Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Comparand cu celelalte culte crestine, ortodoxia este de departe Regina.
Straluceste ca soarele.
In opinia mea detine cele mai profunde explicatii (scrierile patristice) si cele mai puternice lucrari ale Duhului.

Daca ai uitat deja, revin cu citate, dar din ce ai scris pana acum deja eu am inteles altceva:
1. Crestinismul e incomplet, insuficient fata de budhism,
2. Explicatiile Patristice nu sunt suficient de bune, mai bune sunt cele care le gasesti tu cu mintea ta, chit ca vin in conflict flagrant cu acestea si transforma crestinismul intr-o mascarada.

As fi dorit din tot sufletul sa fi gasit in crestinism ceea ce am gasit in budism.
Asa cum in lucrare ortodoxia este desavarsita, as fi dorit sa fie rotunda si in explicatii.

Da, nu trebuie sa mai caut ca ai venit singur cu mostra care contrazice ce ai scris mai sus.

Intr-adevar, budhismul iti oferea ceea ce e mai greu de obtinut din crestinism pentru a satisface desavarsit orgoliul de intelectual - o filosofie goala, fara cine stie ce aplicabilitate practica in directia mantuirii.

In ce punct explica budismul mai bine realitatea? Si cu ce ne ajuta aceasta in lucrarea efectiva a virtutilor (smerenie, blandete, iubire, rabdare…)?

Cu nimic.
Daca ai cunoaste crestinismul macar un sfert din cat ai pretentia ca stii despre buhism, ai sti ca aceste virtuti nu se obtin printr-un efort rational ci unul ascetic si haric.
Fara rugaciunea catre o Persoana anume, care in budhism NU EXISTA, sfintenia este innacesibia.

Sunt vicii care pot fi combatute prin disciplina sau pur si simplu de care unii oameni, prin natura lor, sunt feriti.
Dar lipsa aparenta a unor pacate, NU este sfintenie.

In esenta, budismul (Calea de Mijloc, mai precis) elucideaza complet/ articuleaza logic principiile apofatice de cunoastere a Lui Dumnezeu.

Haha, ce ironie crunta.
Poate afli si tu intr-o zi ca in budhism nu exista Dumnezeu sau in orice caz, existenta lui Dumnezeu e decarata irelevanta.

Si chiar daca in anumite forme moderne, adaptate pentru afi asimiate de gandirea Occidentala, exista ceva care s-ar putea numi astfe, e vorba de o entitate impersonala, cum ti s-a mai spus de atfel.
Nici vorba de Sfanta Treime, nici vorba de Dumnezeu Fiul, sau Sfantul Duh.

Chiar, tu crezi in Sfanta Treime sau e un concet care il consideri incompatibil cu orientarea ta budhista?

Negatia, ca forta cognitiva, in crestinism ramane la nivelul unor concepte si metafore ("necunoasterea Lui Dumnezeu in Fiinta”), iar efectiv in rugaciune, la un nivel grosier de genul - “ferirea de imaginatii/ neincrederea in aratari/ (negatii/respingeri brute).

Deci cam cu atat ai ramas din cunostitele tare sumare despre crestinism..

Gandirea ta e viciata din start, pentru ca tu ai impresia ca Dumnezeu poate fi cunoscut in Fiinta sa, prin jonglerii cu cuvinte si concepte, ca in budhismul din capul tau.

Ei bine, nu este asa, cunoasterea lui Dumnezeu este mai presus de efortul rational al omului, ceea ce ofera crestinsmul este contextul in care omul se poate curati pe sine pentru a primi aceasta cunoastere, atunci cand omul a sporit in curatie, smerenie si Dumnezeu crede de cuviinta.

Nimic din ceea ce tu ca om, cu aere de filosof, invarti in cap, nu te apropie nici macar 1mm de aceasta cunoastere.

Budismul a dezvoltat explicatii psihologice de mare rafinament privind metoda apofatica de adancire a mintii in rugaciune (adancire in Prezenta Lui Dumnezeu). Respingerile/negatiile sunt foarte fine si penetrante (atunci cand dependenta formei este identificata la un nivel profund).

Las-o mai, inca o data, cu prostiie astea, ca budhismul NU este o religie teista, macar atat ar trebui sa stii.

O fi utila cat de cat la nivel de filosofie, psihologie, dupa curatat de toate prostiie dar atat.

In ortodoxie, [url="http://dexonline.ro/definitie/apofatism"]metoda apofatica O astfel de minte, care se misca sloboda in Dumnezeu, poate cultiva cu usurinta orice virtute. Inclusiv smerenia adanca, pentru ca pe sine se vede ca “nimic” (negarea sinelui /apofatismul sinelui). Este o minte fara hotar care poate contempla fara sa fie ingreunata de pareri (intiparirile pacatoase) bunatatile Lui Dumenzeu – iubirea de care se aprinde asa cum lemnul uscat este aprins de scanteie.

Bati campii, in primul rand, omul asa cum e creat de Dumnezeu, nu e doar minte, este si afect (pe care budhismul nu da doi bani, il vede ca un reziduu, o iluzie) si vointa (si aici iarasi are o serie de concepte aiuristice).

Cand omul ajunge la Dumnezeu, ajunge cu toata fiinta sa, toata fiinta sa trebuit sa fie curata in acest sens.
In al doilea rand, smerenia este premiza pentru a ajunge acolo, nu o consecinta ulterioara.
Ca pe urma se poate adanci, este partea a doua.
Este premiza, dar nu singura si nu suficienta.

Fara aceasta slobozenie, cel ce lucreaza virtutile se aseamana cu cineva care are lanturi grele la maini si la picioare. Cand mintea se adanceste in Dumnezeu si devine sloboda, El preia comanda si le infaptuieste pe toate, in timp ce noi “stam usori in palmele Sale”.

Pai tocmai lucrarea virtutii, sub har, este cea care face pe om sa lepede lanturile de la maini si de la picioare.
Tu te-ai pacalit crezand ca ai gasit o scurtatura si poti sari peste asta, dar cum se zice, ai sarit din tigaia incinsa, direct in foc.