"Cei milostivi se vor milui" (Matei 5, 7).
Milostenia este acea exteriorizare in fapte a iubirii fata de aproapele, o identificare cu cel aflat in suferinta, trairea intensa a iubirii, pornita dintr-o inima ce sufera pentru cei care, intr-un moment sau in altul, se afla in necazuri.
Acest sentiment isi are izvorul in iubirea fata de Dumnezeu, care nu poate fi conceputa fara iubirea aproapelui: “Cine are bogatia lumii acesteia si uitandu-se la fratele sau, care este in suferinta isi inchide inima fata de el, cum mai ramane acela in dragostea lui Dumnezeu?" (I Ioan 3,10); milostenia este iubirea manifestata concret, cunosterea lui Dumnezeu in imprejurari concrete ale vietii, iar "cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire. Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care l-a vazut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca" (I Ioan 4, 8; 20).
In suferinta pentru altii vedem inlaturarea egoismului, in iubire se afla cunoasterea de sine si a semenului, iar milostenia este flacara ce o intretine. A fi milostiv inseamna a urma lui Dumnezeu, Care S-a aratat indurator fata de noi; desi nevrednici eram de milostivire, totusi am fost miluiti, fiindca "milostiv sunt" (Exod 22, 27), spune Domnul prin glasul proorocului Moise.
Intelegem ca milostenia este cale sigura ce duce la Dumnezeu, El Insusi recomandandu-ne sa fim milostivi: "Fiti deci milostivi, precum si Tatal vostru Cel ceresc, milostiv este" (Luca 6, 36). Mantuitorul aminteste virtutea milosteniei in legatura cu desavarsirea: "De voiesti sa fi desavarsit, mergi, vinde averile tale si le da saracilor si vei avea comoara in cer" (Mt. XIX,21).
Cine pretuieste si ajuta pe cel sarac, este prieten cu Dumnezeu, descopera infinita bogatie a imparatiei lui Dumnezeu... Nimic nu apropie asa de mult de Dumnezeu ca milostenia; aceasta virtute, precum ne incredinteaza textele Scripturii se indreapta direct catre Mantuitorul: "intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut" (Mt. XXV, 40). Cel care apara pe omul asuprit si aflat in necazuri, are in ajutor pe Dumnezeu, cel ce-si ajuta semenul primeste putere si rasplata divina. Opusul milosteniei este nemasurata iubire de arginti, care constituie o adevarata inchinare la idoli. Cei milostivi sunt cei asemenea samarineanului din Evanghelie, cei care nu trec prin lume indiferenti la suferintele semenilor; cu acestia, Dumnezeu va fi intotdeauna milostiv. Pilda samarineanului milostiv (Lc. X, 25), evidentiaza trei situatii in care se poate afla omul fata de semenul sau : om contra om (talharii), om pe langa om (preotul si levitul) si om pentru om (samarineanul). In aceasta parabola este pilduita atitudinea proexistenta pe care trebuie sa o avem; ajutorarea frateasca e o forma concreta a proexistentei crestine.
Milostenia inseamna solidaritate in suferinta aproapelui, manifestata atat fata de trup, cat si fata de suflet, facerea de bine si purtarea nevointelor aproapelui, cum indeamna Sfantul Apostol Pavel: "Purtati-va nevointele unii altora si veti implini astfel, legea lui Hristos" (Gal. VI, 2 ).
Chipurile milosteniei trupesti sunt foarte numeroase: hranirea celui flamand (Mt. XXV, 35)- „flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc"); adaparea celui insetat (Mt. X, 42)„ cel ce da de baut unuia din acestia mai mici un pahar cu apa rece, in nume de ucenic, adevarat graiesc voua, nu-si va pierde plata sa"); imbracarea celor aflati in lipsuri (Mt. XXV, 36), ingrijirea bolnavilor, cercetarea celor din temnita (Mt. XXv, 36), ajutorarea celor aflati in diverse necazuri,ingroparea celor decedati, strangerea de ajutoare pentru cei confruntati cu furia naturii. Tot mila este cand dai cuiva un sfat bun si la timp. Uneori, un astfel de sfat pretuieste cat o mare bogatie. Dar milostenia trebuie sa porneasca din dragoste sincera si dezinteresata, din iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele, nu de ochii lumii sau pentru lauda oamenilor; milostiv este numai cel cu dragoste fata de semenul sau.
Intelepciunea lui Isus Sirah (IV, 8), indeamna pe cel ce vrea sa faca milostenie astfel: " Pleaca la sarac urechea ta fara sa te intristezi si raspunde-i cu blandete cele de pace". Iubirea este criteriul fundamental al judecatii particulare si al judecatii obstesti (Mt. XXV, 40; 45). Plata adevaratei milostenii se afla la Dumnezeu, Care a pretuit atat de mult aceasta virtute, incat intre jertfele ce I se aduceau in Legea Veche si iubirea de saraci, a pus inainte iubirea, zicand : “Mila voiesc, iar nu jertfa" (Mt. IX, 13).
Prin indemnul la milostenie, Fericirea a V-a cheama la intelegerea si ajutorarea aproapelui. Mila tamaduieste indiferenta, neindurarea, rautatea, egoismul, constituie o frana in calea lacomiei si invidiei.
Rasplata ce-i asteapta pe cei milostivi este aratata in Evanghelia dupa Sfantul Matei: "Veniti binecuvantatii Tatalui, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii "(XXV, 34). Asadar, omul isi hotaraste singur starea viitoare, cel milostiv cu altul fiind milostiv si cu sine insusi, fiindca secerisul va fi pe masura semanatului (Gal. IV, 6).
Sfantul Ioan Gura de Aur ne indeamna in acest sens: "Da celui sarac si chiar daca tu taci, la judecata viitoare nenumarati semeni vor vorbi pentru tine, fiindca milostenia te apara ".Pe drept cuvant, milostenia este considerata in literatura patristica, „regina virtutilor”.
Ciortan Mariean
Ciortan Mariean
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.