Predica de azi

[delia31]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Predica de ieri a fost despre pacatul capital al avaritiei. .

La ortodocsi a fost Duminica Fiului risipitor. A doua duminica din Triod.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

idolatria fata de lucruri. .

Pleonexie se cheama. A avea si a dori mult (pleon), tot mai mult, din ce in ce mai mult. Shopping compulsiv.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-incapacitatea de a se desprinde de bunuri. Acestia nu sunt neaparat bogati, nu un au neaparat nici bani multi, nici agoniseala de bunuri. Dar uita ca un lucru nu e decat un lucru. Se cearta cu fratele lor si nu-si mai vorbesc pentru motive ridicole. O fata de masa de la mama. O unealta pe care fratele lor a stricat-o, etc.

Lasata sa acapareze sufletul, o asemenea incapacitate poate duce la cazuri extreme, numite disposofobie (incapacitatea de a se dispensa de lucruri, nici macar de deseuri) care e precedata de syllogomanie (obsesia compulsiva de a strange orice fel de obiecte, nimicuri, ambalaje, vechituri si gioarse).

Pe programul TLC si parca si pe Discovery am vazut nu demult niste documentare despre unele cazuri patologice de disposofobie. De-a dreptul socante.

Realizatorii, socati si ei in timpul filmarilor, au pus un avertisment ca genul acela de program contine imagini care pot afecta emotional. Pe buna dreptate, fara nicio exagerare. Oameni ingropati in lucruri si gunoaie in propria casa. La propriu. Intr-o devalmasie si-un haos de nedescris. Asa se si numea un documentar: Hoarders –burried alive.

Pur si simplu oamenii aceia sunt atat de atasati de toate vechiturile acumulate, incat sub nicio forma nu se pot dispensa de nimic.

Evident relatia unuia de genul asta cu vreo ruda sau apropiat, daca mai are asa ceva, e teribil de avariata.

Un tanar din Marea Britanie se simtea efectiv nenorocit vazandu-si mama in halul in care traia si cu cata putere se impotrivea si nu dorea sa fie ajutata. Iti venea, nu sa plangi, ci sa jelesti, sa-ti pui cenusa in cap, vazand-o cat de tare s-a alipit de toat gunoaiele acelea.

Am mai vazut eu case lasate vraiste din cauza lenei, bine, nu chiar asa, dar sa vina echipa de curatenie si sa nu-i lasi sa arunce nimic din toata haznaua aia, mi s-a parut uluitor.

In alte situatii, din fericire, unii au constientizat ca sunt grav bolnavi si au acceptat ajutorul.

In fine, cred ca dezordinea din afara e de multe ori reflectia dezordinii launtrice si ca unde e comoara noastra, acolo e si inima noastra.

Mi-am adus aminte de o spusa de-a lui Dostoievski, amintindu-mi de cazurile acelea patologice extreme: „nu exista nimic mai neverosimil ca realitatea”.