Didahia, sau Invatatura celor doisprezece Apostoli, este documentul cel mai important al perioadei din imediata apropiere a Apostolilor si izvorul cel mai vechi al legislatiei bisericesti, pe care il avem. Didahia confirma pentru intreaga Biserica serbarea duminicii, iar pentru Biserica Ortodoxa, botezul prin cufundare, impartasirea crestinilor sub cele doua forme si folosirea painii dospite pentru Sfanta Euharistie.
Didahia seste una dintre cele mai importante descoperiri ale celei de-a doua jumatati a sec. al XIX-lea. Acest document a fost descoperit in 1873 de catre Mitropolitul Filotei Vrieniu, intr-un manuscris-pergament din Biblioteca Sfantului Mormant din Constantinopol. Manuscrisul a fost scris in limba greaca la anul 1056 de Leon "notarul si pacatosul”. Mitropolitul Filotei publica descoperirea la Constantinopol 1883. In plus, au supravietuit fragmente ale unor versiuni ale Didahiei in limba copta si etiopiana.
Odata cu descoperirea textului Didahiei, teologii au mai descoperit ca antichitatea crestina a cunoscut Didahia, a pretuit-o, socotind-o chiar inspirata, a citit-o si a folosit-o, fara sa-i spunsa numele, textual sau prelucrat. Totodata, descoperirea acestei scrieri fundamentale a dat nastere la o intreaga literatura de specialitate dar si la o serie de controverse.
Autorul Didahiei este necunoscut. Acesta, in afara de mica scriere iudaica intitulata "Cele doua cai”, care a inspirat si pe multi alti autori crestini, a folosit pentru alcatuirea acestei lucrari practica crestina a vremii sale, descriind cele mai de seama momente din viata unui crestin: Botezul, Euharistia, marturisirea pacatelor, postul, rugaciunea, ierarhia.
Didahia este contemporana cu Evangheliile lui Matei si Luca, pe care le foloseste din plin.Timpul scrierii Didahiei este mijlocul secolului I, desi exista si opinii ale unor cercetatori care o plaseaza mult mai tarziu, in preajma anilor 160-180.
Nici locul unde a aparut Didahia nu este cunoscut cu exactitate. Foarte posibil sa fi aparut in Siria, dar nu este exclusa nici posibilitatea de a fi fost scrisa initial in Palestina sau Egipt.
Didahia este o scriere de dimensiuni restranse (210 randuri tiparite – editia J.P. Audet). Cupriunde 16 capitole si poate grupate in patru parti principale.
In prima parte, capitolele 1-6, intalnim invataturi morale cu privire la cele doua cai: calea vietii si calea mortii. Aceasta parte prezinta asemanari cu invatatura cuprinsa in scrierile de la Qumran si invatatura rabinica. De asemenea, fragmente din aceasta prima parte a Didahiei, apar intr-un numar de vechi scrieri crestine, incluzand Traditia Apostolica, Epistola lui Barnaba, Pastorul lui Herma, si versiunea araba a Vietii lui Senute, in timp ce invataturi din restul lucrarii sunt folosite folosite in Didascalie si in Constitutiile Apostolice.
Cea de-a doua parte, capitolele 7-10, cuprinde instructiuni liturgice despre Botez, post, rugaciune, marturisirea pacatelor si Euharistie si marturisire. Botezul se face prin cufundare in numele Sfintei Treimi, in apa rece, proaspata; in lipsa acesteia, in apa calda. Botezul se poate face si prin turnare, tot cu aceeasi formula de botez, numai in caz de nevoie, cand nu este destula apa; Cel care se boteaza trebuie sa posteasca o zi sau doua. De asemenea, trebuie sa posteasca si cel ce boteaza. Dupa botez urmeaza impartasirea. Postul sa nu fie ca al fatarnicilor, ca al iudeilor adica, lunea si joia, ci miercurea si vinerea.
La sfarsitul capitolului 10, versiunea copta a Didahiei adauga o fraza care nu se regaseste in versiunea greaca. Papirusul ce contine fragmentul din Didahia copta (10,3-12,2) apartine Bibliotecii Britanice (Oriental 9271). Se crede ca a fost scris in secolul al V-lea, iar dialectul coptic a fost descris ca mediu egiptean cu influneta faiumica.
Nu exista marturii evidente care sa se stabileasca daca acest fragment a fost tradus direct din greaca, sau daca are o istorie in traditia copta fiind tradus mai devreme. S-a spus insa ca versiunea copta a fost tradusa direct din siriaca. Un interes deosebit prezinta pasajul din versiunea copta ce nu are echivalent in versiunea greaca. Consta intr-o rugaciune de multumire pentru „mireasma”, ce a fost interpretata ca fiind probabil a uleiului ars, a mirului, cu posibile asocieri baptismale. Mult mai recent s-a sugerat ca este mai degraba o rugaciune cu privire la tamaia ce era arsa la masa comuna.
Insa nu numai interpretarea rugaciunii este indoielnica, ci si autentitatea acesteia, intrucat nu se regaseste decat in versiunea copta si in rezumatul Didahiei cuprins in Constitutiile Apostolice (VII. 27).
In partea a treia, capitolele 11-15, Didahia vorbeste despre ierarhia bisericeasca: ierarhia itineranta (apostoli, profeti, invatatori) si ierarhia stabila (episcopi – diaconi). Capitolul 14 ofera invataturi despre tinerea Duminicii. De asemenea, este specificat faptul ca celebrarea Euharistiei trebuie precedata de marturisirea pacatelor. In capitolul 15, se vorbeste despre alegerea episcopilor si diaconilor.
Partea a patra, capitolul 16, este una cu profund caracter eshatologic, vorbind despre zilele cele din urma.
Lucrarea descoperita de Mitropolitul Vrieniu nu trebuie confundată cu Didascalia Apostolorum, Invataturi ale celor Doisprezece Apostoli si Discipoli ai Mantuitorului nostru, un text din secolul al III-lea care se bazează pe Didahia.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.