„De ce să facem milostenie, mai ales că nimeni nu observă acest lucru?" (Valentina E.)
- Faptele milosteniei nu se fac pentru laudă. Acestea se fac în taină. Dacă povestim tuturor prietenilor despre felul în care ajutăm o casă de copii şi vor mai scrie şi nişte ziare despre aceste fapte ale noastre, aceasta nu va mai fi milostenie. O astfel de binefacere nu are valoare în faţa lui Dumnezeu.
La baza milosteniei stă dragostea pentru cel necăjit, iar printr-o atitudine ca cea relatată mai sus dăm dovadă de pozare actoricească, iubire de sine sau dorinţa de a fi cunoscuţi. Adesea, în urma unei astfel de milostenii, nu rămânem cu un sentiment de bucurie, ci de tristeţe şi gol sufletesc. De ce trebuie să facem faptele milosteniei? Deoarece e bine să dăm milostenie pentru Dumnezeu, din compasiune faţă de aproapele, ca faţă de noi înşine. Viaţa pământească este scurtă şi fiecare zi a noastră poate să fie ultima. Goi am venit în lume şi goi vom pleca din ea. Nu putem lua cu noi decât ceea ce nu putrezeşte, adică faptele noastre bune, ca expresie a credinţei. Spre exemplu, omul a dăruit nişte bani pentru construcţia unei biserici. Mai devreme sau mai târziu, el va înceta din viaţă, dar biserica va rămâne şi preoţii se vor ruga tot timpul pentru ctitorii şi binefăcătorii acesteia.
„Toate vorbele despre milostenie mă supără. Cum pot ajuta dacă nu sunt bogată? După mine, milostenia este doar treaba bogaţilor." (Larisa K.)
- Banii nu sunt cel mai important lucru în cazul milosteniei. Pentru a ajuta pe cineva nu avem neapărat nevoie de mii de euro. Milostenia nu se cuantifică prin numărul de daruri, ci prin starea sufletească a celui care dă. Dacă aveţi puţin, atunci să daţi puţin, dar din toată inima.
Nimeni nu poate spune: „Eu sunt sărac şi nu am ce să dau drept milostenie." Puteţi alina cu un cuvânt bun pe cineva şi astfel să faceţi, de asemenea, milostenie. Puteţi ajuta cu lucrul. Nu banii sunt cei mai importanţi. Mulţi oameni duc lipsă de atenţie din partea celor din jur, de un cuvânt de alinare, de o privire blândă sau de un zâmbet.
Chiar şi cuvântul „binefăcător" înseamnă „a face bine". Sigur că nu vorbim doar despre bunurile materiale, ci mai întâi de cele spirituale. Aşa că oricine face binele este un binefăcător şi milostiv. El este capabil să compătimească, să-i fie milă. Aceste senti-mente le sunt caracteristice mai ales femeilor.
„Astăzi se vorbeşte mult despre faptul că trebuie să facem binele. Dar în ce constă acest bine? Oare toţi îl pot face?" (Antonina N.)
- Englezii au o zicală: „Milostenia începe de acasă." Uneori căutăm fapte bune în altă parte. Ne manifestăm tandreţea şi coparticiparea către cei pe care îi vedem pentru prima oară în viaţă. Acest lucru nu este rău, desigur, dar atitudinea noastră faţă de cei ai casei este ca o hârtie indigo a calităţilor sufleteşti. Uneori este foarte greu să faci încontinuu bine celor cu care locuieşti împreună.
Principala faptă bună este învăţarea trăirii acasă în aşa fel, încât nimeni dintre colocatari să nu fie supărat pe tine. Fii ca un soare, capabil să încălzească pe oricine, să înmoaie şi să înaripeze. Acesta este binele. Simţind gustul facerii binelui celui mic, uităm încetul cu încetul de proasta noastră dispoziţie, devenim mai simpli şi mai curaţi, mai liniştiţi şi mai veseli. A te opri din facerea răului este, de asemenea, un bine. Rugăciunea pentru aproapele este tot bine. Şi încă unul mare!
Nu pot fi enumerate toate faptele bune. Pensionarii, invalizii, copiii orfani au nevoie de ajutor. Astăzi renasc asociaţiile surorilor de caritate. Pe lângă biserici există comunităţi care primesc femei ortodoxe, ca voluntare. Acolo este nevoie de orice fel de ajutor. Dacă există posibilitatea, puteţi ajuta şi material. Dacă aveţi timp liber, atunci vi se va încredinţa un lucru anume (să mergeţi la farmacie pentru medicamentele unui pensionar sau să duceţi jucării la o casă de copii). Este suficient să priveşti în jur şi vei vedea imediat câte fapte bune sunt de făcut. Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune!
„Oare trebuie să le dăm milostenie tuturor? Câteodată poţi vedea imediat că omul va bea toţi banii. Se mai vorbeşte că prin aceşti săraci unii fac afaceri." (Raisa C.)
- Să nu judecaţi despre felul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani. Fiţi atentă la dumneavoastră înşivă. Duşmanul va încerca să vă răcească inima, să vă facă indiferentă faţă de aproapele. Treceţi peste aceste sentimente!
Atunci când faceţi milostenie, aveţi grijă ca nu cumva, în inima dumneavoastră, să-l desconsideraţi pe cel sărac. Nu uitaţi că în persoana săracului Il ajutaţi pe însuşi Domnul! De aceea trebuie să daţi cu dragoste. Sfântul Grigorie Dialogul spunea: „Dându-i celui care stă întins pe pământ, îi dăm Celui care este în cer." Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Nu suntem aşezaţi ca judecători ai vieţii celorlalţi. Căci astfel nu vom mai face milostenie cu nimeni. Atunci când vă rugaţi, oare nu spuneţi: să nu ţii minte păcatele mele? Aşa este şi cu săracul. Chiar dacă acesta ar fi păcătos, să nu vă gândiţi la păcatele sale, ci să-l miluiţi. Să lăsăm deoparte gândurile păguboase, de judecată. Atunci când cineva cere mâncare, să nu cercetaţi cât daţi şi cât veţi primi".
Incă din secolul al XIX-lea cunoscutul preot Valentin Amfiteatrov a răspuns la întrebarea dumneavoas-tră: „In ultima vreme au apărut prea mulţi săraci falşi. Sărăcia a devenit o meserie. Adesea, oameni complet sănătoşi solicită ajutor, prefăcându-se săraci, bolnavi sau părăsiţi. Astfel, aceştia adună mijloace materiale din această cerşetorie şi le folosesc după bunul plac. Toate aceste fapte răcesc inimile celorlalţi oameni faţă de binefacere. Totuşi, pentru a nu greşi, este mai bine să dăm atât cât putem decât să refuzăm."
„Se spune că Dumnezeu îl va răsplăti pe cel care face milostenie. Eu dau sume importante pentru a face fapte bune, dar viaţa nu mi s-a schimbat în mai bine." (LilianaA.)
- Este foarte bine că faceţi lucruri bune şi ajutaţi. Sunteţi pe calea cea dreaptă. Dar există o circumstanţă pe care trebuie s-o aveţi în vedere. Adesea se întâmplă să nu dăm din dragoste. Ni se pare că dacă dăm ne afirmăm pe noi înşine în faţa celorlalţi. Numai că milostenia nu constă doar în a oferi bani, ci în a oferi ceva cu dragoste şi din tot sufletul. Dacă nu faceţi astfel, vă pierdeţi răsplata pământească, dar şi pe cea care v-ar putea fi pregătită în ceruri, de către Domnul, în viaţa veşnică. Aşteptând schimbări mi-raculoase în viaţa dumneavoastră, nu veţi face decât să vă otrăviţi viaţa. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învaţă că „milostenia este bună şi mântuitoare atunci când e unită cu îndepărtarea inimii de mândrie, răutate, invidie, făţărnicie, lene, lăcomie, desfrânare, minciună şi alte păcate. Dacă omul nu se îngrijeşte de îndreptarea inimii, sperând că milostenia îl va ajuta, nu va primi foarte multe de pe urma acesteia, fiindcă el cu o mână va lua şi cu alta va da."
Femeia si problemele ei, Editura Sophia
Cumpara cartea "Femeia si problemele ei"
-
Unde este Dumnezeu acolo este tot binele
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
De ce oamenii, desi cunosc binele, nu il faptuiesc?
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.