Budism - Ce este Vacuitatea

În prealabil postat de iustin10

Daca insa daruiesti 100 lei dintr-un vwenit de 200 de lei,atunci il vei cunoaste pe Dumnezeu ,cel unic si singurul adevarat ,caci ai facut un act de desavarsire.

Complet eronat.

[iustin10]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Complet eronat.

In primul rand pacat ca nu spui si de ce e eronat
In al 2 lea rand nu imi apartine idea, este pilda batranei care a dat la templu ultimii sai banuti,care erau mai putini decat dadusera ceilalti,dar procentual erau ultimii sai bani,deci procentual,sacrificiul sau era ilogic de mare . Ea nu s-a gandit cu ce va trai maine. Si Mantuitorul ,care cunostea inima fiecaruia a spus ca sacrificiul ei a fost mai mare ca al celorlalti ,care au pus mult mai mult

Si as relua argumentul intr-o forma mai elaborata
Cultura universala a incurajat dintotdeauna actele de caritate ,morala a incurajat mila, dar in mod egal si autoconservarea.
A trebuit insa sa vina Iisus ,ca sa arate ca exista ceva mai presus de simpla cunostinta a ce e bine si ce e rau, si anume , desavarsirea unui anumit act ,pina la uitarea de sine .
Acesta a fost argumentul meu imptriva unei imagini budiste care aparent intrgreaza totul,morala ,natura ,armonie
Da,integreaza totul,dar nu e in stare sa arate care este desavarsirea, caci nu o cunoaste,caci nu este Cuvantul lui Dumnezeu

Cred ca ai sesizat singur,episodul cu vaduva la Templu este cel in raport de care am facut aprecierea si sustin ce am spus dar voi explica.Ce ai spus tu,sa dai jumatate din putinul tau nu este desavarsire,intrucat in acest caz gestul vaduvei ce ar mai fi? Pe scurt: dupa ce a rostit celebrele cuvinte din Curtea Neamurilor a Templului Iisus a intrat in partea numita generic curtea femeilor.In aceasta curte, langa zidul ei,se aflau 13 vase, cu o forma asemanatoare cu a trompetei,in care se strangeau darurile date de bunavoie de inchinatori si de femei.O regula rabinica din Mishnah apreciaza ca donatia minima era de 2 banuti ( lepton in greaca). Un lepton,arata studiile istorice,era cea mai mica moneda evreiasca care circula in Palestina (notea mea> Marcu,adresandu-se unei comunitati dintre neamuri din Roma transforma in moneda romana).Aceste donatii lua calea visteriei Templului,credinciosii evrei considerand ca in acest mod sprijina inchinarea adusa lui Dumnezeu in templu.Vaduva noastra,conform celor spuse de Iisus,doar atat avea,daca dona minimul admis ramanea fara nici un ban pentru traiul ei zilnic.Si totusi o face, da tot ce avea.Aici o sa parafrazez un comentariu pe aceasta tema:

Darul ei a exprimat convingerea profunda care salasuia in inima ei ca toate lucrarile apartin Domnului,ca EL este mai de pret decat toate celelalte si ca EL trebuie sa dispuna de toate lucrurile.Multi crestini din timpurile noastre ar fi criticat-o pe vaduva,pentru lipsa ei de prevedere cu privire la viitor,poate considerand-o nechibzuita.Ea exemplifica insa plida desavarsita a vieii de credinta,daruind tot ce avea,nu doar o parte,in folosul lucrarii lui Dumnezeu pentru ziua de azi,iar cu privire la viitor,lasandu-L pe Dumnezeu sa se ingrijeasca de aceasta.Oare nu fagaduise EL ca va avea grija de cei care cauta mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui? (vezi Matei 6.30-33).

Exemplul dat de tine,in raport de gestul unei simple,anonime si sarmane vaduve evreice,de acum 2000 de ani,nu este desavarsire.Este un frumos gest de milostenie,izvorat din credinta,bineplacut lui Dumnezeu dar pana la desavarsire mai este calea lunga,de la jumatate din bani la ultimii doi banuti :)

[Ioan_Cezar]

Da, Iustin, a trăi Porunca/Legea lui Dumnezeu nu admite jumătăţi de măsură.

Voi ilustra aceasta pe altă cale, complementară.
Scrie undeva Sfântul Teofan Zăvorâtul, într-o scrisoare către cineva care voia să dăruiască mai mult Domnului. Adică era un nevoitor care căuta să îşi dedice energia, timpul, viaţa lui personală lui Dumnezeu. Uite ce îi scrie Sfântul, cu frumoasă ironie:

Sfinţii Părinţi aveau o lege: să se silească la rugăciune acasă/, în biserică/, în timpul trebilor/, în călătorii/ şi în timpul liber/. (şi mai adaugă "asta-i tot ce trebuie să ştii despre rugăciune")

Aşadar nu merge şi cu "altceva", nu merge cu "doi domni". Nu merge cu socoteli şi calculele, ci doar cu abandon total. Nebunie totală (precum pare, precum de fapt şi este, lumeşte şi omeneşte vorbind).
Şi acum vine momentul rânduit pentru smerenie: când dorinţa se poticneşte de nevoinţă şi când trebuie ca omul să aleagă. Întrucât Domnul nu zice "dă şi tu acolo ceva", nu doar atât. Dar omul trebuie să aleagă: dă tot sau nu. Şi nu dă. Şi, ajuns în acest punct tot se alege cu ceva: pricepe cât de mult Îl iubeşte pe Domnul. Mai exact, se lămureşte că de fapt nu Îl iubeşte.
Şi tot e bine, că a ajuns la o concluzie dureroasă, la căderea iluziei despre iubirea şi vrednicia proprie. Îşi vede măsura, îşi vede puţina credinţă. Îşi înţelege mediocritatea şi viclenia interioară. Îşi descoperă micul fariseu interior care trage sfori cu abilitate. Iar această descoperire, că de fapt vrea să Îl tragă pe sfoară pe Însuşi Dumnezeu, aduce lacrima adevărului, lacrima căinţei, lacrima şi suspinul izvorât din sila de sine. Lacrima priceperii mizeriei proprii, lacrima lui Petru care plângea amarnic pentru că se lepădase de Domnul...
Lacrima, suspinul, tânguirea mortului dinlăuntru - toate acestea smeresc şi, prin harul Domnului, înviază pe om.

[iustin10]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Exemplul dat de tine,in raport de gestul unei simple,anonime si sarmane vaduve evreice,de acum 2000 de ani,nu este desavarsire.Este un frumos gest de milostenie,izvorat din credinta,bineplacut lui Dumnezeu dar pana la desavarsire mai este calea lunga,de la jumatate din bani la ultimii doi banuti :)

Bine,in proportii da ,e o diferenta , ea a dat 100% eu am zis de 50% .
Dar acesta mi se pare un gest desavarsit , de incredere in Dumnezeu, in comparatie cu teoriile uzuale, ale normalitatii si echilibrului .
Tocmai din cauza proportilor matematice am dat acest exemplu . Caci orice teorie izvorita din mintea umana ,ar tine cont si de autoconservare,de echilibru, pentru ca ea nu e capabila sa ofere viata ,ci lasa in grija omului sa si-o asigure
Doar o invatatura venita de la Dumnezeu poate oferi si cele materiale necesare simturilor ,si cele spirituale in chip desavarsit . Nici nu ignora vreuna din laturi ,dar nici nu are vreo limita in a ne darui. Ne daruieste tot, in toate aspectele .
Teoriile venite de la om sunt rationale si limitate , au o aparenta armonie ,in termeni.
Invatatura de la Dumnezeu , e irational de generoasa : Ne da totul si nu ne cere decat sa primim. Invatatura aceasta arata putere venita de sus , iar nu o simpla economie de resurse,mutarea lor dintr-o parte in alta .

Imi spuneai,ultima data cand am vorbit,ca ne trebuie o dragoste nebuna, eroica in inima si fapte rationale. Vaduva noastra,in raport de gandirea noastra,numai rationala nu a fost,dupa standardele lumii,si avea si o dragoste profunda pentru Dumnezeu.Dupa Dumnezeu ea a fost cea cu adevarat rationala,inclusiv daca am face o trimitere,in extenso,la primul capat de invatatura a Sfantului Antonie cel Mare,primul volum al Filocaliei.Si cand te gandesti ca cei ce slujeau prin Templu erau,o mare parte,niste ticalosi ipocriti dar vaduva noastra nu s-a impiedicat de acest mic detaliu, ea lui Dumnezeu ii daruia,indiferent de circumstante si de grijile noastre cotidiene.De multe ori folosim cuvinte mari si ne dorim multe dar, din cand in cand, picam la proba practica,grauntele de mustar fiind,spre rusinea noastra,un pod prea indepartat.Eu as fi mai atent cu notiunea de desavarsire,nu este un repros la adresa ta,sa nu intelegi gresit.Hristos a fost desavarsit si cine vrea sa fie tot asa trebuie sa ramana-n EL adica,dupa cum spunea Apostolul Ioan in prima sa epistola, trebuie sa traiasca cum a trait Iisus.Tinand cont de acest standard eu sunt mai precaut in a folosi acest cuvant,pentru ca am multe oglinzi prin viata :) Oricum eu iti doresc numai bine si fie sa ajungi, prin voia lui Dumnezeu,in Imparatia Lui.Numai bine.

[florin.oltean75]

In sensul cel mai profund, gasirea Adevarului este o problema de a intelege natura esentiala a ceea ce este perceput clipa de clipa, simultan cu intelegerea naturii esentiale a celui ce percepe clipa de clipa.

[florin.oltean75]

"Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura " (Matei 5, 6).


Adevarul este limpede
Astfel ca, avem nevoie ca ochiul sa fie curat ca sa-L vada.

Adevarul este delicat
Astfel ca, avem nevoie de suplete interioara pentru a-L simti.

Adevarul este tacut
Astfel ca, avem nevoie ca auzul sa fie ascutit pentru a-L asculta.

[florin.oltean75]

Apofatismul identitatii

Esenta oricarei identitati este incomprehensibila, incognoscibila, intangibila.
Deci si Dumnezeu "Tatal" este incomprehensibil, incognoscibil, intangibil.

[florin.oltean75]

In afara de budism, presupun ca nicio alta religie nu ofera o explicatie psihologica a inocentei / puritatii.

Aceasta nu inseamna ca nu poate fi experimentata de credinciosii altor confesiuni. O pot trai, fara insa sa aiba capacitatea de a o conceptualiza facand apel la un vocabular "tehnic".

Explicatiile corecte, in orice domeniu, ne ajusteaza mai repede intelegerea, in consecinta modalitatea de actiune.

Omul are nevoie de instructiuni care sa-i modeleze armonios mintea.

---------

Ce este puritatea copilului si de ce este ea degradabila?

Budismul ofera explicatii psihologice, rationale, ce tin de psihicul uman - nu doar constructii dogmatice legate invariabil de pacatul ancestral.


Maturizarea omului depinde de realizarea unei puritati nedegenerative, ireversibile.

Cum daca nu si-o explica corect?