Sfantul Radu Brancoveanu - Cuvant la Patima cea Mantuitoare a Cuvantului Dumnezeu-Om
La 10 ani dupa rostirea acestui cuvant catre IPS Dositei, Patriarhul Ierusalimului (duhovnicul familiei) , Radu Brancoveanu avea sa primeasca moartea martirica impreuna cu fratii si tatal sau.
"Cand Dumnezeu ne plange cu lacrimi de sange, oare ce suntem noi datori sa facem? Cand Ziditorul a toate lacrimeaza pentru moartea noastra cu sangele Sau, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului sa o plangem numai cu o lacrima? O sange dumnezeiesc! O, dumnezeiesti lacrimi! Unde esti acum, Maria Magdalena, care erai obisnuita a cadea la picioarele Domnului, ca sa versi paraie de lacrimi si cu parul tau sa stergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfant, ca sa aduni nepretuitele lacrimi ale Învatatorului tau! Adu vasele cu aromate pe care le-ai desertat in casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de pret, pe care, pentru a-l aduna mai usor, uite, iti dau inima mea ca burete, si aduna! O, daca noi toti, le-am primi de acolo in sufletele noastre, daca noi, cei care suntem intunecati prin pacat, ne-am invesmanta ca intr-o porfira cu Sangele cel rosu si curatitor de pacate al Mantuitorului!
Cu cazne fiind urgisit, rusinat si schingiuit, merge Iisus purtand Crucea. Aceasta este greutatea pacatelor noastre; si cat este ea de apasatoare, sa o pricepem dintru aceea ca, purtand-o Dumnezeul nostru, din pricina greutatii mai mult decat o data a cazut pe cale. Se suie la Golgota si, ostenit fiind, Cel Care atat de mult a suferit pe cale, ajungand la fruntariul patimirii, este intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni. Deschide mainile Sale pentru a ne primi in bratele Sale. Inclina capul, aratand prin acest semn ca pe toti ne cheama catre El. Striga cu glas mare, pentru a-l auzi toti ca este insetat de mantuirea tuturor; si, ca un Pastor bun, sufletul sau si-l pune pentru oi.Se inalta in vazduh pentru ca sa fie Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni.Grabnic se intuneca ziua, poate pentru ca sa dea somn dulce Facatorului a toate, Celui ostenit; sau, poate, voind Domnul ca pamantul cel uscat sa-l ude cu sangele Sau, a facut ca soarele sa-si traga inapoi razele, pentru ca sa nu usuce sangele acela cu ale sale calde raze. S-a cutremurat pamantul pentru preamarea facere de bine; si, dintru a sa bucurie s-au deschis mormintele si vii i-a scos afara pe cei morti dintru el. Pietrele s-au despicat, pentru ca inimile iudeilor erau atat de inasprite, dupa cum sunt si ale noastre astazi, incat de o ucidere asa de sangeroasa si de o moarte mult-dureroasa a Facatorului si a Plasmuitorului nostru nu s-au intristat, n-au suspinat, n-au plans, n-au suferit; spre tulburarea si rusinarea noastra se desfac si se despica pietrele, pentru a ne adeveri ca firea necuvantatoare este mai simtitoare si mai miloasa decat inimile noastre.
(…) Iata, dar, este deschisa acum milostivirea indurarii dumnezeiesti pentru cei raniti; cu totii, dar, sa alergam cat mai cu grabire! De am avea piept de arama si inima de diamant, arama - in topirea dragostei dumnezeiesti, unde este un altfel de foc – se topeste, iar diamantul cu Sangele cel viu al Mielului se desface. Iarasi, de suntem raniti de moarte sau chiar morti, coasta cea impunsa a Mantuitorului fie-ne mormant! Si chiar vii de suntem, sa murim la Tronul vietii, la Crucea cea purtatoare de viata. Sa alergam cu totii si, lasand toata grija cea lumeasca, sa cadem cu suspinuri si lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Rastignit. Sa ne aruncam in bratele Crucii, pentru ca lumea sa se rastigneasca intru noi si noi lumii. Sa ne afundam intru acea ‘Mare Rosie’, pentru a fi numarati cu aceia “care si-au inalbit hainele lor in sangele Mielului“ (Apocalipsa 7, 14). Sa alergam cat mai iute, cu grabire sa ne sarguim, ca sa aflam in tarina cea arata - comoara, in pamantul cel binecuvantat - samanta cea aleasa, in izvorul vietii - apa cea plina de har, in ocari - cinstirile, in palmuiri - biruintele, in invinuiri - iertarea, in trestie - sceptrul, in uraciune - frumusetea, in nenorociri - fericirea, in imprejurari grele - norocirea, in prigoane - pe Dumnezeu, in moarte - viata. Amin”.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.