Culesul strugurilor duminica

[iustin_dumitru]

Apropo, ce înțelegi tu prin unirea cu Hristos în contextul în care El ne spune ca nu poți sluji la doi stăpâni?

Unirea cu Hristos este prin impartasania cu trupul si sange Sau la sfarsitul Liturghiei ,care se prefac din paine si vin in trup si sange,in timpul Liturghiei,prin rugaciunea de invocare a Duhului Sfant spusa de catre preot.

Crestinul se uneste in modd real la impartasire cu Hristos, si i se ofera nu numai iertarea pacatelor spovedite , dar si prezenta efectiva a Mantuitorului in el , pentru a nu mai face altele noi si a primi harul.

Eu unul o înțeleg printr-o dorință de lepădare a acestor patimi, și încerc să mă observ cum reacționez, ce aș face în situații critice din punctul asta de vedere al acumulărilor materiale, al uitării de sine.

Da , renuntarea la pacat e conditia de baza, dar si dorinta de a nu il mai face.
In cazul tau tu pui accent pe atasarea de bunurile materiale, care alaturi de alte patimi trebuie sa ni le infrangem si sa nu le mai facem.

Iar cand aceasta hotarare e ferma, prin impartasire, Hristos vine in tine si te ajuta sa nu le mai faci.
Fara ajutorul Sau si al Duhului nu poti reusi singur sa te departezi de lucruile lumesti nici tu nici eu nici nimeni.

Dar cu ajutorul Sau chiar si cel mai imposibil lucru devine posibil, caci simti in tine saracia duhului propriu,si de aici pana la asumarea saracirii materiale nu mai e decat un pas.

Ruperea de bunurile lumii e intradevar dureroasa, dar ca sa poti sa o faci trebuie ceva mai luminos in schimb, si doar harul e acea comoara care covarseste atractia lumii

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Unirea cu Hristos este prin impartasania cu trupul si sange Sau la sfarsitul Liturghiei ,care se prefac din paine si vin in trup si sange,in timpul Liturghiei,prin rugaciunea de invocare a Duhului Sfant spusa de catre preot.

Crestinul se uneste in modd real la impartasire cu Hristos, si i se ofera nu numai iertarea pacatelor spovedite , dar si prezenta efectiva a Mantuitorului in el , pentru a nu mai face altele noi si a primi harul.




Da , renuntarea la pacat e conditia de baza, dar si dorinta de a nu il mai face.
In cazul tau tu pui accent pe atasarea de bunurile materiale, care alaturi de alte patimi trebuie sa ni le infrangem si sa nu le mai facem.

Iar cand aceasta hotarare e ferma, prin impartasire, Hristos vine in tine si te ajuta sa nu le mai faci.
Fara ajutorul Sau si al Duhului nu poti reusi singur sa te departezi de lucruile lumesti nici tu nici eu nici nimeni.

Dar cu ajutorul Sau chiar si cel mai imposibil lucru devine posibil, caci simti in tine saracia duhului propriu,si de aici pana la asumarea saracirii materiale nu mai e decat un pas.

Ruperea de bunurile lumii e intradevar dureroasa, dar ca sa poti sa o faci trebuie ceva mai luminos in schimb, si doar harul e acea comoara care covarseste atractia lumii

Pe Hristos oare nu îl luam ca pe un TOT UNITAR, cu tot ce ne-a arătat în plan PRACTIC, fizic, de acceptare a umilințelor drept condiție esențială a smereniei reale lucrătoare de minuni pe care o întâlnim FĂRĂ EXCEPȚIE la toți sfinții adevarati,la toți bunii lucrători în Duh, printre altele.

Corect, una din elementele unirii cu Hristos și implicit cu energiile necreate ale Sfintei Treimi este Impărtășania realizată de Mântuitor la Cina cea de taină. De-asemenea lepădarea păcatelor.

În schimb ce ne facem cu:
“Îndrăzniți, eu am învins”( om fiind, nefiind Încă slujit de îngerii lui Dumnezeu) Nu servesc decât lui Dumnezeu, nu și Mamonei, pe care în 40 de zile l am trimis “ la plimbare”

Ca urmare, întrebare:

Putem oare alege DOAR ce vrem și ce ne convine din pachetul complet oferit de Hristos pentru mântuire?

[CristianR]

În prealabil postat de cozia

Putem oare alege DOAR ce vrem și ce ne convine din pachetul complet oferit de Hristos pentru mântuire?

Evident, răspunsul este negativ. Spre finalul Liturghiei ne rugăm: "Pe noi înșine, unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Adică totul, fără rest. E o chemare la desăvârșire, la sfințenie, pe care foarte puțini o împlinesc. Cei mai arzători dintre noi poate că o fac dintr-o dată, total. Alții treptat, treptat, în fiecare zi mai adăugând câte ceva la cele duhovnicești și scăzând de la cele lumești.

Însă ar fi o greșeală să demonizăm lumea cu totul, căci este creația lui Dumnezeu și ea; chiar dacă acum este căzută, de noi ține să o transfigurăm, recuperând-o din brațele Mamonei și întorcând-o către Dumnezeu ca ofrandă. Presupunând că patronii la care eventual lucrăm sunt ahtiați după bogățiile lumii, fiind opaci pentru viața cea adevărată (deși există și mulți binefăcători printre ei), nu înseamnă că și noi ne închinăm lumii acesteia. Dacă munca pe care am ales să o datorăm patronului este, însă, vătămătoare pentru semenii noștri, atunci trebuie să căutăm o alta, care să le fie de folos ori măcar să nu le pricinuiască rele.

Biserica sfințește lumea – prin invocarea harului Duhului Sfânt asupra ei –, nu o condamnă ca fiind rea în sine. O vindecă, nu o alungă. Dacă sporim rugăciunea în fiecare zi, poate vom ajunge să ne rugăm și pentru patron, și pentru colegi... și pentru dușmani în cele din urmă – iar asta se va răsfrânge mai ales asupra noastră, ne va reconfigura simțirea și ne va spori dragostea, ne va lumina lăuntric, deci ne va mântui folosindu-ne chiar de potrivnica lume ca mijloc de îmbunătățire.