![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
De la părintele duhovnic și de la părintele Pruteanu:
"Biserica Greacă (cu anumite excepții) nici în prezent nu sfințește icoanele sau mai ales crucile, iar în Biserica Rusă și Română obiceiul a apărut prin contribuția Trebniculuilui Petru Movilă (1646), fiind preluat de la romano-catolici. În secolul al XVIII-lea mai mulți monahi teologi din Muntele Athos, astăzi canonizați ca sfinți, s-au ridicat împotriva obiceiului de sfințire a icoanelor și crucilor, ca fiind contrar hotărârilor Sinodului VII Ecumenic și vechilor rânduieli bisericești, dar pentru cei mai mulți glasul lor a rămas neauzit." Te invit în Sf. Munte să te lămurești (vorbesc serios!). Nu ai nevoie mai mult de 5 minute să te lepezi de acrivia cu care susții o serie de inovații străine de adevărata Tradiție. Unde s-a păstrat cel mai bine Tradiția? Nu transforma o excepție în regulă. Te invit să-mi areți câte icoane de acest gen sunt în Sf. Munte. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
Legat de duhovnicul tau, care am vazut ca face mai multe lucruri ce contravin practicilor BOR (din ce ai povestit tu). Daca un preot nu vrea sa sfinteasca icoanele, cum se face in Biserica, primeste un avertisment, nu-i asa? Daca insista poate fi caterisit, pentru neascultare? Citat:
Am dat datile trecute exemplele, inclusiv cu icoanele de acest fel pe care le-au avut si sfinti. Daca iti amintesti, am stabilit ca argumentul adus de cei ce erau impotriva acelei icoane era fals, bazat pe neadevarul ca in Daniel 7 sfintii nu au spus ca e Dumnezeu Tatal. Si atatia "teologi" din vest, inclusiv parintele Pruteau, au reluat acest neadevar, probabil fara sa-l verifice. De aceea nu poti avea incredere in tot ce zic acesti teologi din tari din vest (ma refer la teologi ortodocsi). |
|
#3
|
|||||
|
|||||
|
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Pardon, doar în lumea ignoranților! Citat:
P.S. Invitația mea rămâne valabilă. Cred că ai fi foarte surprins să descoperi lucuri noi. Last edited by simpllu; 30.09.2017 at 09:00:32. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Cum care carte, cea pe care ai dat-o tu, a preotului din Canada. Asa cum scrie si acolo, inca din 1730 exista in Molitfelnicul grecesc rugaciuni se sfintire a icoanelor si tu spui ca nu exista.
Citat:
Voi nu intelegeti ca Biserica din acest moment este Sfanta, Cel care conduce Biserica este Iisus, chiar in acest moment. Iar Biserica este infailibila, nu trebuie reformata ca ar fi aparut acum sute de ani invataturi gresite. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#6
|
|||
|
|||
|
Ce sa fie folclor daca acolo scrie clar ca staretul din Sfantul Munte a sfintit icoana? Daca e si vreun calugar care crede ce spun reformistii nu inseamna ca in Sfantul Munte se crede altceva. Acolo e valabil tot Molitfelnicul grecesc.
|
|
#7
|
|||
|
|||
|
Irelevant, Schitul Podromu este un așezământ monahal de români cu cei mai mulți nepomenitori. Sunt curios cu explici "icoană făcătoare de minuni".
Last edited by simpllu; 03.10.2017 at 02:02:07. |
|
|