadrate la diferite infractiuni sau trimise la psihiatrie. Destui romani au crezut ca regimul lui Ceausescu va fi mai bland decat al predecesorului sau, mai "liberal", si unii dintre ei s-au repezit sa se inscrie in P.C.R. Sfanta naivitate!

"Tezele de la Mangalia", din 1971, de inspiratie chineza si nord-coreeana, i-au pus pe multi in garda. Apoi, cultul personalitatii lui "Ceasca" a inceput sa se umfle, atingand, pana in Decembrie ‘89, proportii monstruoase.
Culmea e ca dictatorul credea cu toata sinceritatea in acest cult. De aceea, trebuie ca s-o fi mirat tare mult de revolta minerilor din Valea Jiului, la 1977. Desi tara mocnea, vor mai trece 10 ani pana cand, la Brasov, sa reizbucneasca flacarile unei revolte importante, de masa. si in Valea Jiului, si la Brasov, tocmai clasa muncitoare, laudata de ideologii comunisti ca fiind "cea mai inaintata forta a societatii", dadea semne ca s-a saturat de minciunile oficiale.>>


http://www.romanialibera.ro/cultura/...ni-111473.html


Revenind la Vizita lui Nicolae Ceausescu in China si Coreea (de Nord), de aici ni s-a tras mult rau.
Prin anii ’70 - ’80 ( si cred ca pana la Revolutia din decembrie 1989), Tezele de la Mangalia erau Inamicul public nr. 1 al Culturii.
Daca o sa aveti rabdare sa cititi cele scrise in link-ruile de mai sus, si daca o sa cautati si alte articole, o sa intelegeti cum a fost.

Nu stiu daca monarhia ar mai fi posibila. Eu nu cred in sangele albastru.
Dar as vrea sa va spun ceva; ceva despre cum am trait in anii aceia (din comunism) pe care multi i-au uitat (poate e bine?) multi le descopera acum doar partea cea rea/ altii doar partea lor buna, multora nici nu le mai pasa. Mesajul se adreseaza tuturor acelora care, daca n-au trait perioada Gheorghiu Dej - Ceausescu, n-au de unde sa stie cum a fost.

N-a fost deloc de joaca. E trist ca oamenii uita. Stiu ca un crestin trebuie sa ierte si sa uite. Daca spune: am iertat dar nu uit, inseamna ca n-a iertat. Si e pacat mare.
Dar vorbind despre viata in comumism, stiu sigur ca nu trebuie sa uitam cum a fost: ca sa nu repetam o istorie trista.

Mesajul se adreseaza si acelora care, desi au trait acele timpuri, nu le reproseaza nimic. Pentru unii a fost foarte bine; pentru altii nu. Bineinteles ca au fost si lucruri bune ca altfel n-ar fi tinut comunismul 45 de ani.
Pe noi (ma refer la generatia mea 1948) si probabil pe altii ne-a ajutat mult tineretea. Tineretea este unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu.

Viata de zi cu zi (ma refer mai ales la perioada Ceausescu; in perioada Dej eram copil si nu ma ocupam eu de grija casei; eu vorbesc despre cum era in Bucuresti unde m-am nascut si am trait si traiesc in continuare) era o lupta pentru :

- 2 sticle de lapte, stand la rand de dimineata de la ora 4,30-5,00 [si la noroc si 2-3 borcane de iaurt; poate nu stiti, dar in centru (de exemplu) de multe ori gaseai lapte si peste zi dar nu puteai sa cumperi daca nu aveai sticle la schimb; si era un act de eroism sa mergi cu sticlele zdranga/zdranga in traista la serviciu si pe urma in expeditie ca sa si cumperi macar 1 l de lapte);
- un loc la coada la hartie igienica sau branza telemea sau un pachet de unt
- un loc la coada la apa minerala (cand se intampla sa aduca; deci: pe vremea aceea apa de la robinet, in Bucuresti, era buna de baut, era potabila nu ca acum; era si o vorba: „Dambovita apa dulce/ Cin-te bea? Nu se mai duce”. Dar mai vroiai si un pahar de apa minerala, era un rasfat).
- o pila la farmacie sa poti sa cumperi macar un pachet de vata (si vreme doi sau trei ani si pasta de dinti, ca nici asta nu se gasea)
- o pila la Alimentara ca sa poti sa cumperi 1(un) litru de ulei si 1 kg. de zahar peste ratie
- despre carne, oua, pui!!!ce sa mai vorbim... tot pilele ne salvau. [Spunea actorul Stefan Tapalaga (Dumnezeu sa-l ierte): „O pila in socialism face cat o avere in capitalism!”] Da, asa era.
- rafturile goale la Alimentara sau borcanele de sfecla in otet, sau pungile cu creveti din Vietnam
- frigul din apartament( pe care-l plateam, ca nu era de gratis); „ce e mai rece decat apa rece? Apa calda”; „E frig la voi in casa Bulă? Aseara n-am avut probleme ca bunicul a avut 40° (C) si l-am plimbat din camera in camera si ne-am incalzit.”
- umilinta (care nu e totuna cu smerenia); frica; si speranta (pe care multi dintre noi o pierdusera)

Pentru multi dintre noi salvarea a venit din cultura: carte, teatru, concerte la Sala Radio sau la Filarmonica. Pentru unii salvarea a fost Biserica.
Despre ateismul acelor vremuri e mult de spus. Poate altadata.

Asa mai adauga un gand.

Este o mare nedreptate cand se vorbeste despre Revolutia din decembrie 1989 ca despre o lovitura de stat, miscare nu stiu de care etc. Aici n-ar trebui sa existe băşcălie.

Stiu ca (n+1) specialisti in istorie si tehnica de lupta si tehnica militara sau de care-o mai fi, jurnalisti de toate culorile etc. se calca pe bataturi in exprimari care de care mai sofisticate. Si mai stiu ca „Dupa razboi, multi viteji s-arata”.

Dar e NEDREPT. E nedrept pentru ca oamenii (foarte multi copii si tineri) care au avut curajul la Timisoara sa strige in strada (cu securistii si militienii si armata gramada peste ei) si la Bucuresti in zilele de 21 si 22 decembrie (cu securistii si militienii si armata gramada peste ei) nu stiau de niciun fel de aranjamente.Oamenii aceia, barbati si femei, copii si tineri, oameni simpli sau mai scoliti au iesit in strada pentru ca iubeau libertatea. Pentru ca nu mai puteau indura.

Eu i-am vazut in ziua de 21 decembrie. N-am avut curaj sa ma alatur lor. N-am stofa de erou, martir sau mucenic. Si aveam si o mare responsabilitate: eram (sunt) mama a doi copii.

Dar pe oamenii aceia i-am vazut . Peste tot pe fostul Bulevard 6 Martie (pe urma Gheorghe Ghorghiu Dej si acum Bd. Regina Elisabeta) erau militieni, securisti si oameni imbracati in haine de garzi patriotice.(Era si o vorba: „Omul, pomul, securistul”).

Cand am ajuns la Universitate era o mare de oameni intre Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti (Palatul Şuţu), Spitalul Coltei, Teatrul National si Univeristate. Erau inconjurati de militieni, securisti, garzi patriotice. Nici nu mai puteam sa respir.

Doua tancuri cu tunul indreptat spre multime: unul langa Spitalui Coltei celalalt in dreptul Teatrului National(intrarea spre Sala Amfiteatru si Casele de bilete).

Am vazut pe zidul Universitatii din Bucuresti o inscriptie: „Jos Ceausescu! Jos cizmaru!” M-am speriat. M-am sprijinit de zid si m-am prelins pana pe caldarâm. Un securist m-a intrebat: ”Va e rau? / Dar cui e bine?/Vreti sa intrati?(in multime)/Dar daca intru, ma mai lasati sa ies?”

Am plecat la serviciu; dar dupa ce Nicolae Ceausescu a declarat la radio starea de necesitate, am plecat. Mi-era frica sa nu plece copiii mei pe strazi si sa ajunga eroi din greseala.

Piata Universitatii se golise si toti se mutasera in fata fostului CC (acum Piata Revolutiei). Pe strada Edgar Quinet erau doua plutoane (grupuri) de soldati(militari in termen). Din Piata (Revolutiei) se auzeau glasuri de oameni care vorbeau la portavoce. L-am intrebat pe un militian: „Cine vorbeste? / E de-ai lor?/ De-ai cui?”
La un moment dat un elicopter alb s-a ridicat de pe cladirea CC al PCR. Soldatii si-au aruncat caciulile in sus strigand :Ura! Atunci am aflat ca Ceausescu plecase.

La cateva zile am aflat ca un fost coleg de-al meu a murit (a fost impuscat) in noaptea de 22/23 la fosul sediu al CC al PCR. Avea (cred) 24-25 de ani. Un copil in urma lui nu mai are cui sa-i spuna: tata.

O doamna pe care am cunoscut-o cu cateva zile inainte de Revolutia din decembrie 1989, lucra la o Casa de Mode, si-a pierdut fiul: era militar in termen; a murit in autobuzul (autobuzele??) de la Otopeni: impuscat in cap; avea doar 19 ani.

Mai tarziu am aflat ca domnul (dascal/cantaret) care canta la noi la Biserica la care am mers vreme de 23 de ani, a avut o mare durere: fiul sau a fost impuscat la Revolutie. Domnul despre care va vorbesc a facut diabet tip 2. Acum patru/cinci ani s-a dus la Dumnezeu. Durerea din sufletul sau si al sotiei sale nu s-a sters nicio clipa.

Parintele nostru il pomeneste pe fiul domnului Aurel (Florin erou martir) la fiecare Sfanta Liturghie.

Am vazut cum, in plina strada, in miezul zilei, a fost impuscat un fost sportiv de la Clubul Steaua.

Au murit oameni. Ei n-au stiut de aranjamentele din spatele acestui moment al vietii noastre. Ei au avut curaj. Si au murit. Si noi acum facem băşcălie.
Din faţa televizorului, din fotoliu sau din faţa monitorului, toti suntem puternci. Dar doar unii au riscat. Si au murit. Si dupa cum ne comportam, au murit si in sufletele noastre.

Daca aceia care au pareri despre Revolutia din decembrie 1989 ar fi pierdut o fiinta draga lor (mama, tata, fiu, fiica, sot, sotie, sora, frate, iubit, iubita, prieten etc.) nu cred ca ar mai vorbi asa.

Atat as vrea: din respect pentru acei oameni (in marea lor majoritate tineri, care aveau dreptul si datoria sa traiasca, sa se bucure de viata daruita de Dumnezeu) care si-au dat viata pentru noi, sa spunem, fara sa ne fie rusine si fara sa ne temen de inteligenta, stiinta, elocinta etc. „specialistilor” de dupa razboi (cand apar vitejii de carton): REVOLUTIA din decembrie 1989.

Cand treceti pe langa Cimitirul Eroilor rugati-va in gand pentru acei oameni.
Sa nu uitam ca facem conversatie LIBERI pentru ca niste oameni au indraznit, au riscat si au plecat la Dumnezeu.

„Vom muri si vom fi liberi!”
Cand dupa Revolutie, in 1990 in Piata Universitatii am ingenunchiat si am spus Tatal Nostru impreuna cu Parintele Constantin Galeriu (Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze cu Dreptii) am inteles greul acestor cuvinte: „Vom muri si vom fi liberi!”

Haideti “Sa traim si sa fim liberi” fara sa uitam ca Dumnezeu a ingaduit o asemnea jertfa ca sa invatam din ea.

Dumnezeu sa ne ajute sa nu gresim.

[philalex]

da, cred ca ar fi bine cu monarhie....sunt multe tari cu rege si o duc ok....in nordul europei...toate au rege...fara finlanda

[stefan florin]

În prealabil postat de philalex

da, cred ca ar fi bine cu monarhie....sunt multe tari cu rege si o duc ok....in nordul europei...toate au rege...fara finlanda

si germanii o duc foarte bine...si n-au rege. Crezi ca acele tari o duc bine pentru ca sunt condusi de un rege sau datorita faptului ca locuitorii acelor tari sunt oameni constiinciosi si disciplinati?

[Florinvs]

[
Dar e NEDREPT. E nedrept pentru ca oamenii (foarte multi copii si tineri) care au avut curajul la Timisoara sa strige in strada (cu securistii si militienii si armata gramada peste ei) si la Bucuresti in zilele de 21 si 22 decembrie (cu securistii si militienii si armata gramada peste ei) nu stiau de niciun fel de aranjamente.Oamenii aceia, barbati si femei, copii si tineri, oameni simpli sau mai scoliti au iesit in strada pentru ca iubeau libertatea. Pentru ca nu mai puteau indura.

Eu i-am vazut in ziua de 21 decembrie. N-am avut curaj sa ma alatur lor. N-am stofa de erou, martir sau mucenic. Si aveam si o mare responsabilitate: eram (sunt) mama a doi copii.

Dar pe oamenii aceia i-am vazut . Peste tot pe fostul Bulevard 6 Martie (pe urma Gheorghe Ghorghiu Dej si acum Bd. Regina Elisabeta) erau militieni, securisti si oameni imbracati in haine de garzi patriotice.(Era si o vorba: „Omul, pomul, securistul”).

Apreciez curajul celor care au participat la revolutie, insa ca sa fim cinstiti trebuie sa recunoastem si faptul ca atat militia cat si securitatea au avut o atitudine pozitiva, laudabila la revolutie, abtinandu-se de la actiuni represive! Cateva fapte concrete:

- Inca din 1988, prin ordinul transmis de generalul Iulian Vlad, securitatea se debaraseaza de orice atributie pe linie de ordine publica, ramanand ca in cazul unor tulburari grave a ordinii si linistii publice sa intervina unitatile "Scutul"" a militiei;
-Discutiile de la Malta au fost interceptate de securitate. Iulian Vlad, dandu-si seama ce va urma, hotaraste ca securitatea sa nu intervina
-Cand au inceput tulburarile la Timisoara, desi primul secretar Radu Balan (complet depasit de situatie) cerea masuri in forta, comandantii Inspectoratului judetean MI nu au dat curs acestor solicitari
-In sedinta CPEX din 17 decembrie 1989, atat Iulian Vlad cat si Tudor Postelnicu si Vasile Milea sunt criticati dur de Ceausescu (""ce ati facut voi se cheama pactizare cu inamicul si ar trebui sa va pun la zid"")- stenograma sedintei a fost publicata;
-Inca din 18 decembrie Iulian Vlad a dat ordinul ca toate fortele de securitate sa ramana in cazarmi si sa depuna armamentul la rastel;
-Diversiunea de la Sibiu a fost organizata de forte straine, fiind facilitata de atitudinea complet iresponsabila a coloneluli Aurel Dragomir. Desi Nicu Silvestru (comandantul militiei) si Iulian Rotaru (comandantul securitatii) l-au informat ca la aceea ora toate cadrele de militie si securitate erau dezarmate, iar in dotarea acestora nici macar nu exista armament greu cu care s-a executat foc asupra armatei, cu toate acestea, Aurel Dragomir ordona ca armata sa deschida focul asupra sediului MI!
-In noaptea de 21 spre 22 decembrie Iulian vlad i propune lui Vasile Milea sa dea lovitura de stat (ëu controlez situatia in interiorul CC cu oamenii directiei 5 iar tu afara cu armata""), sa aresteze membri CPEX, ai guvernului si cuplul Ceausescu, iar armata sa preia puterea pana se linistesc lucrurile. Din pacate Vasile Milea refuza propunerea, preferand sa se impuste!
-In dimineata zilei de 22 decembrie, dupa ce primeste informatia ca muncitorii de pe marile platforme industriale se indreapta in masa spre CC, Iulian Vlad i ordona generalului Ghita sa retraga tot dispozitivul ce asigura paza TVR, iar apoi transmite catre generalul Romeo Campeanu (adjunctul sefului IGM-ului) sa transmita urmatorul mesaj: ""Catre toate unitatile de militie si securitate din tara: In nici un caz nu se va folosi armamentul din dotare, toate cadrele de militie si securitate vor dialog cu manifestantii, si se vor alatura acestora, pentru prevenirea distrugerii sediilor sau a tehnicii operative""
- In momentul cand revolutionarii intra in sediul CC, toti cei cca 150 de oameni ce asigurau paza CC se retrag, abondonand si armamentul (Iulian Vlad- ""Aveam 150 de oameni inarmati pana in dinti in sediul CC. Daca dadeam ordin sa deschida focul iesea macel")
-Impreuna cu Stefan Gusa Iulian Vlad are meritul de a fi evitat razboiul civil spre care se indrepta Romania in acel moment

-Din pacate, in tara, in judetele Harghita si Covasna ori la Cugir, unele cadre de militie ori securitate sunt asasinate barbar de elemente criminale, declasate, intr-un mod barbar cu practici demne de evul mediu!
-Majoritatea celor care au atacat sediile MI ori au agresat cadre de militie ori securitate, erau infractori recidivisti, de drept comun, persoane in stare de ebrietate ori tigani, care fusesera anterior condamnati pentru infractiuni de drept comun. Asa a fost si la Cugir, la Caransebes ori la Targoviste (revelatoare este marturia lui Ion Dureci, comandantul militiei Targoviste)
-In alte parti, unde oamenii au fost mai judecati, nu s-au inregistrat situatii de acest gen. La Vaslui, printr-o simpla discutie intre colonelul Mihaila (comandantul inspectoratului MI) si revolutionari, s-a evitat orice eveniment nefericit, nefiind nici o persoana ranita!
-La Satu-Mare s-a strigat ""militia e cu noi"", iar unii militieni au fost purtati pe brate de revolutionari!
-Unii sefi de post din mediul rural au fost alesi de cetatenii din comune in organele locale a CFSN

-Titlul de ëroi ai revolutiei"" merita si acei militieni ori securisti asasinati in judetele Harghita-Covasna ori la Cugir, dar si Gheorghe Trosca si colegii lui de la USLA, asasinati in fata MAPn din ordinul criminalului si tradatorului de tara Nicolae Militaru.

[Florinvs]

Iata marturia lui Gheorghe Roset, comandantul militiei Caransebes:

Iată-ne în 21.12.1989, ca de obicei la lucru, liniştea oraşului fiind tulburată în acele zile de un viol în grup asupra unei eleve iar preocuparea noastră era să dăm satisfacţie unei mame disperate.
Pe acest fond am aflat că de la ICM un grup de muncitori vor să meargă la Consiliul Popular pentru unele revendicări aşa cum o mai făcuseră şi altă dată. Nu numai că aceştia nu au fost opriţi, dar s-au luat măsuri ca să le înlesnească deplasarea oprindu-se circulaţia, iar maşina circulaţiei a fost antemergător. Pentru tot ce am întreprins în acea zi, dacă nu ar fi intervenit marile evenimente din 22.12.1989 eram tot la puişcărie şi tot sub acuzaţie deosebit de gravă. La Consiliul Popular, pe lîngă cei care au venit de la ICM s-a format un alt grup din persoane cu antecedente penale, dosare în curs de urmărire penală, aparţinători ai unora din cei 21 de arestaţi de drept comun, care se aflau în arest pentru fapte grave, dar şi un număr important de persoane străine de oraş, care au apărut ca la un semnal. Tot aici şi-au făcut apariţia lăzile cu băuturi alcoolice din restaurantele devastate din apropiere. Într-o stare cruntă de beţie, grupul astfel format, atacă violent miliţia în timp ce muncitorii rămîn cu treburile lor la Consiliul Popular.
Am încercat disperat să intru în dialog cu acest grup în care indivizii erau înarmaţi cu răngi de fier, bîte, pietre şi nu în ultimul rînd lăzi pline cu sticle incendiare. Făcînd apel prin staţia maşinii circulaţiei cerîndu-le să nu atace şi să trimită o delegaţie dacă doresc rezolvarea unor probleme de către miliţie. Apelul la dialog i se răspundea cu ultimatumuri de genul: “daţi-ne armele şi muniţia să mergem la aeroport”, “moarte miliţienilor”, “daţi-ne arestaţii”. Cu toate că aceste cereri nu erau legitime ci deosebit de periculoase, grupul nu dorea o negociere a acestora, manifestîndu-şi în continuare agresivitatea. Cu tot riscul, am ieşit în faţa acestui grup, eu fiind neînarmat, încercînd şi pe această cale să port un dialog, dar am fost refuzat categoric, fiind atacat cu tot arsenalul menţionat mai sus. Odată cu retragerea mea în sediu, sub ploaia de obiecte aruncate, inclusiv a sticlelor incendiare, este aprins sediul miliţiei.
Aşa a început cea mai dramatică noapte din viaţa noastră cînd infernul coborîse pe pămînt. În cîteva minute nu mai era nici un geam iar clădirea este cuprinsă de flăcări şi atacată în continuare tot mai violent. Încercările noastre de a stinge incendiul sînt zadarnice şi iată că cele 40 de cadre care se aflau la acea dată în unitate (precum şi 21 de arestaţi, în anchetă) sînt în pericol să-şi piardă viaţa iar armamentul, dosarele penale şi celelalte categorii de lucrări să ajungă în mîna celor care doreau un singur lucru: moartea noastră şi declanşarea unui masacru cu armamentul nostru asupra celor care de-a lungul anilor au fost victime sau martori în diferite procese sau bănuiţi că au sprijinit miliţia pentru a le demasca faptele deosebit de grave pe care le-au comis. Asupra noastră se trag focuri de armă iar imaginile sînt de-a dreptul apocaliptice, se strigă să ne fie aduse familiile şi omorîte în faţa noastră. Situaţia creată pare fără ieşire, subordonaţii îmi raportează disperaţi pericolul, feţele lor înegrite de fum, precum şi imaginile de groază ce le am în faţă mă apasă cumplit, căci eu trebuia să hotărăsc dacă ei au dreptul să mai trăiască sau nu, dacă oraşul va fi teatrul unui măcel sau nu şi tot eu răspundeam de viaţa celor 21 de arestaţi precum şi de toate fărădelegile care aveau loc. Miliţia devenise o torţă iar cineva care fusese condamnat în mod repetat pentru omor striga “arde miliţia, ard toţi, să mergem la ROşeţ acasă (acesta fiind eu) să-i ardem soţia şi copiii”. În sufletul meu se dă încă o luptă grea, ce hotărîre să iau, normal şi legal era să ordon deschiderea focului asupra celor care atacau dar nu am făcut-o şi am încercat să iau măsuri care ar fi trebuit să ducă la descurajarea atacatorilor, hotărînd ca indiferent ce mi se va reproşa să se tragă numai foc de avertisment. Focurile de armă sînt interpretate de atacatori ca fiind rezultatul folosirii muniţiei de manevră şi continuă dezlănţuiţi atacul. De acum drama mea sufletească creşte, sub imperiul groazei plec să-mi scot soţia şi copiii, dar nu înainte ca să iau o altă hotărîre pe care o încredinţez lt. maj, Ploştinaru Vasile, să dea drumul arestaţilor, încercînd şi pe această cale să opresc atacul. Deşi ofiţerul a executat ordinul, rezultatul nu a fost cel scontat. Ajuns în apropierea locuinţei mele, am asistat cum îmi este jefuită iar apoi incendiată pînă la distrugere, imaginîndu-mi chinurile în care sfîrşesc copiii şi soţia pe care îi ştiam în casă. Deşi eram înarmat, nu am avut puterea să trag nici-un foc de armă asupra celor care-mi provocau durerea. În tot acest timp flăcările sfîrşeau alături şi clădirea miliţiei, pe ale procuraturii, judecătoriei şi notariatului. Voi încerca să mă reîntorc la unitate dar focul care cuprinsese întreaga zonă mă opreşte. Colegii mei au luat cea mai mare parte din armament cu ei iar o altă parte este făcut impracticabil şi părăsesc unitatea după ce au fost aduşi de la Reşiţa şi alţi 5 arestaţi pe care acum îi solicitau alte persoane, dar atacul nu a încetat. După ce toate cadrele s-au retras la UM 01172, spre sediul miliţiei continua să se tragă focuri de armă ca şi pe strada “N. Bălcescu”. Ajuns la aceeaşi unitate militară, telefonul comandantului va suna continuu. În oraş alte case sînt incendiate iar unităţile comerciale devalizate, pagubele provocate acestora sînt de ordinul multor milioane. La aceeaşi unitate am aflat că atacul s-a finalizat cu folosirea unei automacarale pentru a se pătrunde în sediu, de pe acoperişul unei case vecine se aruncau lichide inflamabile asupra miliţienilor, de păe clădire cădeau făcliile ce aprindeau totul. Vecinii îşi adunau în grabă lucrurile şi fugeau, oraşul era terorizat, în jurul atacatorilor s-au adunat şi curioşi. În tiomp ce din sediu s-au tras focuri de avertisment, focul şi fumul au accentuat starea de tensiune, din afară se trag focuri de armă, condiţii în care un om îşi pierde viaţa iar 8 sînt răniţi fără a exista certitudinea ale cui sînt acele ricoşeuri, adică ale celor din interior ori ale celor care atacă. La cererea insistentă a populaţiei, armata hotărăşte să iasă cu efective şi tehnică pentru a opri dezastrul iar nu mult după intrarea în oraş se trage cu arma de un grup necunoscut asupra comandantului unui TAB [în] care era şi şeful de stat major al unităţii, lt. col. Barbu. Dinc ererile şi apelurile telefonice primite la unitatea militară m-a impresionat în mod deosebit un fapt ieşit din comun. În faţa restaurantului “Pomul Verde” au fost aduse două cîăzi de baie în care se deversează şampania adusă din unităţile de alimentaţie publică devastate, după care se face baie în aceasta. Am considerat atunci şi ama ceeaşi credinţă şi acum că asemenea gesturi sînt străine poporului român. Dimineaţa a plecat cu trenul spre Timişoara un grup care încărcat cu bunuri rezultate din jaf, reprezentau pe cei care nu erau cunoscuţi în grupul atacatorilor. Despre cei care au atacat, a căror violenţă a depăşit orice închipuire pot fi spuse multe. Eu am să vă prezint o singură persoană: HALOIU NICOLAE multirecidivist, expulzat din Austria ca suspect a comite acte teroriste, părăsise locul de detenţie cu puţin timp înainte de evenimente şi declarase că doreşte să comită acte deosebit de violente pentru a fi recunoscut de unele organizaţii occidentale spre care se îndreaptă. Astfel, intenţiona să sustragă arme de foc cu care să ucidă mai multe persoane într-o staţie de autobuz, precum şi solicitarea unei audienţe la primul secretar al judeţului iar la plecare să dezarmeze subofiţerul care asigura paza. Acelaşi personaj va fi cel care în noaptea de 23/24 decembrie 1989 cu o armă automată deschide focul asupras Inspectoratului Ministerului de Interne Caraş Severin în al cărui dispozitiv de pază mă găseam la acea dată. Urmarea a fost starea de confuzie creată în Reşiţa şi motivul focului deschis asupra acestei unităţi două nopţi. Noi am salvat oraşul şi pe mulţi din locuitorii săi. Cineva a urmărit ca evenimentele de la Caransebeş să nu fie paşnice şi a reuşit. Într-o zi vom putea spune cine au fost. Pînă cînd mai sîntem ţinuţi în puşcărie, iar criminalii în libertate?

În prealabil postat de Florinvs

Monarhia este posibila...
Dar e NEDREPT. E nedrept pentru ca oamenii (foarte multi copii si tineri) care au avut curajul la Timisoara sa strige in strada (cu securistii si militienii si armata gramada peste ei) si la Bucuresti in zilele de 21 si 22 decembrie (cu securistii si militienii si armata gramada peste ei) nu stiau de niciun fel de aranjamente.Oamenii aceia, barbati si femei, copii si tineri, oameni simpli sau mai scoliti au iesit in strada pentru ca iubeau libertatea. Pentru ca nu mai puteau indura.

Ce are una cu alta?!? Nu vad legatura. Oamenii asteptau o viata mai buna, o societate mai buna. Asta este ce au primit, pentru sacrificiul lor? Nici decum.
Si eu cred ca monarhia ar fi rezolvat mai bine problema.

[Florinvs]

Am vrut doar sa arat faptul ca militia si securitate au fost acuzate pe nedrept si sa raspund unor opinii exprimate pe forum de unii colegi!

Acuma ca ar fi fost mai bine sau nu cu monarhia e greu de zis- intram in presupuneri de genul "ce-ar fi fost daca""!

[AlinB]

În prealabil postat de Miha-anca

Si eu cred ca monarhia ar fi rezolvat mai bine problema.

Da, la fel cum probabil crezi ca o pereche de soste intr-o singura culoare ti-ar veni mai bine decat una cu dungi.
Cu diferenta ca sosetele se schimba/probeaza mult mai usor.