![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cum putem desprinde învățătura de persoane? Ce sens și ce ființă, ce statut ontologic are o învățătură desprinsă de persoană? O carte fără cititor NU CONȚINE învățătură, ci doar semne care pot ajuta pe om către o învățătură. Cartea fără subiectul cititor (sau cu un subiect analfabet, care nu stăpânește codul, adică o relație prin care semnul să desemneze ceva) este un obiect mort sau o mâzgălitură. Ea prinde viață doar prin actul lecturii. La fel, o teorie, o învățătură este moartă, stearpă, fără persoana care să o (atenție!) creeze prin participarea la ea. Învățătura este un ACT DE RELAȚIE, nu un obiect în sine, un dat absolut. Viața însăși nu este un ceva obiectual, ci o relație, o întâlnire. Nici o informație nu există decât într-un act relațional, de comunicare. Meditează la asta, te rog. Cătălin, poate e folositor să avem mai des în vedere viziunea organică pe care Sfântul Ioan Evanghelistul o exprimă în textul Evangheliei după Ioan. Vița, mlădițele, seva... Nu există nici o învățătură dincolo de acestea, ci doar în acestea, în legătura lor organică. Revelația nu vine ca un dat peste noi, ca un obiect exterior gata făcut, prefabricat, ci e un proces tainic care se produce în om, prin om. Izvorul nu oferă totul de-a gata ci, la întâlnirea cu un anumit receptor (creștinul) naște conținutul a ceea ce noi numim Revelație. Această Revelație nu există în sine, dacă nu ar fi oameni care să participe la ea. Este o împreună-lucrare dintre Dumnezeu și om. Deci nu mai separa învățătura Bisericii de oamenii care o alcătuiesc și de Omul Care o insuflă. Nu există o învățătură în sine, desprinsă de sfinți și de comuniunea lor sobornicească, plină de Duhul Sfânt. Învățătura Bisericii este o întâlnire între Persoanele Dumnezeiești și persoanele umane, nu este un ceva (obiectual, adică) adăugat peste oameni sau băgat în capul lor în mod mecanic. Ea se naște din această întâlnire, nu vine gata făcută. Învățătura e un mod de a fi în relație cu Dumnezeu. Acest mod de a fi se exprimă în limbaje: cuvântul scris, cântece, icoane etc. Îmi pare că tu crezi în învățătura asta supraadăugată vieții reale (de relație, de comuniune) mai mult decât în Viață, adică mai mult decât în Dumnezeu. Care este relație veșnică de Persoane. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
E exact invers, revelatia nu depinde de subiectivismul uman (decat in conceptia ecumenista), ci este data, este data de Dumnezeu si scrisa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Credinciosul o recepteaza fara a o schimba, pentru ca daca o schimba se numeste erezie. Crezul este un rezumat al invataturii ortodoxe. Ce face un credincios? Invata Crezul. Invatatura se adreseaza mintii. Omul si-o insuseste si astfel i se formeaza credinta. Aceasta se completeaza cu harul si faptele omului, toate acestea se completeaza si cresc impreuna, intr-o interdependenta sinergica. Vedem la inceput cum Apostolii expuneau invatatura, omul credea, crezand se boteza, primea harul si apoi completa cu faptele sale bune. Ar fi frumos sa fi lamurit aceasta mare neintelegere, dar de cand sunt pe forum rar am vazut pe cineva sa isi schimbe vreo parere, chiar daca e gresita. Last edited by catalin2; 29.12.2014 at 21:07:44. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Nu există învățătură fără învățare. Nu are sens și ființă o învățătură decât în relația dintre două suflete, la care participă fiecare. Ceea ce învăț eu de la tine e o modelare a mea pe care o realizez când receptez un semnal din partea ta. Tu nu îmi dai învățătură, tu îmi dai semnale, semne. Cel mult schițezi un drum posibil pe care îl urmează, în mod unic, sufletul meu.
Nu există informație fără participarea receptorului. Cuvântul Dumnezeiesc este Unul iar noi îl înțelegem în mod personal, cu infinite variații și nuanțe. Unii înțeleg Crezul ca pe o poezie, alții ca pe o aberație, alții ca pe o sminteală, alții ca pe o poveste, alții ca pe o înșiruire logică ș.a.m.d. Dovada că s-au scris milioane de texte pe seama Crezului și încă se vor mai scrie. Compară-le, vei vedea că nu sunt superpozabile. Crezul este un text, dar dincolo de litera lui fiecare pătrunde în Duh așa cum îi este duhul propriu. Iar Duhul lucrează asupra duhului personal ținînd cont de sufletul fiecăruia, respectîndu-i unicitatea și însușirile, libertatea și alegerile. Gândești mecanic. Obiectualist. Caută să lărgești zarea problemei altfel devii un cerc închis care se repetă la nesfârșit. |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Deci s-ar parea ca e vorba doar de o neintelegere a termenilor. Dar nu e asa, pentru ca ma intalnit acest mod de a vedea lucrurile la cei ce au o conceptie modernista. E un anumit tip de gandire, relativist, un amestect intre ratiune si sentimente, specific gandirii orientale (budism, in special). Ateismul aparut in vest se bazeaza pe ratiune, filozofia orientala pune in prim plan sentimentele, subiectivismul, minimalizand ratiunea. Astfel, in conceptia lor realitatea e doar o iluzie. Era pilda cu elefantul si fiecare vede altceva. Aceasta conceptie a religiei panteiste orientale o regasim in new-age. Iar ecumensimul e corespondentul new-age pentru crestinism (new-age spune acelasi lucru, dar contopeste toate religiile). Dar unii credicniosi pot avea unele neintelegeri sau conceptii din ecumenism, fara sa aiba si aceasta gandire relativista. Chiar si pe site, putini aveau o gandire de acest tip (iustin spunea exact acelasi lucru pe care l-ai scris, din fericire el are dorinta sa afle adevarul si isi da seama ca s-ar putea sa nu fie corect ce crede). |
#5
|
|||
|
|||
![]()
A avea o cuprindere mai largă, mai bogată, mai nuanțată și mai conștientă de taina persoanei înseamnă a avea o poziție relativistă? În acest caz, Duhul Sfânt este cel mai relativist ecumenist.
Ce înțelegi, în schimb, prin îngustime și formalism? Dar prin unitate în diversitate? P.S. Cugetarea care plutește în abstracțiuni, duhul cantonat în abstract, ar trebui cercetat pe îndelete, cu maximă vigilență și, aș îndrăzni să spun, cu binecuvântată suspiciune. E ceva acolo, în universul abstracțiilor nesfârșite și frumos dantelate în lanțul lor corect, care împiedică "murdărirea" cu pulsațiile vii ale concretului. Oare ce să fie și de ce, câtă vreme eu sunt om viu, în carne și oase? Și mai e altcceva: hrana, respirația, metabolismul sufletului încetează când duhul încremenește în abstracții. Înghețul minții cristaline e totuși posibil să fie înlăturat - mai întâi de toate prin focul aprins de scânteia rugăciunii umilite, cea mai concretă (și mereu purtată personal și interpersonal) acțiune în relația dintre om și Dumnezeu și, în definitiv, dintre mintea omului și inima sa... Last edited by Ioan_Cezar; 30.12.2014 at 21:11:37. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Despre aceasta am raspuns deja, e mesajul de aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=145
Parintele vorbeste despre farisei si rautatea lor. La fel ca Parintele Sofian. O parte a fariseilor si carturarilor nu il placeau pe Iisus, si cautau sa il prinda cu intrebari grele. Nu Il placeau pentru ca ei se considerau mai buni si mai intelepti decat ceilalti. Iar Iisus ii mustra, unii se pocaiau, dar unii, din mandrie, nu acceptau sa li se spuan ca nu fac bine. Iisus le spunea ca nu inteleg Scripturile, ei creasera o intreaga invatatura paralela pe langa Lege. Adevarul, desi restrictiv fata de neadevar, da libertate. Laxitatea sau neadevarul, desi pare deschisa la orice, da ingustime si ingradire. Nu intelegeau Scripturile, dar erau foarte exigenti la morala si amanunte lipsite de importanta din Lege (care de fapt nu aveau legatura cu Legea, erau inventii). Eu stiu ca e deviza UE. Din cate stiu e si deviza ecumensimului, si presupune o ratacire de tipul amestecului adevarului cu neadevarului, pe principiul ca neadevarul e ceva diferit, diversitate. Nu, adevarul relativ inseamna sa spuna cineva ca si omul care spune ca Parin e in Franta are dreptate, si cel ce spuen ca e capitala Chinei are dreptate, etc. Aceasta conceptie am intalnit-o la cei care au capatat o gandire de tip oriental. Desi nu e nevoie sa fie pasionati de budism, vine prin nw-age. Ateii, de exemplu, nu prea au acest tip de gandire. Am intalnit un ateu care practicase yoga (fara sa fie religios). Avea acest tip de gandire, dupa mai multe discutii si-a dat seama care e adevarul relativ si cel obiectiv. |
|