Poate părea forţat un astfel de titlu, de aducere-aminte, la un text despre o persoană pe care, în mod direct, nu ai cunoscut-o. In aceeaşi vreme, cunoscându-i efortul dUhovnicesc şi intelectual, care-l face contemporan cu toţi aceia care se nevoiesc în domeniul care l-a impus drept specialist, pomenirea sa ca pe unul care te creşte în Hristos şi în cunoaştere nu-i alta decât o plăcută obligaţie.
Generaţia mea nu a apucat nici măcar o oră de religie pe băncile şcolii. Dar biblioteca bunicii, a preotului paroh, a prietenului ortodox ceva mai în vârstă păstra la loc de cinste Hristos în şcoală, volumele semnate de Părintele Dumitru Călugăr. N-aveam de unde să ştim că acele cărţi marcaseră pozitiv generaţii şi generaţii de copii români, dar aveam să aflu, imediat după Decembrie 1989, că ele sunt, şi cred că au rămas, unele dintre cele mai importante repere ale formării metodice şi pedagogice a profesorului de religie. Până astăzi cred că în locul snobismelor pe care manualele de religie actuale le cultivă, în încercarea autorilor de manuale de a-şi dovedi ştiinţa de carte, munca cinstită, de povestitor cu har a Părintelui Călugăr este de preferat. Un Hristos Viu, tonifiant ca firea celui care L-a prezentat Viu şi bucuros copiilor români. In timp, aveam să descopăr şi celelalte aspecte ale activităţii Părintelui Profesor care mi-au conturat, o dată în plus, imaginea covârşitoare a unui pedagog de marcă şi a unui părinte duhovnicesc plin de jovialitate şi prietenie pentru copii şi tineri.
Născut la 8 decembrie 1907 în Saschiz, jud. Mureş, Părintele Profesor Dumitru Călugăr îşi începe pregătirea ca pedagog în Şcoala Normală "Andrei Şaguna” din Sibiu (1920-1927) pentru ca, susţinând o diferenţă de liceu şi bacalaureat, să urmeze cursurile Academiei teologice şaguniene (1928-1932), al cărei licenţiat este din 1943.
Intre anii 1937-1938 urmează cursuri de specializare în Didactica şi Metodica învăţământului religios la Universitatea din Jena, din 1955 fiind doctor în teologie al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, după ce a urmat acolo cursurile de doctorat. Părintele Profesor nu-şi căpătase însă experienţa didactică numai din studii strălucite. Acestea erau susţinute de experienţa la catedră ca învăţător (1927-1928), catehet al şcolilor primare, profesionale şi medii din Sebeş-Alba (1932-1934), profesor şi chiar director al Şcolii de cântăreţi din Sibiu (1934-1945), catehet la şcolile de ucenici, suplinitor al catedrei de religie de la Şcoala Normală din Sibiu (1940-1945), inspector al învăţământului primar religios din Arhiepiscopia Sibiu (1947-1948). Acestea toate îl recomandau pentru catedra de specialitate a Institutului Teologic Universitar de la Sibiu, în care-şi desfăşoară activitatea începând cu anul 1943, devenind titular al postului de profesor în domeniu din anul 1968. Hirotonia întru diacon, în 1934, şi preot, din 1939, adăugau experienţei catehumenale pe cea liturgic-omiletică, în care Părintele avea să se distingă nu neapărat prin publicarea de cărţi, ci prin exigenţa profesională prin care construia educaţia omiletică a viitorilor preoţi, ca şi prin susţinerile sale omiletice, rămase până astăzi vii în memoria foştilor săi studenţi, ca şi a credincioşilor Catedralei Mitropolitane.
In ce priveşte activitatea sa editorială, cred că reeditările mai noi ale lucrării sale clasice Hristos în scoală. Manualul catehetului ortodox pentru şcoala primară, respectiv supraprimară (ed. I, voi. I, 1934 şi vol. II, 1937), precum şi cealaltă lucrare clasică, devenită din 1990 Şapte cărţi de religie, după ce în prealabil, începând cu 1943, acestea ieşiseră broşate pentru uzul practic de la catedră, au făcut uitate o serie de lucrări ale Părintelui care, credem noi, sunt dovada vie a unui spirit educaţional-catehumenal care-l recomandă pe acesta drept un clasic de neocolit în cultura preotului sau a cercetătorului modern. Dincolo de Catehetica. Manual pentru Institutele teologice (cu o primă ediţie în 1978, 218 p.), adevărat compendiu de istoria şi practica ştiinţelor catehumenale, monument de rezistentă intelectuală al cercetării teologice într-o vreme în care cateheza era interzisă, de facto, în Ortodoxia românească de factorii comunismului ateu, se vădesc fără îndoială cultura si capacitatea de structurare informală a unui om de excepţie.
Pentru ochiul avizat cu lectura lucrărilor Părintelui este însă clar că ea nu a apărut la întâmplare, dintr-o supralicitare de moment, ci este rodul cercetării şi experienţei, al iubirii de Biserică şi de studenţii teologi, cei care vor fi plecat cu alt orizont educaţional la propovăduirea Cuvântului după ce prietenul şi profesorul lor le va fi pus la dispoziţie arsenalul cultural necesar propovăduirii, concentrat în această lucrare. Că nu este o apariţie culturală spontanee ne-o dovedeşte cercetarea scrierilor sale anterioare. Preocupări catehetice (Sibiu, 1944, V+100 p.), Educaţie şi învăţământ (Sibiu, 1946, 72+XLIV p.), precum şi extrem de actuala teză de doctorat, Caracterul religios-moral creştin (Sibiu, 1955, XVI+292 p.) care, alături de altele, mai puţin importante ştiinţific, dar gustate de poporul binecredincios, cum ar fi Sfinţi şi Părinţi ai Bisericii (Sibiu, 1936, 80 p.) sau Copii din Biblie. Despre cei mici din vremea veche, pentru cei mici din vremea noastră (Sibiu, 1940,11+104 p.), dovedesc creşterea Cateheticii din preocupări conturate în timp, cu un efort remarcabil. Personal socotesc că lectura cărţilor de specialitate editate, parte sumă de studii, parte corpus de sine stătător, m-au apropiat de condiţia actuală, de bucuros mărturisitor al cărturăriei luminoase a Părintelui Călugăr.
Dincolo de aceste aspecte de evocare trebuie să subliniem că anii din urmă au adus cu sine necesitatea redimensionării cercetării asupra cateheticii ca ştiinţă şi, firesc, aş spune, ea se face începând cu Părintele Călugăr.
O teză de licenţă si un studiu amănunţit într-o dizertatie de maşter obligă de acum Facultatea şi Centrul Mitropolitan la editarea unei monografii tematice, poate cuprinzând şi vasta activitate publicistică a distinsului Awă, culeasă din Telegraful Român, Viaţa Ilustrată, Revista Teologică, Lumina Satelor, îndrumătorul Bisericesc de la Sibiu şi, nu în ultimul rând, din Mitropolia Ardealului. Trebuie să recunosc că o astfel de monografie, ca şi una asemănătoare pentru Părintele Dumitru Belu, care este în fază avansată de finalizare, era şi gândul vrednicului de pomenire Părinte Profesor Sebastian Şebu, cel care mi-a sădit în inimă nu doar dragostea de catehetică, ci, mai ales, de oamenii care au făcut-o remarcată în arealul cultural al teologiei, Părintele Dumitru Călugăr fiind unul dintre cei exponenţiali. Pomenirea sa fie-i veşnică!
Părintele Constantin Necula
De ce eşti trist, popor al învierii?, Editura Agnos
Cumpara cartea "De ce eşti trist, popor al învierii?"
Text apărut în Telegrafici român, nr. 1-4 / 2008.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.