1900 de ani de la inaugurarea monumentului triumfal de la Adamclisi

Localitatea Adamclisi este situata in sudul Dobrogei, aproximativ la jumatatea distantei dintre punctul de trecere cu bacul de la Ostrov si municipiul Constanta. Spre deosebire de majoritatea siturilor din epoca romana aflate pe teritoriul Romaniei, care se dezvaluie temporar prin intermediul sectiunilor si casetelor deschise de arheologi, la Adamclisi vestigiile primelor secole ale erei crestine ne intampina impunatoare, fie ca ne aflam in fata monumentului triumfal de pe platou sau a cetatii din valea Urluii, care i-a imprumutat numele. De altfel, si numele actual al localitatii vine tot de la monumentul triumfal, pe care turcii asezati in zona de prin secolul al XV-lea, considerandu-l o veche biserica, l-au numit Adam-Kilise (Biserica Omului).

In perioada moderna, primele informatii despre vestigiile arheologice de la Adamclisi ne sunt furnizate de catre Karl von Vincke-Olbendorf, ofiter prusac aflat intr-o misiune militara in Dobrogea, care publica in 1840 o scurta descriere a acestora, impreuna cu o schita sumara a cetatii: „Cu o jumatate de ceas la sud-vest de acel monument al antichitatii, intr-o vale unde mai multe rapi se intalnesc, se afla ruinele unui vechi oras, din care se pot inca recunoaste jur-imprejur temeliile zidului cetatii. in partea sud-estica mai stau inca in picioare o parte din ziduri cu cateva bolti, dar si aici e numai o masa bruta de zid, de la care toate pietrele taiate sunt luate". Dupa mijlocul secolului al XIX-lea, informatii pe aceeasi tema aflam de la inginerul francez Jules Michel, de la compatriotul acestuia, doctorul Camille Alland si de la geograful austriac Karl Peters. Prima mentiune romaneasca vine abia in anul 1880, dupa ce Dobrogea intra in hotarele Romaniei, si o datoram lui Remus Opreanu, pe atunci prefect al judetului Constanta.

Mihail C. Sutzu, viitorul guvernator al BNR, vorbeste despre monumentul triumfal si despre cetatea de la Adamclisi in articolul Coup d'oeil sur les monuments antiques de la Dobroudja, publicat in 1881, in Revue archeologique: „ ... la o mica distanta de turn (este vorba despre monumentul triumfal -n.n.), un lagar roman (castra stativa) a lasat ruine importante (de fapt cetatea Tropaeum Traiani - n.n.), turnuri, santuri si intarituri ale caror ziduri sunt construite intr-o tehnica asemanatoare cu invelisul batranului nostru monument, imprejmuirea principala a lagarului are aproape 500 m lungime pe 300 largime. Poarta boltita care-i servea ca intrare este inca in picioare pe fata de est, ca si lucrari separate care-i protejau imprejurimile. Totul formeaza o gramada de ruine impunatoare".

Grigore Tocilescu, directorul Muzeului National de Antichitati, a inceput sapaturi sistematice la monumentul triumfal in 1882, continuandu-le pana in 1890; cu aceasta ocazie a dezvelit in intregime monumentul si a adunat cu migala toate informatiile despre el. in acelasi timp s-a ingrijit sa fie recuperate din satele si cimitirele vecine toate piesele sculpturale si arhitectonice provenite de la Adamclisi. Rezultatele sapaturilor facute s-au bucurat de o competenta publicare, istoricul si epigrafistul roman colaborand cu arhitectul G. Niemann si profesorul O. Bendorf din Viena, pentru a interpreta monumentul in cele mai bune conditii. Dupa terminarea cercetarilor de pe platou, in 1891, sub supravegherea directa a lui Gr. Tocilescu, au inceput lucrari la cetatea de la Adamclisi; cercetarea a fost efectiv facuta de inginerul topograf P. Polonic, arhitectii H. Jacobi, H. Brotz, G. von Cube si inginerii J. Fakler, O. Richter si E. Frollo. insemnarile de santier facute de acesti colaboratori au ramas nepublicate la moartea subita a profesorului, care n-a reusit sa dea la tipar decat o parte din inscriptiile descoperite si cateva consideratii istorice. Trebuie mentionat ca la Adamclisi a fost deschis primul santier arheologic romanesc.

Desi in zona s-au descoperit si urme ale unei locuiri mai vechi, se poate spune ca istoria acestor locuri incepe in primii ani ai secolului al II-lea p.Chr., in timpul domniei imparatului Traian, care vazand ca „puterea si ingamfarea dacilor sporesc necontenit", dar gandindu-se si la „sumele de bani pe care trebuiau sa le plateasca in fiecare an" (Cassius Dio), a decis sa transforme Dacia in provincie romana. Beneficiind de resursele inepuizabile ale Imperiului si de o armata foarte numeroasa, Traian trece Dunarea si, fara a-si intrebuinta foarte mult legiunile, inainteaza spre capitala statului dac, ajungand in pragul iernii anului 101, in apropiere de Sarmizegetusa. Este momentul in care imparatul afla ca propunerile repetate de a incheia pace venite din partea dacilor sau a aliatilor acestora, pe care el le respinsese, nu erau dovada disperarii celui care se vede infrant, ci un mijloc de a-i distrage atentia de la o actiune militara de amploare.

Constient de superioritatea fortelor romane, Decebal reuseste sa atraga de partea sa triburile traco-dace, sarmate si germanice aflate in nordul si nord-estul Daciei, cu ajutorul carora pune in practica, in cel mai mare secret, un plan genial, care urmarea sa prinda armata romana, intrata adanc in muntii Daciei, intre doua fronturi, in aceste conditii, modul in care Cassius Dio il caracterizeaza pe regele dac pare a fi foarte aproape de realitate: „ . . . foarte priceput la planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbanda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infrangere."

Odata cu venirea iernii, gheata unea cele doua maluri ale Dunarii, oferind posibilitatea coalitiei formate din daci, buri si sarmati, ca pe fondul reducerii efectivelor garnizoanelor romane din aceasta zona, sa patrunda, prin Dobrogea, in estul Moesiei Inferioare si la sud de Balcani. Din nefericire pentru Decebal, in anii 101-102 iarna a fost prea blanda, dezghetul intervenit prea devreme facand, pe de o parte, ca multi dintre calaretii transdanubieni sa-si gaseasca sfarsitul in apele inghetate ale fluviului, iar pe de alta parte, oferindu-i imparatului roman posibilitatea sa-si foloseasca flota pentru a transporta rapid trupele de pe frontul dacic, pe noul teatru de razboi.

Columna lui Traian ne infatiseaza principalele momente ale campaniei moesice, in care armata romana reuseste sa invinga mai intai o ostire aliata ce se indrepta spre pasul Sipka, in incercarea de a trece Balcanii, probabil in apropierea locului unde va fi intemeiat orasul Nicopolis ad Istrum, iar apoi principala forta daco-sarmato-bura. infruntarea decisiva dintre cele doua osti a avut loc pe platoul de la Adamclisi si este redata ca fiind cea mai inversunata dintre toate bataliile reprezentate pe Columna. Importanta acesteia pentru continuarea razboiului, cat si pierderile mari suferite de armata romana l-au determinat pe Traian sa ridice pe aceste locuri, in amintirea victoriei, un monument grandios, iar pentru cinstirea celor cazuti in lupta, un altar, pe care sa li se faca slujbe de pomenire in fiecare an.

Monumentul triumfal s-a pastrat sub forma unui tambur cilindric cu diametrul de 30 m si inaltimea de 12 m, din piatra de cariera prinsa cu mortar; pe acest tambur erau expuse 54 de metope (dimensiuni 1,10 -1,20 m), dintre care doua s-au pierdut; peste acoperisul tronconic din solzi mari de piatra, pe o baza hexagonala se afla trofeul colosal, inalt de 10,75 m. Tamburul era marginit de creneluri, pe care s-au sculptat prizonieri barbari, diferentiati prin costumele caracteristice: daci, roxolani si germanici. Cele 54 de metope reprezentau scene de razboi intre romani si daci cu aliatii lor. Reliefurile se remarca printr-o tehnica grosolana, care insa este specifica artei provinciale romane, mult mai putin tributara realismului artei romane aulice si perfectiunii artei clasice grecesti.

Din pacate, metopele monumentului de la Adamclisi au fost ridicate din jurul tamburului de piatra si mortar fara sa putem sti care a fost ordinea de dispunere, asa incat succesiunea lor in naratiune trebuie facuta prin analogie cu columna traiana si in functie de putinele stiri literare pastrate. Caracterul simbolic al trofeului lasa totusi deschisa posibilitatea ca reliefurile care inconjurau monumentul circular sa nu fie descrierea unor evenimente istorice concrete, ci doar reprezentarea conventionala a luptei si victoriei romane impotriva dacilor.

Monumentul avea o inscriptie de mari proportii, prin care era dedicat lui Marte Razbunatorul (Mars Ultor). Inscriptia s-a pastrat fragmentar, dar indeajuns pentru a afla ca trofeul a fost inaugurat in anul in care imparatul Traian detinea pentru a XIII-a oara puterea tribuniciana, mai exact in anul 109 p.Chr. Descoperirea acestei inscriptii a pus capat ambiguitatilor cu privire la datarea monumentului, principalele ipoteze plasandu-l in epoca lui Augustus sau in secolul al IV-lea p.Chr. Au existat si opinii dupa care monumentul a fost complet refacut in perioada romana tarzie sau ca macar piesele sculpturale dateaza din secolul al IV-lea, pornind de la stilul reliefurilor sau de la faptul ca unele arme reprezentate ar fi caracteristice acestei epoci. Calitatea artistica a reliefurilor cu totul inferioara sculpturii aulice romane nu poate fi determinanta in datarea monumentului, care a fost sculptat de mesteri militari sau locali. O refacere in secolul al IV-lea este greu de presupus, deoarece nu s-au pus in evidenta nici cele mai neinsemnate urme ale unei faze anterioare.

Monumentul de la Adamclisi a fost reprezentat pe monede emise la Tomis in timpul lui Traian, o alta dovada ca acesta a fost ridicat la inceputul secolului al II-lea. B. Pick s-a ocupat de aceste monede, remarcand ca tipul monetar cu trofeu pe o baza nu este roman, ci grecesc, tomitan, si nu se mai intalneste in alta parte in Imperiu si nici la Tomis inainte sau dupa Traian. Numele imparatului apare la dativ, ceea ce ar insemna ca monedele reprezinta o dedicatie a orasului Tomis catre Traian. Monumentul triumfal nu este izolat pe platoul din vecinatatea satului Adamclisi, pe care il domina de 1900 de ani. La mica distanta spre nord se afla un tumul funerar (mausoleu), iar un altar ridicat pentru soldatii romani cazuti in luptele purtate pe aceste locuri se afla la circa 200 m spre est.

Altarul a fost descoperit la saparea unei movile. in vecinatatea ruinei s-au descoperit fragmente ale unor placi de dimensiuni 1,30 x 0,90 x 0,30 m acoperite cu inscriptii. Pe fatada principala era dedicatia, dar numele imparatului nu s-a pastrat. N. Gostar considera ca fortissimi viri morti in bellum Dacicum pomeniti in inscriptii nu fusesera victimele unei infrangeri, ci ale unei victorii; prezenta cohortei II Batavorum si probabil a legiunii XV Apollinaris, precum si termenul missici (in loc de veterani) obisnuita pentru secolul I p.Chr. il determina pe acesta sa considere ca razboiul trebuie datat in epoca lui Domitian, probabil in anul 86, fiind campania condusa de M. Cornelius Nigrinus.

Cu litere ceva mai mici s-a pastrat stirea despre comandantul cazut in luptele cu dacii, din care aflam ca era originar din Pompeiul distras de Vezuviu, locuind ulterior la Neapolis (Napoli). Acest personaj avea calitatea de praefectus, lacuna din inscriptie impiedicandu-ne sa stim cu precizie titulatura intreaga. Discutia asupra identitatii sale nu s-a incheiat, de ea depinzand insasi data luptei in care au cazut soldatii: in vremea lui Domitian, sau in primul razboi dacic al lui Traian. Cichorius crede ca personajul ar fi fost insusi Comelius Fuscus, praefect al praetoriului in timpul lui Domitian, dar luptele acestuia cu dacii au avut loc in nordul Dunarii, unde e cel mai probabil sa fi fost inhumat.

Monumentul triumfal a fost restaurat in 1977 si inaugurarea lui a avut loc in cadrul festivitatilor prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independentei Romaniei. Folosindu-se una din ipotezele privind dispunerea metopelor descoperite in spatiul din vecinatate si in satele din jur, pe tamburul din piatra legata cu mortar, s-a reconstituit monumentul cu mulaje de ciment. Originalele se pastreaza in muzeul de la Adamclisi, construit tot in anii '70, conceput pentru a servi in primul rand unei expuneri complete a basoreliefurilor si trofeului colosal de pe varful monumentului triumfal.

Din dorinta de a readuce in amintire evenimentele petrecute cu 19 secole in urma pe teritoriul de astazi al tarii noastre, Banca Nationala a Romaniei emite, in cadrul programului numismatic al anului 2009, o moneda din argint dedicata monumentului roman de la Adamclisi.

DESCRIEREA MONEDEI
metal: argint
titlu: 999%o
greutate: 31,103 g
diametru: 37 mm
margine: zimtata
tiraj: 500 monede
calitate: proof
anul emisiunii: 2009

Avers: in jumatatea superioara, stema Romaniei, valoarea nominala - 10 LEI si inscriptia semicirculara „ROMaNIA"; in jumatatea inferioara, trei metope infatisand imagini ale razboiului dintre romani si daci, iar dedesubt, anul de emisiune-2009.

Revers: in prim-plan, portretul imparatului roman Traian si inscriptia semicirculara cu numele acestuia, iar in plan secund, monumentul triumfal de la Adamclisi; sus si jos, inscriptiile „TROPAEUM TRAIANI" si „1900 DE ANI".

MONEDa DIN ARGINT
„1900 DE ANI DE LA INAUGURAREA
MONUMENTULUI TRIUMFAL DE LA ADAMCLISI"

Moneda are putere circulatorie si a fost realizata la Monetaria Statului. Tirajul acestei emisiuni numismatice este garantat de Banca Nationala a Romaniei.

Mugur Isarescu             Guvernator
Ion Nitu                           Casier central
 

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: