Peste Ierusalim se asternuse de a binelea primavara. Era o zi linistita, calda si imbietoare la drum.

Pretutindeni domnea tacerea, o liniste apasatoare, ce prevestea un eveniment mare. Dar nimeni nu putea deslusi care era acel eveniment maret la care unii aveau sa participe neputinciosi si nedumeriti si de care majoritatea aveau sa se bucure mai tarziu.

Doi buni prieteni, Luca si Cleopa, mergeau impreuna pe cale spre Emaus, un sat din Ierusalim. Si mergand obositi pe calea plina de praf, vorbeau intre ei cu smerenie si umilinta despre patimile mult iubitului lor Invatator. Incet, din vorba in vorba, au observat ca li s-a alaturat un strain, care asculta cu atentie discutia lor si care li s-a adresat la un moment dat:

- Despre ce anume vorbiti voi, caci nu inteleg mare lucru?

- Cum, nu vii si tu tot de la Ierusalim? N-ai auzit despre cele intamplate acolo? intreba nedumerit Cleopa.

- Nu, ce s-a intamplat?

Cei doi au inceput a-i vorbi despre invataturile si patimile lui Iisus din Nazaret. Si-i aratau cat au nadajduit in El si cum va scapa pe Israel si va aduce lumina noua in lume. Dar preotii iudeilor si mai marii lor l-au prins, l-au chinuit si l-au osandit rastignindu-l. Si iata, au trecut trei zile de la moartea Lui si unele dintre femeile care l-au urmat au venit si au spus ca mormantul era gol si li s-au aratat ingeri care au vestit invierea Lui. Si au aflat ca intr adevar „asa este cum au spus mironositele femei, dar pe El nu-L au vazut”. Si ochii lor erau tinuti inchisi, ca sa nu L cunoasca.

Atunci strainul, cu tristete, dar cu fata blanda, le-a spus:

- O, inimi neincrezatoare in cele ce au spus proorocii! Au oare nu trebuia ca Hristos sa patimeasca si dupa aceea sa se inalte intru slava Lui?

Si incepand de la Moise si de la prooroci, drumetul acela a prins a le talcui Scripturile. Si mergeau incet pe drumul spre Emaus, iar soarele era catre asfintit. Cand s au apropiat de sat, strainul le a spus:

 - Fratilor, trebuie sa ne despartim, caci eu merg mai departe.

 - O, nu, ramai cu noi! Iata, soarele a asfintit si noaptea este aproape. Mai vorbeste ne si cineaza cu noi! spuse Cleopa.

Intrand in sat, au poposit la o casa saraca si s-au asezat la cina. Iar strainul, luand painea, a binecuvantat-o si frangand-o le-a impartit-o spunandu-le:

„Luati, mancati, acesta este trupul meu…”

Deodata, ochii lor se lumineaza, Il recunosc pe Invatator si inteleg ca El a inviat cu adevarat! Si au cazut inaintea Lui. Si ridicand fruntile, nu L-au mai vazut…

Multe si de nezdruncinat sunt marturiile pe care Sfanta Evanghelie le aduce despre Invierea Domnului. Mantuitorul s-a aratat aievea multora dintre cei ce crezusera in izbavitoarea lui invatatura, spre a-i incredinta ca a inviat cu adevarat, rupand si pentru Sine insusi lanturile mortii, asa cum le rupsese mai inainte de rastignire pentru altii.

Este neasemuita bucuria Invierii Domnului in care rasuna cuvintele de biruinta ale vietii asupra mortii, caci, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur in cuvantul sau de invatatura, „Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu mai este in mormant. Caci Hristos, sculandu-se din morti, incepatura celor adormiti s-a facut.”

Semnele doveditoare ca a inviat din morti au intarit credinta ucenicilor ca El este Fiul lui Dumnezeu. De acum inainte vor infrunta toate primejdiile. Toti apostolii, mai putin Sfantul Ioan Evanghelistul, vor primi martiriul pentru Domnul Iisus Cel inviat din morti si pentru Evanghelia Sa.

Invierea lui Iisus Hristos este cea mai mare minune savarsita de El, este cea mai stralucita minune care incoroneaza opera mantuirii. Prin ea, El a facut dovada deplina ca este Dumnezeu adevarat, stapan peste viata si peste moarte si ne da garantia ca si noi vom invia in ziua judecatii de apoi (I Corinteni 15, 20). Pe aceasta neasemanata si stralucita minune se intemeiaza intreaga credinta crestina (I Corinteni 15, 17); daca El nu ar fi inviat, cei din preajma Lui nu s ar fi convins de dumnezeirea Sa, iar invatatura Sa n-ar fi fost crezuta si primita de nimeni. Altfel, ne-ar fi lipsit nadejdea ca vom invia si noi.

Invierea Domnului Iisus Hristos reprezinta evenimentul esential si central al crestinismului. Toti crestinii cred ca Iisus Hristos a inviat intru slava Lui si aceasta credinta este cununa de maretie a Bisericii crestine. Fara inviere mantuirea nu ar fi posibila, iar viata ar deveni o grea osanda, o condamnare la autodistrugere.

Altfel spus, trebuie sa credem in jertfa suprema a Mantuitorului, ca sa putem crede prin Invierea Sa si in invierea noastra, a tuturor. Aceasta este viata vesnica pe care o mostenesc toti cei ce cred in Invierea Domnului, de care sa ne invredniceasca si pe noi Bunul Dumnezeu.

Cu mintea luminata de adevarurile aratate, cu inima incalzita de inalte trairi duhovnicesti, cu vointa hotarata si nezdruncinata, sa credem in Invierea Domnului Iisus Hristos si sa salutam cu bucurie deplina aceasta sfanta zi datatoare de viata si mantuire.

Asadar, sa credem ca si noi putem sta de vorba cu Hristos, asemenea celor doi prieteni care se indreptau spre Emaus, ca vom fi vrednici sa primim bucuria si lumina Invierii, mai mult, sa avem deplina incredere ca vom invia si noi odata cu Hristos. Amin!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Doamne ajuta!

Stefan Popa

.