Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Cred ca putem deosebi sursa (izvorul) de masina de prelucrat datele sursei.

Mintea apare astfel doar ca mijloc, folositor sau nu sufletului, care ii este de fapt primordial, genetic.

Iar sufletul, la randul lui, nu e nici el sursa ultima. Ci e creat prin puterea Sursei, primind de la Aceasta natura spirituala.

Mintea se naste si se dezvolta inlauntrul sufletului omenesc, daca acesta ramane deschis deopotriva la har si la experientele solicitate de cosmos/lume.

Mintea ca rod si ca slujitor al sufletului. Ea se curateste si devine cu atat mai folositoare sufletului cu cat se leapada de aparente si se revendica, smerita, ca slujitoare a sufletului si, prin acesta, lui Dumnezeu.
Patria sufletului este iubirea. Patria mintii, care e?

Este o iluzie foarte frecventa aceasta, anume ca mintea se identifica pe sine, in mod trufas si ignorant, cu sufletul. Ea se autoipostaziaza astfel, in maniera ei obisnuita de a fabrica idoli, in locul facatorului ei. Mintea se inchina la minte, se daruieste siesi, intr-un cerc inchis de impresii si cugetari, sedusa de propria ei frumusete de mecanism bine pus la punct... Un narcisism foarte raspandit in lumea moderna, mintoasa.

Putem opera deosebirea dintre minte si suflet? E important s-o facem, de voim sa scapam de narcoza psihologismului intelectualist/rationalist. Altminteri ramanem inchisi in cadrele mintii, ca intr-un cosciug fara rasuflatoare.

Teoria pe care o sustii, mintoasa, se arata mereu narcisista, solipsista, rationalista.
Dumnezeu nu e mintea. E dincolo de ea, la Centru. Nu mintea e centrul lumii, ci Domnul!
Nu mintea zamisleste lumea, ci Domnul faureste mintea dindu-i libertatea de a contempla Creatia si pe Creator.

Sa reflectam putin...

Ce este un suflet fara de minte? Dar o minte fara de suflet?

Mintea si sufletul sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, doua fete ale aceleiasi monezi. Depinde din ce punct de vedere il privim.

Daca ne referim la puterea de a cunoaste, atunci ii spunem minte, daca ne referim la puterea de a se misca catre obiectul cognitiei (mobilitate) atunci ii spunem suflu - suflet. Sufletul anima, pune in miscare.

In scripturile budiste avem faimoasa analogie calaret-cal, prin care este descrisa relatia minte - suflet.

Mintea nu se poate misca fara suflu, iar sufletul nu poate cunoaste fara minte.

Aspectul poate fi sesizat cu usurinta la nivel fiziologic, dar acest principiu este valabil si pentru aspectele subtile, diferite subtirimi ale mintii, pana la subtirimea ultima - "sufletul".

Cine isi purifica mintea atunci isi purifica automat si sufletul - pentru ca cele doua de fapt sunt o monada. Purifica suflurile si vei purifica mintea.

Mintile impure au ca radacini sufluri impure.

Mintile pure sunt generate de sufluri pure.

Budismul abordeaza holistic procesul purificarii prin angajarea echilibrata, concomitenta atat a mintii cat si a suflurilor (expresii ale sufletului la diferite niveluri).

[florin.oltean75]

Mintea-suflet sau Sufletul-minte apartinand oricarei fiinte nu are o esenta ultima identificabila, pipaibila, tangibila...asa cum nu are nici Dumnezeu.

Aceasta este frumusetea profunzimii apofatice care permite mintii sa se adanceasca in sine, o miscare perpetua catre Dumnezeu avand in acelasi timp si pacea nemiscarii. Doar in Adevar este posibila simultaneitatea miscarii si nemiscarii, a timpului si eternitatii.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Mintea-suflet sau Sufletul-minte apartinand oricarei fiinte nu are o esenta ultima identificabila, pipaibila, tangibila...asa cum nu are nici Dumnezeu.

Eu zic ca identificabila este din moment ce i-ai spus 'minte' sau 'suflet.

Palpabila cu ce? Cu ..papilele gustative? Daca o cauti cu limba sau cu dejtele, sigur nu o vei gasi.

Deci' uite ca functioneaza deci exista. Sau la tine nu?

Aceasta este frumusetea profunzimii apofatice care permite mintii sa se adanceasca in sine, o miscare perpetua catre Dumnezeu avand in acelasi timp si pacea nemiscarii. Doar in Adevar este posibila simultaneitatea miscarii si nemiscarii, a timpului si eternitatii.

Nu exista nici un truc mental, fie ca ii spui "apofatic" sau orice altceva, prin care Dumnezeu sa ti se ofere tie pe tava.

Dumnezeu se releva pe sine prin Har pentru cei care au biruit in lupta cu pacatul.

Ce ai tu acolo e un fel de marijuana intelectuala, distractiv, relaxant poate, dar nimic autentic, tragi niste fum pe nas, te simti bine oleaca si cam atat.

[Copacel]

În prealabil postat de florin.oltean75

Sa reflectam putin...
Ce este un suflet fara de minte? Dar o minte fara de suflet?

Mintile impure au ca radacini sufluri impure.
Mintile pure sunt generate de sufluri pure.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Copacel

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Sa reflectam putin...

Ce este un suflet fara de minte? Dar o minte fara de suflet?

Mintea si sufletul sunt aspecte ale aceluiasi fenomen, doua fete ale aceleiasi monezi. Depinde din ce punct de vedere il privim.

Daca ne referim la puterea de a cunoaste, atunci ii spunem minte, daca ne referim la puterea de a se misca catre obiectul cognitiei (mobilitate) atunci ii spunem suflu - suflet. Sufletul anima, pune in miscare.

In scripturile budiste avem faimoasa analogie calaret-cal, prin care este descrisa relatia minte - suflet.

Mintea nu se poate misca fara suflu, iar sufletul nu poate cunoaste fara minte.

Aspectul poate fi sesizat cu usurinta la nivel fiziologic, dar acest principiu este valabil si pentru aspectele subtile, diferite subtirimi ale mintii, pana la subtirimea ultima - "sufletul".

Cine isi purifica mintea atunci isi purifica automat si sufletul - pentru ca cele doua de fapt sunt o monada. Purifica suflurile si vei purifica mintea.

Mintile impure au ca radacini sufluri impure.

Mintile pure sunt generate de sufluri pure.

Budismul abordeaza holistic procesul purificarii prin angajarea echilibrata, concomitenta atat a mintii cat si a suflurilor (expresii ale sufletului la diferite niveluri).

Pai eu zic ca te strofoci degeaba.

In budhismul tau, nu exista suflet care sa aiba o existenta de sine statoare, bla bla.

Dupa voi, persoana e un soi de basica aparuta accidental si defect intr-o chestie care de fapt nici nu exista.

Deci de ce ar trebui sa se strofoace sa faca ceva, cand tot ce tine de propria persoana este ireal, lipsit de substanta?

Chiar si motorul efortului spiritual de care vorbiti voi, suferinta, nu are o substanta de sine statatoare, asa ca de ce te-ar durea ca te doare?