Păcatul susținut de Presedinte !

[ioan67]

Dar ce înţelegem, de fapt, prin "învăţare", Alin?
Poate că e potrivit să facem distincţia între stimulare, pe de o parte şi modificare lăuntrică şi comportamentală, pe de altă parte.
Nu orice propunere/informaţie duce, obligatoriu, la o achiziţie care se impune în conduita mintală sau acţională. Sunt multe filtre vii în personalitatea copilului, iar acesta nu e o tabula rasa cum le place unora, isteţi şi "iubitori", să creadă. În orbirea minţii lor trufaşe care nu are pic de priză la taina omului.
Multe auzim, doar unele primim şi incă mai puţine facem. Nu toate informaţiile ne cuceresc inima. Iar când e de "pus la inimă", cine mai ştie ce şi cum se aşază...
Deci e posibil (şi cu totul demn de crezare) ca, în ciuda unei "educaţii alese" să ai ca rezultat o pramatie, după cum se întâmplă şi invers: cresc nuferi albi prin noroi. În ciuda acestuia şi folosindu-se de el.
În concluzie, optimismul meu privind relativizarea "învăţăturii" lumeşti pentru un suflet viguros altoit de părinţi care îşi văd de treaba lor, este justificat. Nu mor caii când vor câinii, slugile când vor stăpânii.

[simpllu]

Cu alte cuvinte creştinul nu este unul care se împotriveşte rânduielilor lumii acesteia, rânduielilor Cezarului. Într-un singur caz este îndreptăţit să nu se supună, anume în cazul în care Cezarul îi cere creştinului să se lepede de Hristos. Nădejdea creştinului este în Hristos si nu "în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbavire."

Pe de altă parte, dragă Ioane, lipsa credinţei sau a capacităţii de bun pedagog cu proprii copii nu mi-ar da aceeaşi încredere cum că nu contează ce se predă în şcoală. Nu toţi cred că avem aceleaşi resurse. Fiecare cu măsura şi a nivelul lui de înţelegere. Eu de exemplu nu ştiu dacă aş face faţă unei asemenea încercări, de aici poate şi teama de nu lăsa ca anormalul să fie legiferat. Paza bună ne pazeşte de primejdia rea. Eu am înţeles că eşti pentru demersul Coliţiei, fiind soţ şi tată, dar nu vrei să fii în ton cu modul de raportare al creştinilor faţă de homosexuali şi KI. Poate aici este şi punctul în care apare divergenţa în opinii. Apropo, KI putea fi mai diplomat chiar dacă acel pastor i-a cerut un ultimatum, lucru care nu se cade din partea unui aşa-zis creştin.

Frumos este că toţi creştinii s-au unit şi au uitat ce hram poartă. :)

[ioan67]

Colegule, ai formulat simplu ceea ce eu am labartat pe multe pagini.
Si chiar mi-ai atras atentia spre posibilitati pe care le ignoram.
Ce sa zic, decat multam fain...:)

[ioan67]

În prealabil postat de simpllu

Eu de exemplu nu ştiu dacă aş face faţă unei asemenea încercări, de aici poate şi teama de nu lăsa ca anormalul să fie legiferat.

Înţeleg.
Teama mea, însă, este alta. Şi am ajuns la o anumită formă de resemnare faţă de situaţia asta, care a devenit un gigant monstruos în viaţa noastră socială.
Anume, deşi sunt legiferate nenumărate lucruri normale, ele sunt încălcate sistematic şi nu rareori lumea procedează invers. De parcă legea este, la noi, anume ca să ştim ce avem de făcut invers. Formalismul şi demagogia, lichelismul si şmecheria - domnesc apăsat pe la noi.
Nu este şi aceasta, deja, o mare perversiune?
Iată teama şi resemnarea mea!...

[simpllu]

Un lucru e cert: nu te-ai resemnat cu perversiunea din rândurile celor de care te doare cel mai tare şi de la care ai fi avut mai multe pretenţii.

[ioan67]

Am fost dăscălit încă de mic, atât de mama cât şi de tata, să fiu receptiv la frumuseţe. Ei erau oameni frumoşi, oameni ai frumuseţii şi voiau să cunosc şi eu bucuria de trăi frumuseţea, în frumuseţe.
Mama, ceva mai îngăduitoare mereu, se mulţumea să mă pună în contact firesc cu frumuseţea. Că doară mă purta adesea la sân şi îmi glăsuia cu vocea ei ca un cântec dulce...:) Nimic nu era mai frumos decât să cânte mama, îmi amintesc...
Tata, însă, era mai pretenţios: el îmi cerea depotrivă să smulg frumuseţea şi să fiu prezent în contactul cu ea. Nu admitea să fiu leneş, nesimţit, nepăsător, lipsit de vigilenţă, chiar, în preajma lucrului frumos. Pentru el, care era un estet(ist), bănuiesc că frumuseţea se zbătea undeva între idol şi Dumnezeu... Sau, poate, i-o fi fost chiar cruce.
Fiind crescut aşa, am înţeles mai târziu un lucru: nu ştim să trăim în preajma iubirii şi în iubire. Poate că lucrul cel mai greu pe care îl năzuim astăzi este tocmai cel mai firesc: să primim iubirea. Despre a o dărui nici nu mai pomenesc...
Ca urmare, când spun că îmi pasă mai puţin de o nouă neregulă şi mai mult de regulile cele bune pe care noi le-am încălcat de mii de ori, spun de fapt că
înainte de a ne teme de rău, s-ar cuveni să luăm aminte cât de mult am batjocorit binele.
Ne temem de dracu înainte să Îl fi iubit pe Dumnezeu, înainte de a primi cum se cuvine dragostea Lui.
Nu de lucrarea răului mă tem eu, ci de refuzul de a fi dat curs, în întreaga mea viaţă, chemării şi lucrării binelui.
Nu frica mă reţine şi mă judecă deja, ci refuzul iubirii, de care devin tot mai mult conştient.
Când noi, ca popor, am avut toate bunătăţile care se puteau închipui (şi ce bunătate mai mare decât un mod creştinesc de a fi, moştenit de la înaintaşi, am fi putut avea?) şi le-am batjocorit, lepădîndu-le pentru poşirca vremurilor ăstora de "libertate", când noi ne-am dat după legi străine, după mentalităţi cu totul nefireşti şi nespecifice nouă: cum de suntem acum atât de preocupaţi de legiferarea nu ştiu cărei trăznăi?

De-o vreme, iertat să fiu de mărturisire, îmi spun că nu ar fi îngăduit Dumnezeu încercarea aceasta dacă noi nu o meritam din plin...
Şi în loc să vedem unde anume am greşit, profitînd de prilejul că Domnul ne-a mai dat un semn, şi să îndreptăm fiecare şi cu toţii laolaltă greşalele noastre, fructificînd astfel "portiţa" lăsată de Domnul în această ispită (căci Domnul nu dă ispita fără să dea totdată şi ieşirea din ea), noi ce-am făcut? Orbi şi surzi, ne-am încordat voiniceşte şi, ca şi cum am fi voit să ne arătăm vrednicia, am adunat toată împotrivirea noastră pe aproapele păcătos.
Să ne fi făcut mai întâi căinţa şi pocăinţa, ca popor, pentru multele noastre fărădelegi - şi aşa să-i fi întâmpinat pe cei "răi".
Dar aşa, procedînd cum am procedat, mă tem că încă mai mult ne-am cufundat şi ne-am îndepărtat de noi înşine şi de Dumnezeu.

[AlinB]

Deci, dupa discursuri de genul "dar vai, mergeti la vot, chiar si eu am sa votez pentru asta, doar lasa-ti pe Klausel al meu in pace ca va maninca ISIS, Iadul, etc, mama voastra de legionari" discursul a revenit in nota dispretuitoare vizavi de initiativa:

În prealabil postat de ioan67

mentalităţi cu totul nefireşti şi nespecifice nouă: cum de suntem acum atât de preocupaţi de legiferarea nu ştiu cărei trăznăi?

Deci definitia familiei ca fiind cea traditionala e o "traznaie", ce sa mai.

Si urmeaza desigur asortarea cu vesnicile amenintari de inchipuit profet a lui Dumnezeu:

Dar aşa, procedînd cum am procedat, mă tem că încă mai mult ne-am cufundat şi ne-am îndepărtat de noi înşine şi de Dumnezeu.

Restul retoricii e prea desucheata pentru a merita mentionata/disecata.

[ioan67]

În prealabil postat de AlinB

Deci, dupa discursuri de genul "dar vai, mergeti la vot, chiar si eu am sa votez pentru asta, doar lasa-ti pe Klausel al meu in pace ca va maninca ISIS, Iadul, etc, mama voastra de legionari"

Am afirmat eu vreodată aşa ceva, măi creştine?

În prealabil postat de AlinB

Deci definitia familiei ca fiind cea traditionala e o "traznaie", ce sa mai.

Eşti chiar atât de greu de cap, nene, că nu înţelegi un text simplu? Trăznaia e redefinirea asta a familiei, pe care o voiesc unii. Cum de nu pricepi? Chiar vrei să-ţi desenez?

Măi, neliniştea ta e deja într-o formă gravă de manifestare. Cu adevărat ai boala contrazicerii. Bine, însă, că nu o ai deocamdată pe aia a turnătorilor şi calomniatorilor mârşavi. Dar păzeşte-te, că orice boală netratată e urmată de complicaţii, uneori severe.

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

Dar ce înţelegem, de fapt, prin "învăţare", Alin?
Poate că e potrivit să facem distincţia între stimulare, pe de o parte şi modificare lăuntrică şi comportamentală, pe de altă parte.
Nu orice propunere/informaţie duce, obligatoriu, la o achiziţie care se impune în conduita mintală sau acţională. Sunt multe filtre vii în personalitatea copilului, iar acesta nu e o tabula rasa cum le place unora, isteţi şi "iubitori", să creadă. În orbirea minţii lor trufaşe care nu are pic de priză la taina omului.
Multe auzim, doar unele primim şi incă mai puţine facem. Nu toate informaţiile ne cuceresc inima. Iar când e de "pus la inimă", cine mai ştie ce şi cum se aşază...

Mai usurel cu poezia despre "filtrele vii", realitatea arata mai degraba contrariul, daca parintii nu vegheaza, praful se alege.
Ca or fi si exceptii care contrazic regula, raman exceptii.

Deci e posibil (şi cu totul demn de crezare) ca, în ciuda unei "educaţii alese" să ai ca rezultat o pramatie, după cum se întâmplă şi invers: cresc nuferi albi prin noroi. În ciuda acestuia şi folosindu-se de el.

Nu cred in prima varianta si nici tu nu poti macar sa dai exemple in directia asta, da' de dragul paradoxului ce nu inventam noi..

În concluzie, optimismul meu privind relativizarea "învăţăturii" lumeşti pentru un suflet viguros altoit de părinţi care îşi văd de treaba lor, este justificat.

"Parinti care isi vad de treaba lor"..haha amuzant, cam asta e grija ta, nu "parinti care actioneaza in interesul copiilor lor".

Nu mor caii când vor câinii, slugile când vor stăpânii.

Pai da, ca daca era asa, toti propagandistii se trezeau muritori de foame.

Ce nu pricepi tu si probabil nu-ti pica bine sa inteleaga "slugile" e ca de fapt slugile sunt stapaini si aia care se cred stapini de fapt sunt vremelnice slugi, sau ar trebui sa se comporte ca atare, facandu-si datoria, nu fiind potrivnici binelui celor care i-au tocmit.

[DragosP]

Băbăieți, familia NU e decât "tradițională". Că încearcă unii nu-ș ce una-alta, e un fapt. Dar familia e deja "tradițională", orice altceva invenție omenească NU e familie.