![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Eu sunt mai nonconformist așa că voi avea un orizont mai larg decât cei cu care v-ați obișnuit să vorbiți. Dar asta nu înseamnă că nu sunt creștin. Nu vreau să se interpreteze astfel. Deci, sunteți nelămuriți în legătură cu "șarpele vorbitor". Ați amintit despre "ființa în care credeau aztecii". Eu vă întreb acum: de unde știți că nu e vorba de fapt despre același lucru, doar că perspectivele sunt diferite? Vă dau un exemplu aici, biblia vorbește despre un potop și un anume Noe care cu ajutorul unei corăbii a reușit să supraviețuiască. Istoria are "epopeea lui Ghilgameș", care de fapt spune aceași "poveste" într-o altă manieră. Un om care le pune față în față ar concluziona că de fapt este vorba despre același eveniment privit din două perspective. Logic. Vă mai dau un exemplu. Biblia vorbește în Geneza 6:1-4 (o să iau o versiune online care mi-e mai bine la îndemână): "1 Când au început oamenii să se înmulțească pe fața pământului și li s-au născut fete, Gen 1.28; 2 FIII LUI DUMNEZEU au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales. Deut 7.3-4; 3 Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Gal 5.10-17; 1Pet 3.19-20; Ps 78.39; 4 URIAȘII erau pe pământ în vremurile acelea și chiar și după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor și le-au născut ele copii: aceștia erau VITEJII care au fost în vechime, OAMENI CU NUME". În istorie există legendele Olimpului, legende cu semi-zei, cu uriași, există legenda Atlantidei. Acum vă întreb eu, oare nu e posibil să fie vorba de fapt despre același lucru, doar că perspectivele din care sunt privite lucrurile sunt diferite? Așa și în cazul "zeilor malefici" pe care îi aduceți în discuție. Este posibil să fie vorba de fapt despre același lucru. Acum m-ați întrebat de ce cred în existența "diavolului", dar nu cred în existența "zeilor malefici". Fiindcă repet, eu cred că de fapt este vorba despre același lucru până la urmă, dar privite altfel. Am ales versiunea biblică, pentru că o consider mai realistă. Și la urma urmei sunt creștin și e logic să fie așa, apoi de ce vă mai întrebați astfel de lucruri? Last edited by Teonymus; 29.11.2013 at 18:27:38. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
evolutionismul compromis | padrevicentiu | Generalitati | 476 | 23.09.2013 03:54:06 |
De ce evolutionismul teist este o erezie? | nadut | Teologie si Stiinta | 372 | 27.11.2012 12:41:07 |
ROMANI , VI SE PREGATESTE CEVA | saccsiv | Homosexualitatea | 170 | 06.03.2012 14:51:43 |
Venirea Antihristului | ancah | Biserica Romano-Catolica | 16 | 23.04.2008 02:29:50 |
un vis se pregateste sa moara | quasar | Generalitati | 52 | 03.02.2008 18:58:43 |
|