Capodoperele din curtea Bisericii

Imi amintesc o intamplare din vremea cand eram profesor. Predam, la inceputul primaverii (cam pe vremea asta, in februarie tarziu) o lectie dificila: despre constiinta. ca fenomen psihologic, nu moral.
Problema este, atunci cand faci cu elevii saltul la tema constiintei, ca ei trebuie sa faca rost de o perspectiva noua in intelegerea psihismului. daca pana acum studiam analitic, oarecum rupte unele de altele fenomenele si procesele psihice, acum trebuia sa le vedem in conlucrare, sintetic si, ca sa zic asa, ...nascatoare! Gestante, in hora lor, stihiile omului nasc ceva nou: fenomenul constiintei. Si asta mereu, cat omul e in stare de veghe. Clipa de clipa nasc si, prin aceasta nastere ele insele sunt renascute... In fine. Nu vreau sa ma las furat de ispita de a tine acum o ora de psihologie, iertati!......:)

ce vroiam sa spun e ca s-a ivit atunci necesitatea, nu mai stiu prin ce intamplari din sala, sa dau un exemplu lamuritor. Din memorie mi-a iesit adhoc in ajutor un vers: "Vorbeste-mi despre Dumnezeu! / Si migdalul a inflorit..." Un crampei dintr-o lectura (Alexis Zorba) mi s-a parut salvator in acel moment.
Pare fara legatura acum dar imi amintesc ca atunci, in clipa aceea, exact acesta era versul potrivit!
Si, furat de seducatia exemplului bine gasit, am si intins, teatral (sunt un profesor bun! joc bine teatru inaintea elevilor!...:)), mana spre fereastra.
Si am ramas asa, cu mana intinsa, inlemnit. La fereastra, desi nu era deloc vremea ei, inflorise o magnolie.

Ma mir si azi de acea intamplare.
va jur ca nu o inteleg nicicum si nici nu caut s-o fac. Am zis-o doar asa, intrucat mi s-a parut ca are legatura cu intamplarile din filmul nostru....:)