Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

Argumentele aduse de Părintele Aniţulesei sunt frecţie la piciorul de lemn. :))) Minciuna are picioare scurte.
"Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui." Nimic nou sub soare.
Mărturiile celor care l-au cunoscut (ierarhi, preoţi) chiar nu contează?

[Vitiate]

O sa incerc sa vad cat de consistenta e ideea care mi-a venit: a existat un "val" de duhovnici, aproximativ contemporani, de o duhovnicie aproape neopatristica, si a caror activitate si mai ales canonizarea lor a fost intampinata de impotrivirea antiecumenistilor de carton. Desigur, exista si impotrivire cerebrala, de exemplu cazul lui Alin. Insa in ansamblu, e prea multa patima in aceasta problema. De ambele parti. Insa, daca teoria mea e justa, daca acesti duhovnici (din care pr. Boca era reprezentantul "valului" in Romania) au fost un dar al Duhului pentru crestinatatea ortodoxa la intalnirea a doua milenii, atunci fii sigur ca va fi canonizat. Nu s-au smintit multi de predicile si minunile facute in Grecia de pr. Porfirie? Oho!...

În prealabil postat de Vitiate

Desigur, exista si impotrivire cerebrala, de exemplu cazul lui Alin.

Împotrivire bazată pe ce? Pe o înregistrare apărută pe youtube? :)))
Dacă citeai cu atenţie toate mesajele lui Alin înţelegeai că nu ştie prea multe lucruri concrete despre viaţa şi scrierile Părintelui. Avem tot dreptul să fim rezervaţi, dar nu cârcotaşi, mai ales când nu suntem documentaţi şi ne bazăm doar pe vorbele altora.

[Vitiate]

În prealabil postat de ovidiu b.

Împotrivire bazată pe ce? Pe o înregistrare apărută pe youtube? :)))
Dacă citeai cu atenţie toate mesajele lui Alin înţelegeai că nu ştie prea multe lucruri concrete despre viaţa şi scrierile Părintelui. Avem tot dreptul să fim rezervaţi, dar nu cârcotaşi, mai ales când nu suntem documentaţi şi ne bazăm doar pe vorbele altora.

M-am mai uitat pe mesajele lui, si cred ca ai dreptate. Ideea e ca atunci cand pornim la cercetarea semnificatiei operei si/sau vietii unui semen, mai ales a lucrarii unui duhovnic, trebuie sa aruncam orice preconceptii sau prejudecati peste bord. Ceea ce, omeneste, adica subiectiv vorbind, caci toti suntem subiectivi, inclusiv cei ce fac parada de obiectivitate, ca mine :) , este extrem de dificil.
Tu esti unul din cei mai echilibrati useri ai acestui forum. Chiar ucenic (evident, in sensul virtual si postum; iti mai spusesem odata asa, fara sa precizez nunatele, si ai declinat aceasta definire :) ) al parintelui, tu esti foarte deschis argumentarii, desigur celei civilizate. Antiecu/cristirg isi flutura obsesia lui, de parca intreruperea dialogului interfaith i-ar aduce lui mantuirea in cioc. :))))
Raman la parerea mea: parintele facea parte dintr-un wave de amploare mai larga, ce depaseste granitele jurisdicrtionale ale BOR, unda/val care include duhovnici greci, sarbi, romani, probabil si rusi, bulgari sau gruzini, aparuti in perioada dintre instaurarea comunismului si putin dupa prabusirea lui. Toti acestia au fost niste... ocazii incarnate sa zic asa, niste avertismente vii de trezire a popoarelor ortodoxe pe ultima suta de metri. E suficient sa ii citim pe pr. Paisie Aghioritul, sau iata, pr. Arsenie Boca sau pr. Staniloaie, sau pr. Iustin Popovici, ca sa vedem asta.
Cum am zis: nu stiu daca e sfant. Pentru mine, care sunt extra Eclesiam, este un om mare. Cuvintele sale au putere.
Tehnic vorbind, sfintii sunt oameni cu greseli si defecte. Sigur si parintele a gresit, ca orice uman, sfant sau nu, si poate ca si pictura e o greseala. Ceea ce, daca va intra in sinaxare, nu va fi un impediment, si deci devine irelevant.
Sfintii canonizati de Biserica in primul mileniu au fost,desori, sfinti militari (asta apropo si de alt topic), participand, inclusiv dupa convertire, la razboaie ale Imperiului, care nu erau toate drepte. Din nou, Biserica a stiut sa puna credinta lor militanta in valoare, aratand ca lupta armata si luarea de vieti asociata inerent cu ea nu duc la extinctia sanselor de mantuire si sfintire. Altii au fost practicanti vestiti si impatimiti de...vicii inainte de convertire, si totusi au urcat, consecutiv unei grele si hotarate pocainte, la cinstea sinaxarelor (vezi Maria Egipteana). Altii, ex-eretici. Etc. Deci balansul asta intre jumatatile extreme sau extremiste mai bine zis ale celor tabere, adica "parintele a avut si defecte si a facut greseli, deci nu trebuie canonizat" versus "parintele nu a avut vreo greseala, Biserica face o mare greseala daca nu il canonizeaza" este complet aiurea. Toti ne nastem in pacat si lucram pacatul, sau, chiar induhovniciti fiind, putem gresi, inlcusiv din pdv al Bisericii. Insa sansa la mantuire si sfintire o avem toti.

[Ioan_Cezar]

Nu ştiu câtă vindecare aduce Părintele Arsenie Boca în poporul lui, în primul rând printre ardelenii pe care i-a iubit atât de mult, dar un lucru mi-e clar: multe scoate din oameni, la suprafaţă, azi...
Părintele a fost şi este aşa cum a reuşit să fie şi aşa cum a lucrat Bunul Dumnezeu în el. Taină a creştinului, taină a preotului, taină a monahului. Taină a omului. Taină a Bisericii.
În jurul acestei taine, însă, vedem cu ochiul liber cum s-a ridicat gunoiul la suprafaţă. Valuri de isterie, de felurite şi teribile patologii, afaceri care de care mai mizerabile (ce poate face Biserica dincolo de limitele autoimpuse ale teritoriului Ei?; ce treabă are Biserica visavis de morciolirea mercantilă prin care corbii folosesc stârvul? - astea sunt treburi ale lumii, nu ale Bisericii) pe spinarea monahului Arsenie. Şi a artistului, bun ori prost - nu mă pronunţ eu ci aceia care au acelaşi duh al artei cu Părintele.

*

Atrage atenţia tot mai mult nu Părintele (pentru asta trebe viaţă de isihie, credincioşie asumată în acelaşi duh cu al Părintelui), ci, vai, spuma tot mai agitată a tulburării lumeşti din jurul lui. Astfel, nu pe el îl cunoaştem, ci tot mai mult şi mai amar pe noi înşine - înclinaţi spre bazaconii, superstiţioşi, vânători de minuni, indisciplinaţi, egoişti, isterici şi paranoizi, vicleni, stupizi. Lipsiţi de graţie, de gravitate, de vârtute. Animale turbate.

*

Cele duhovniceşti se judecă duhovniceşte. De către oameni duhovniceşti.
Părintele e judecat cu măsura strâmtă şi strâmbă a lumii. Nebunia noastră face din Părintele o imagine caricatural-grotescă. Nu el e creatorul acestei hidoşenii, ci mintea noastră pătimaşă. Un popor credincios, ori, măcar, cuviincios nu face din Părintele o altă păpuşă barbie ori vreun alt superman, nici nu îl foloseşte în meschinele maşinaţiuni electorale trecătoare, nici nu îl transformă în obiect idolatricesc al kitschului fără graniţe.
Aşadar, suntem departe de a începe să îl cunoaştem pe Arsenie Boca. Deocamdată ne cunoaştem, zvârcolitor, pe noi înşine. Operăm în această cunoaştere mai mult decât mizerabil. Ne purtăm aşa cum suntem: primitiv, pătimaş, cu totul nebuneşte.

Înainte de a ridica mintea ori vorba către Părintele (şi către orice om reprezentativ al Bisericii), se cuvine ca mai întâi să ne coborâm privirea asupra noastră şi să cercetăm: suntem în starea potrivită pentru a privi şi înţelege?

[Vitiate]

Cred mai bine de cum a scris prof. Ioan Cezar nu poate nimeni exprima starea duhovnicească a poporului român la ora actuală, inclusiv în raport cu canonizarea unui mare duhovnic.

[Ioan_Cezar]

S-a mai întâmplat în istoria lumii
şi îmi îngădui să cred că se va întâmpla mereu, până la sfârşit,
ca oamenii să se adune laolaltă şi să cugete la om şi la Dumnezeu, la întâmplările vieţii...:) Ba, încă, şi la voalurile morţii.

Îmi vine în minte o întâmplare de acest fel petrecută pe-un drum, unul care ducea la Emaus. Atunci, doi oameni încă nelimpeziţi şi mult necăjiţi, în aşteptarea iubitoare a inimii lor, depănau mergînd şi mergeau depănînd întâmplările vremii aceleia. Ei nu erau lămuriţi cu totul. Aşteptau, nădăjduind. Aşteptau în iubire, Iubirea.
S-a alăturat lor un alt călător iar ei au fost miraţi - cum, toată lumea ştie ce s-a întâmplat iar tu nu ştii încă nimic?
Acela, însă, a lăsat deoparte întâmplarea vremii şi, pentru o clipă, doar, s-a cufundat în cercetarea Cuvântului. El cunoştea bine Scripturile! Le-a vorbit lor, pe îndelete, ori poate concentrat, cu foc aprins, aşa cum doar el se pricepea... Că, doară, Domnul Îşi cunoaşte şi Scriptura şi cititorii, nu-i aşa?

Apoi au rămas singuri. Şi se mirau: ai văzut cum ardea inima în noi când ne tâlcuia El scripturile, pe cale?

Fraţilor, să căutăm cu bunăvoinţă şi nădejde Duhul Atoateluminător al Domnului, mai întâi! Şi, căpătînd noi oarece părtăşie cu El, să ne lăsăm doar atunci încredinţaţi de cele ce ni le va arăta în legătură cu noi şi cu Dumnezeu şi, poate, legat şi de Părintele Arsenie Boca.
De nu arde inima în noi atunci când pomenim pe Părintele, cum cugetăm? Să nu fie el omul lui Hristos? Dar, dacă, vai, nu suntem noi cu adevărat călătorii aceia spre Emaus şi spre Împărăţie?...
Aceasta îmi pare a fi prima grijă potrivită pentru noi, iar nu vreo alta, exterioară nouă...
Mă iertaţi de îndrăzneală,
Doamne ajută!

[Ioan_Cezar]

"Il ne faut pas perdre foi en l’humanité; l’humanité est un océan;
quelques gouttes impures ne sauraient la salir."
(Mahatma Gandhi)

[tabitha]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

S-a mai întâmplat în istoria lumii
şi îmi îngădui să cred că se va întâmpla mereu, până la sfârşit,
ca oamenii să se adune laolaltă şi să cugete la om şi la Dumnezeu, la întâmplările vieţii...:) Ba, încă, şi la voalurile morţii.

Îmi vine în minte o întâmplare de acest fel petrecută pe-un drum, unul care ducea la Emaus. Atunci, doi oameni încă nelimpeziţi şi mult necăjiţi, în aşteptarea iubitoare a inimii lor, depănau mergînd şi mergeau depănînd întâmplările vremii aceleia. Ei nu erau lămuriţi cu totul. Aşteptau, nădăjduind. Aşteptau în iubire, Iubirea.
S-a alăturat lor un alt călător iar ei au fost miraţi - cum, toată lumea ştie ce s-a întâmplat iar tu nu ştii încă nimic?
Acela, însă, a lăsat deoparte întâmplarea vremii şi, pentru o clipă, doar, s-a cufundat în cercetarea Cuvântului. El cunoştea bine Scripturile! Le-a vorbit lor, pe îndelete, ori poate concentrat, cu foc aprins, aşa cum doar el se pricepea... Că, doară, Domnul Îşi cunoaşte şi Scriptura şi cititorii, nu-i aşa?

Apoi au rămas singuri. Şi se mirau: ai văzut cum ardea inima în noi când ne tâlcuia El scripturile, pe cale?

Fraţilor, să căutăm cu bunăvoinţă şi nădejde Duhul Atoateluminător al Domnului, mai întâi! Şi, căpătînd noi oarece părtăşie cu El, să ne lăsăm doar atunci încredinţaţi de cele ce ni le va arăta în legătură cu noi şi cu Dumnezeu şi, poate, legat şi de Părintele Arsenie Boca.
De nu arde inima în noi atunci când pomenim pe Părintele, cum cugetăm? Să nu fie el omul lui Hristos? Dar, dacă, vai, nu suntem noi cu adevărat călătorii aceia spre Emaus şi spre Împărăţie?...
Aceasta îmi pare a fi prima grijă potrivită pentru noi, iar nu vreo alta, exterioară nouă...
Mă iertaţi de îndrăzneală,
Doamne ajută!

Te iertăm, cum să nu...care Părintele?

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Argumentele aduse de Părintele Aniţulesei sunt frecţie la piciorul de lemn. :))) Minciuna are picioare scurte.
"Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui." Nimic nou sub soare.
Mărturiile celor care l-au cunoscut (ierarhi, preoţi) chiar nu contează?

Din pacate ambele par la fel de legitime pentru cineva aflat intr-o pozitie neutra.

Un candidat la statutul oficial de Sfant ar trebui poate sa fie mai putin controversat.