Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[heaven]

Dragilor,familia este una dintre cele mai mari binecuvintari pe care Dumnezeu le poate da unui om in viata de mirean!
Din pacate putini stiu ce sa faca cu ea,ispitele si provocarile sunt mari,nimic de zis,insa,ganditi-va ce nu ar da altii sa aiba un asemenea dar in viata lor,iar voi,cei/cele care il aveti si asta mai ales alaturi de un om care va iubeste,de niste copilasi minunati,aduceti-va aminte cat sunteti de bogati si binecuvintati si cum,dincolo de toate framantarile si iluziile lumii acesteia,cel mai important lucru este ca va aveti unii pe ceilalti!
Si mai aduceti-va aminte ca cea mai importanta porunca data de Domnul Iisus Hristos a fost aceasta:

"Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii!"

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

dar drumul batei grele continua... Precum o simt si azi. Acum.

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

[cristiboss56]

Chiar cu putin timp in urma am redeschis un thread mai vechi la Pocainta despre Slava Desarta , si am facut aceasta , nu intamplator , ci ca un semnal de alarma , vazand cat de usor trecem peste cele grave , si cat de usor suntem inclinati spre povestile "siropoase" si spre laudele celor din jur . Nu-i gluma fratilor , si sunt sigur ca multi inteleg ce vreau sa spun . Sa ne ferim de Slava desarta si de purtatorii ei . . . !Un efect al slavei desarte, este ca il transpune pe om intr-o lume ireala si sub inspiratia ei nefasta, el isi imagineaza ca are tot felul de calitati, si merite, multe bunuri, se vede pe sine in situatiile si in pozitiile cele mai inalte care ii aduc admiratia si laudele celorlalti. Aceasta situatie, aduce dupa sine instrainarea omului de realitatea in care traieste, ii paralizeaza puterea de viata, aducandu-i sufletul intr-o stare de amortire. Acest proces de inchipuire, poate sta la originea unor accese de delir sau a halucinatiilor, asa cum constata Sfantul Evagrie ca, inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Ea deschide poarta tuturor celorlalte vicii. Sfantul Marcu Ascetul o numeste pricina a tot pacatul, pentru ca aduce in suflet mandria, judecarea si defaimarea aproapelui, impietrirea inimii, neascultarea, ura, invidia, certurile, minciuna, vorbele desarte, frica, desfranarea, pasiunea pentru bani si avutie, si asa cum am aratat: tristetea.
Sa incercam sa tinem inchisa poarta sufletului pentru patimile care ne pot distruge sanatatea si viata, dar sa o deschidem larg, pentru binecuvantarile pe care ni le da Dumnezeu, caruia sa-I cerem ajutorul si sa-I multumim, si slava sa-I inaltam neincetat , si asta nu o spun eu , nu-i inventia mea , ci invatatura Sfintilor Parinti .
Va cer scuze pentru aceasta cam lunga paranteza !
Doamne ajuta!+

În prealabil postat de anna21

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

traiasca puterea proiectiei! mama ce mult proiectam! ne-am facut unii altora teste proiective, fratilor! adio Luscher, adio Rosenzwaig, adio psihanaliza! ne suntem unii altora fluturi cu chip de om, caini si balauri cu coada...

Pai... nu va spusei ca tocma-i primavara!?
Sora, tocmai din bate pe spinare incoltesc lujeri cu 3 foi in piept! ... nu asta era si mirarea si bucuria mea? Ce intelegem prin Drumul Crucii? Cum, oare, talcuim, zi de zi, fapta de fapta?

Curga bata! Asa vine primavara, apoi vara... Si pe urma toamna si iarna...
Toate-s de la Dumnezeu!
Si batele si frunza verde.

Imi pare ca toiagul Sfantului ramurele inverzea, ori poate ramurea inverzele...:) Nu, insa, autocompatimire.

Cine isi reprima compatimirea si betia si desfranarea (zic aici in general, omeneste vorbind, fara referire la vreo persoana anume) vede in jur exact ce isi reprima... Asta se numeste, dragilor, proiectie. Are rostul ei.

P.S. Povestea mea tintea altundeva: la vorbele calugarului, va rog putina atentie si la dorinta clientei care voia bomboana pe care o mancasem eu, jenat...

[anna21]

În prealabil postat de ioan cezar

traiasca puterea proiectiei! mama ce mult proiectam! ne-am facut unii altora teste proiective, fratilor! adio Luscher, adio Rosenzwaig, adio psihanaliza! ne suntem unii altora fluturi cu chip de om, caini si balauri cu coada...

Pai... nu va spusei ca tocma-i primavara!?
Sora, tocmai din bate pe spinare incoltesc lujeri cu 3 foi in piept! ... nu asta era si mirarea si bucuria mea? Ce intelegem prin Drumul Crucii? Cum, oare, talcuim, zi de zi, fapta de fapta?

Curga bata! Asa vine primavara, apoi vara... Si pe urma toamna si iarna...
Toate-s de la Dumnezeu!
Si batele si frunza verde.

Imi pare ca toiagul Sfantului ramurele inverzea, ori poate ramurea inverzele...:) Nu, insa, autocompatimire.

Cine isi reprima compatimirea si betia si desfranarea (zic aici in general, omeneste vorbind, fara referire la vreo persoana anume) vede in jur exact ce isi reprima... Asta se numeste, dragilor, proiectie. Are rostul ei.

P.S. Povestea mea tintea altundeva: la vorbele calugarului, va rog putina atentie si la dorinta clientei care voia bomboana pe care o mancasem eu, jenat...

Stiu la ce tintea povestea ta, dar eu nu la asta m-am referit.
Si nu cred ca autocompatimirea este ceva ce se reprima, din moment ce are functie defensiva.

Si nu orice bataie este drumul crucii, ci doar suferinta asumata din iubire de Hristos.
Adica daca eu ard mancarea si sotul se enerveaza, pai aia nu este drumul crucii, ci doar o lectie pt mine.


PS. Re. calugar: el nu era neparat vazator cu duhul, ci stia ca oamenii se bucura de gesturile cele mai marunte. O bombonica bucura cel mai adesea. Sau o atingere pe umar.. sau un zambet. Cu lucruri mici nu dai gres. Eu impart ce am prin geanta. Functioneaza.

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Si acum, pe bune, are cineva o viata perfecta? Ar trebui sa fim multumiti ca ne avem unul pe altul si un acoperis deasupra capului, si pe Dumnezeu care ne are in paza.

Te multumesti cu mult prea putin.
Timpul trece, nu se mai intoarce..

[Yasmina]

În prealabil postat de anna21

Cezare, aduna-te!

Bata aia are rostul ei.
(Imi pare rau ca nu ma pot ridica la inaltimea momentului, dar imi vine in minte "Marie si Marioara ia un par de ma omoara. Parul sa fie de plop, sa nu ma omori de tot. Mai!"...)

Bataia (virtuala) are si ea rolul ei. Mai ales, ca sa fim seriosi: ce-ai patit daca ai fost scuturat un pic?


Noroc cu forumul asta ca putem sa ne plangem.
Eu, daca as vrea sa ma plang, nu as avea cui.. Sotul are problemele lui (imi zice "draga, suferi? da cheile la masina, fii pieton o vreme, iar daca nu te faci bine, iti iau si cardul..")
Vreau sa ma plang mamei si imi zice:" ai probleme? roaga-te sa nu fie copiii tai asa cand ai fost tu in adolescenta!" Oooo, punct ochit! Doamne fereste sa-mi faca problemele pe care le-am creat eu parintilor.
Vreau sa ma plang prietenei.. Se uita crucis la mine: eu sunt maritata, am copii.. ea sta fara de speranta in concubinaj si din acest motiv are depresii periodice.

Oriunde ma intorc vad ca problemele mele sunt in buna masura fanteziste, iar cei din jur chiar ar avea nevoie de o mana de ajutor!
(poate ca si ei simt o bata pe spate. poate chiar eu le-o aplic prin atitudinea mea!)


Autocompatimirea nu a facut bine nimanui. Niciodata.

Da,fara a dori sa-ti adun scamele inexistente de pe umar,eu cred ca stai bine si ai o viata frumoasa in care si tu,se subintelege iti aduci aportul.
Asa cum spunea si HEaven,familia si copiii sunt un dar enorm pt oameni,existand acel minimum de sprijin si colaborare,pe care numai daca esti extrem de norocos il poti gasi printre straini.Un strain te va asculta o data,de doua ori a treia oara se plictiseste,are alt program nu are chef sa-ti asculte depresiile,insa un parinte sau un sot are intotdeauna vreme si compasiune pt ai lui.
Nu esti asa o frunza in vant,ci uite alaturi de ei ai prins radacini si cresteti impreuna mai puternici.
Doar exemplele de probleme le ai langa tine...

Un frumos text (cum altfel?) despre iubire şi idolatrie, scris de Pleşu, îl gâsesc potrivit şi cu tema asta, dar nu numai; pentru că e valabil pentru orice iubire, deci şi faţă de Dumnezeu. Iată un fragment:

Iubirea se exprimă, adesea, ca indistincţie. Treci neîncetat în celălalt şi celălalt trece neîncetat în tine. E vorba, cu alte cuvinte, de un ritual al participării. Al participării reciproce. Te regăseşti, clipă de clipă, în cel care se regăseşte în tine. Duci apropierea pînă la identificare. Transformi diferenţa în complementaritate şi stricta cunoaştere în recunoaştere. Idolatria stabileşte între idolatru şi idol un cu totul alt raport. Nu unul de continuitate, ci unul de ruptură. Idolul e o expresie a distanţei. E necontenit deasupra şi departe. Idolatrul îl priveşte cu o extatică teroare şi adoptă spontan un ritual al obedienţei. În vreme ce partenerii unui act de iubire coexistă în acelaşi teritoriu, sau îşi construiesc un teritoriu al lor, idolul şi idolatrul nu trăiesc în aceeaşi lume. Cel dintîi e un conglomerat de putere, cel de-al doilea – un conglomerat de dependenţă.

Şi în continuare, ca răspuns pentru fallen:

Într-un cuplu de îndrăgostiţi nu există, în mod normal, relaţii de subordonare. Cînd unul dintre parteneri devine dominator, cînd apare ideea unei ierarhii a calităţilor, cuplul e în pericol. Iubirea impune amîndurora un comportament slujitor.

[CelMandru]

În prealabil postat de cristiboss56

Chiar cu putin timp in urma am redeschis un thread mai vechi la Pocainta despre Slava Desarta , si am facut aceasta , nu intamplator , ci ca un semnal de alarma , vazand cat de usor trecem peste cele grave , si cat de usor suntem inclinati spre povestile "siropoase" si spre laudele celor din jur . Nu-i gluma fratilor , si sunt sigur ca multi inteleg ce vreau sa spun . Sa ne ferim de Slava desarta si de purtatorii ei . . . !Un efect al slavei desarte, este ca il transpune pe om intr-o lume ireala si sub inspiratia ei nefasta, el isi imagineaza ca are tot felul de calitati, si merite, multe bunuri, se vede pe sine in situatiile si in pozitiile cele mai inalte care ii aduc admiratia si laudele celorlalti. Aceasta situatie, aduce dupa sine instrainarea omului de realitatea in care traieste, ii paralizeaza puterea de viata, aducandu-i sufletul intr-o stare de amortire. Acest proces de inchipuire, poate sta la originea unor accese de delir sau a halucinatiilor, asa cum constata Sfantul Evagrie ca, inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Ea deschide poarta tuturor celorlalte vicii. Sfantul Marcu Ascetul o numeste pricina a tot pacatul, pentru ca aduce in suflet mandria, judecarea si defaimarea aproapelui, impietrirea inimii, neascultarea, ura, invidia, certurile, minciuna, vorbele desarte, frica, desfranarea, pasiunea pentru bani si avutie, si asa cum am aratat: tristetea.
Sa incercam sa tinem inchisa poarta sufletului pentru patimile care ne pot distruge sanatatea si viata, dar sa o deschidem larg, pentru binecuvantarile pe care ni le da Dumnezeu, caruia sa-I cerem ajutorul si sa-I multumim, si slava sa-I inaltam neincetat , si asta nu o spun eu , nu-i inventia mea , ci invatatura Sfintilor Parinti .
Va cer scuze pentru aceasta cam lunga paranteza !
Doamne ajuta!+

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greşeala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de CelMandru

Frate, iartă-mă! Aş vrea să spun şi eu un cuvânt la cele postate de tine. Iartă-mă, căci n-am îndrăznit până acum să o fac, de teama de a nu te mâhni, de a creea vrajbă, şi din stima pe care ţi-o port! Nici acum nu ştiu dacă fac bine, dar ăsta e unul din momentele când mai risc şi eu.

Îţi mulţumesc pentru cuvintele culese din învăţătura Sfinţilor Părinţi. Sunt de un folos inimaginabil, şi tare mi-e teamă că nu le-am înţeles complet, darămite să şi aplic cele scrise.

Întrebarea mea pentru tine, frate, este: Dacă mie mi se pare că un frate o ia pe cărarea întunecată a mândriei şi a slavei deşarte, spunând o poveste siropoasă, eu ce fac?

Ce fac mai întâi? Stau şi mă analizez pe mine însumi, să văd dacă nu cumva eu sunt cel ce e greşeşte, defăimând, fiind invidios şi mândru? Sau îl atenţionez pe frate de pericolul ce-l pândeşte, ori îl mustru cu asprime, cu impresia că o fac spre îndreptarea lui?

În ambele cazuri pot să mă înşel. Dar mai degrabă caut să văd dacă nu cumva eu mă aflu în delir, înstrăinat de realitate, dornic de a mă afirma ca şi povăţuitor. Mai degrabă mă judec pe mine decât pe celălalt. Mai degrabă cer ajutorul duhovnicului, pentru a mă învăţa cum să procedez în astfel de situaţii.

Iartă-mă dacă am spus ceva ce ai mai spus şi tu, frate. Poate n-am înţeles firul discuţiei, şi am căzut şi eu în slava asta deşartă. Dacă aşa o fi, iartă-mă că am îndrăznit să-ţi răspund! Şi sper să învăţ din greseala făcută! Maica Domnului să te miluiască, frate!

Pana sa iti raspunda Cristi...iti spun eu ca da, interesanta perspectiva asupra acestui aspect, trebuie meditat!!!