Din Patmos:Maranatha!

[Ioan_Cezar]

Mulţumesc.
Doamne ajută!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Doamne ajută!

,,EL, care nu a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu EL, cu toate lucrurile ? " (Romani 8:32)

,,Este un argument de la Cel mare catre cel mic, de la maretie la uman. Un argument de la ceva greu catre ceva usor, de la insurmontabil la posibil. Si argumentul este urmatorul: daca nu si-a crutat propriul Fiu, si asta este aproape imposibil de imaginat, si anume ca isi va da Fiul sa fie ucis, daca a putut trece peste piedica uriasei, infinitei iubiri care o avea pentru Fiul Sau, si stiind ca din aceasta cauza Fiul Sau va fi ucis..atunci nimic nu IL va impiedica sa-si indeplineasca orice hotarare pentru ca aceasta este cel mai greu lucru de imaginat cu privire la Dumnezeu. Ce poate fi mai greu de crezut, cu privire la Dumnezeu, decat sa crezi ca si-a dat propriul Fiu sa fie scuipat, bicuit, cu spini pe cap si cuie infipte-n EL,crucificat, batjocorit, respins, tradat, abandonat, si cu povara pacatelor lumii asupra Lui...poate fi ceva mai greu de atat pentru Dumnezeu? Ceva mai greu decat sa-si dea Unicul Fiu, infinit sfant si curat la o asemenea oroare...din partea creaturilor lui.

Nimic nu putea fi pentru Dumnezeu mai greu de atat. Si Pavel gandeste plecand de la aceasta idee: daca Dumnezeu a putut sa accepte asa ceva, pentru mantuirea noastra, daca dragostea Lui pt noi a fost atat de mare incat a trecut pana si peste dragostea care a avea pt unicul Sau Fiu, ce tata nu si-ar apara fiul, atunci nimic nu IL va opri sa ne dea tot ce a promis, odata cu Hristos, tot ce ne-ar fi de folos pentru mantuire. Ma intreb cati chiar cred asta. Daca esti in Hristos atunci EL este alaturi de tine in toate circumstantele, alaturi si nu impotriva. Nici una din bolile voastre, atunci, nu este o pedeapsa de Dumnezeu. Nici una dintre slujbele noastre pierdute nu este, atunci, o pedeapsa de la Dumnezeu. Nici unul dintre esecurile casniciilor noastre nu este un semn al maniei Lui. Niciunul dintre copii nostrii cu probleme nu sunt o lovitura de bici de la Dumnezeu.

Ce uimitoare diferenta ar fi in vietile noastre daca chiar am crede asta. Priveste la Isus, iubeste crucea, traieste in dragoste si nu te teme de nimic" (Piper)

Pentru un prieten, de pe acest forum, care trece prin incercari si a carui alergare, sprijinita de rugaciunile celorlalti, nu trebuie sa se opreasca.

,,Toata suferinta umana, in special suferinta Fiului lui Dumnezeu, are scopul sa arate unor suflete oarbe- ca al meu- uratenia morala si de necrezut a pacatului si cat de teribil este pacatul in fata lui Dumnezeu. De aceea exista suferinta in lume, conform Romani 8:20. Dumnezeu a supus creatia desertaciunii, nu pentru ca ea a vrut sa fie supusa, ci din cauza aceluia care a supus-o, cu speranta pentru acea zi, care va veni. Dumnezeu a ingaduit sa vina pe pamant calamitati din belsug, boli din beslug si moarte peste tot cu scopul de a face clar urmatorul adevar: atat de hidos este pacatul. Toate fiintele umane urasc suferinta. Foarte putine persoane urasc pacatul. Ei nu vad legatura. Este vorba de o parabola.

Cancerul este o parabola. Leucemia este o parabola. Ebola este o parabola. Toate sunt parabole care arata uratenia pacatului. Pacatul este hidos. Acesta ar trebui omorat zilnic. Eu trebuie sa mor in fiecare zi, pentru ca Isus a spus: ,,Ia-ti crucea zi de zi". Si crucile sunt pentru moartea pacatului. Pacatul este atat de urat si de teribil incat singurul remediu a fost moartea unui Fiu divin, infinit vrednic. Singurul remediu. Pacatul este atat de urat si de teribil incat toate decesele umane de-a lungul timpului-miliarde- sunt din cauza unui singur pacat. Pacatul este atat de urat si de teribil incat chinul vesnic este raspunsul drept si cuvenit. Pacatul este atat de urat si de teribil incat masacrarea cananitilor a fost justificata, dupa 400 de ani in care pacatul lor a atins cote maxime. Pacatul este atat de urat si de teribil incat Isus il descrie intr-o parabola ca fiind datoria de neplatit echivalenta cu plata salariilor pentru sute de ani de munca. Pacatul este atat de urat si de teribil incat Dumnezeu a randuit 1500 de ani de legi si porunci pentru ca orice gura sa fie inchisa si toata lumea sa fie responsabila inaintea lui Dumnezeu, si sa se stie ca nimeni nu este indreptatit prin faptul ca respecta porunci, 1500 de ani au fost lasati pentru a ne invata aceasta lectie (Romani 3:19-20).

Asadar lupta-te cu aceasta realitate urata si teribila a pacatului pentru ca nu este ceva cu care sa faci pace. Nu este ceva usor. Nu a fost nici pe Golgota si nu este nici in viata de zi cu zi. Cine este credincios, de fiecare data cand se intalneste cu aceasta putere a pacatului, trebuie sa fie inarmat cu o sabie (Efeseni 6:17). Fara armistitiu. Fara compromis. Fara mila. Fara prizonieri. Pacatul trebuie ucis. De fiecare data cand il intalnesti. " (Piper)

[tabitha]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

,,
Cancerul este o parabola. Leucemia este o parabola. Ebola este o parabola. " (Piper)

Dar cine este Piper?

În prealabil postat de tabitha

Dar cine este Piper?

Un simplu om.

Am fost adeseori uimit, daca nu bulversat, de reactiile unor eroi ai credintei din VT, in mijlocul incercarilor. Din perspectiva lumii noastre moderne par aproape nefiresti, adeseori sunt privite de multi dintre cititori cu indoiala, cu un zambet compatimitor adresat unor povesti fictive, ireale, exagerate, scrise poate doar in scop apologetic, dar fara mare legatura cu lumea noastra. Habacuc, desi stia ce se va abate peste Israel, desi lua in calcul ca nenorocirea sa loveasca (Habacuc 3:16-17) el spunea ca tot se va bucura in Domnul si nu oricum. Expresia in sine, in ebraica, are un sens foarte apropiat cu a sari in sus de bucurie, o manifestare dezlantuita, exuberanta, foarte apropiata de manifestarile suporterilor din sport la o reusita a favoritilor. Uluitor. Dupa cum spunea un comentator ,,bucurie de cea mai inalta factura in imprejurarile cele mai neprielnice. Ce biruinta!" Ieremia, in mijlocul atrocitatilor abatute asupra Ierusalimului, in timpul asediului babilonian. Profetul acesta vede cu ochii lui toate grozaviile razboiului, violuri, canibalism din cauza foamei, moarte, distrugere aproape completa, devastare.In mijlocul capitolului 3 din Plangeri, cand trece printr-o experienta cumplita, ce spune, la ce se gandea el? Incepand cu versetul 21: speranta, bunatatile Domnului, inoire, credinciosie, nadejde. Iarasi uluitor. Cum vedea omul acesta asa ceva cand in jurul lui totul era cazut in moarte si distrugere? Te pune pe ganduri, in general noi avem tendinta sa nu-L mai vedem pe Dumnezeu din motive mult mai putin dramatice. Adica ganditi-va putin: stai si vezi cum le mor de foame copii scheletici la mame in brate, cum se mananca carne de om si tu spui: ,, bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat.Ci se inoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare! ". Pare credibil in timpurile noastre, cand revolta impotriva lui Dumnezeu, chiar culpabilizarea Lui, pare in plin avant? Bineinteles ca nu si totusi au fost extrem de reale trairile lor.

Oameni precum Habacuc sau Ieremia nu au fost niste eroi indestructibili, pe care nu ii afecta nimic, eroii ideali,artificiali. Au fost oameni cu slabiciuni, ezitari, framantari teribile, si totusi credinciosi in mijlocul unor cumplite framantari. O extraordinara lupta s-a dus in sufletul lor, intre evidentele realitatii inconjuratoare si credinta lor extraordinara. Este moarte in jurul meu, vine nenorocirea? Da, o vad, o traiesc si totusi ma bucur in Domnul. Nu am inebunit, nu am pierdut contactul cu evidenta dar este o realitate peste realitatea pe care o traiesc. Si aceasta realitate care ma loveste cumplit nu imi poate darama credinta ca Dumnezeu, peste toti si toate este un Dumnezeu, bun, drept, plin de dragoste si credinciosie. Un fel de strigat eroic al credintei precum cel din psalmi: ,,Unii se bizuie pe carele lor, altii pe caii lor dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului Nostru". Acesta este om care este fierbinte in credinta pentru Dumnezeu, in mijlocul incercarilor, in toiul loviturilor, in fata nenorocirii si a mortii.

Si totusi o intrebare ramane: cum a fost posibil ca oameni obisnuiti, desi profeti, sa se comporte in acest mod, sa aiba asemenea trairi, in ciuda zbaterilor prin care au trecut, atat de reale si omenesti? Odata cineva mi-a spus :,,Puterea Celui ce trimite, nu slabiciunea celui ce este trimis, este cea care aduce o schimbare si face posibila biruinta". Cred cu tarie ca acei oameni ar fi consimtit din toata inima, ca ar fi sarit in sus de bucurie si l-ar fi laudat pe Dumnezeu.Sau ar fi spus minunate rugaciuni de multumire precum David:

"Binecuvantat sa fii Tu, din veac in veac, Doamne Dumnezeul parintelui nostru Israel! A Ta este, Doamne, marirea, puterea si maretia, vesnicia si slava, caci tot ce este in cer si pe pamant este al Tau; a Ta, Doamne, este domnia, caci Tu Te inalti ca un stapan mai presus de orice! De la Tine vine bogatia si slava, Tu stapanesti peste tot, in mana Ta este taria si puterea, si mana Ta poate sa mareasca si sa intareasca toate lucrurile.Acum,Dumnezeul nostru, Te laudam si preamarim Numele Tau cel slavit.Caci ce sunt eu si ce este poporul meu, ca sa putem sa-Ti aducem daruri de bunavoie? Totul vine de la Tine si din mana Ta primim ce-Ti aducem.Inaintea Ta noi suntem niste straini si locuitori, ca toti parintii nostri. Zilele noastre pe pamant sunt ca umbra si fara nicio nadejde. Doamne Dumnezeul nostru, din mana Ta vin toate aceste bogatii pe care le-am pregatit ca sa-Ti zidim o Casa Tie, Numelui Tau celui sfant, si ale Tale sunt toate."