De foarte multe ori avem in minte un singur scop. Cum sa ne imbogatim, cum sa facem avutie, sa dobandim averi. Pe multi aceasta patima a banilor si bogatiei ii impinge spre gesturi extreme, judecata le este intunecata si fac fapte pe care credeau ca nu le pot indeplini. Pentru un ban, suntem capabili sa mintim, sa furam, chiar sa omoram. Putem omori un frate de-al nostru sau chiar pe noi, prin faptele noastre. Unii se vand, pentru castig, pe ei diavolului. Fie cei care merg la ghicitoare si isi vand sufletul diavolului, cand fac un pact de colaborare cu el,fie chiar si cei care ghicesc, care la randul lor pentru castig financiar si-au vandut de mult sufletul.
Pentru castig banesc suntem gata sa cadem in desfranare si preadesfranare. Se vand si se pangaresc trupurile create de Dumnezeu. Si atunci cand avem o probleme alergam ca Dumnezeu sa ne ajute si sa ne ierte!!!. Atat de mare este forta acestui pacat al iubirii de arginti, ca poate sa invinga si cea mai puternica legatura pamanteasca, dintre mama si fiu sau tata si fiu. Nu mai conteaza nimic. Dar dupa ce am vazut cate pacate facem,cum calcam totul in picioare, atat pe pamant cat si in viata viitoare, pentru cativa bani in plus, acum trebuie sa ne intrebam daca tot acest efort imens, ne foloseste la ceva?!.
Avem multe raspunsuri in Ecclesiast, unde se explica pe larg aceasta problema a avutiei. Din primul verset ni se spune ca toate lucrurile pamantesti sunt desertaciuni, chiar desertaciunea desertaciunilor. De unde stim acest lucru? Tot in Ecclesiast il aflam in versetul 9 unde se zice ca ce a mai fost, aceea va mai fi si ceea ce s-a intamplat se va mai petrece, adica cum de-a lungul veacurilor, oameni au pierdut tot, avem ca exemplu(Potopul, Sodoma si Gomora), tot asa se va intampla, pentru ca zilele se repeta.
Cat de importanta este averea? Este atat de pretioasa incat Biblia o numeste vanare de vant. Daca vrem sa privim realist, este momentul sa vedem ca asa este. Oricat de mare este averea detinuta pe pamant, fie ca esti cersator sau rege, finalul este acelasi, nimic si nimeni nu il poate influenta. Si pentru print si pentru cersetor, averea este spulberata cu o adiere de vant,in momentul cand parasim aceasta lume.
Ecclesiatul enumera care sunt aceste lucruri desarte: case, gradini, parcuri, iazuri, robi, roabe, fecioare, turme de vite,oi, aur si argint. Daca ne uitam in aceasta lista sumara, cred ca putem regasi cu usurinta foarte multe din idealurile noastre.
Tot in Ecclesiast se face o paralela intre cel care doreste lucruri desarte, aceasta fiind nebunul, care umbla in intuneric, pentru ca vederea ii este acoperita de patima, si inteleptul care are ochii mintii, si nu se bucura la desertaciuni, pentru ca harul lui Dumnezeu ii deschide ochii, mintea si inima.
In momentul de luciditate pe care ar trebui sa il avem, vom face ce zice Ecclesiastul: "Si am urat toata munca pe care am muncit-o, fiindca voi lasa-o omului care va veni dupa mine". Sigur ca munca noastra poate fi facuta cu ganduri curate, pline de lumina divina, dar dupa ce nu vom mai fi, suntem siguri ca aceasta averea pamanteasca va ajunge si va fi folosita spre aceleasi scopuri. Aceasta intrebare este valabila, daca cel care face averea, o dobandeste avand virtutile crestine, dar oare ce se va intampla cu urmasii celor care au dobandit o averea calcand toate principiile enumerate mai sus. Avere prin furt, minciuna,crima. Oare cel care dobandeste avere astfel, va fi capabil sa isi educe urmasii ca sa fie inteleptul din pilda, sau va fi nebunul? Intrebarea se pare ca este retorica, nu credeti?
Cum ne traim viata fugind mereu dupa avere?! Pe langa riscurile imense, de a calca foarte multe din poruncile crestine, nici noi ca fiinte nu suntem linistiti. Nu cred ca o persoana care fura, poate fi linistita. Acest lucru ni-l spune si Ecclesiastul( I,23):"Toate zilele lui nu sunt decat suferinta si indeletnicirea lui nu-i decat necaz, nici chiar noaptea n-are odihna inima lui". Oare nu asa sunt chinuiti cei care nu se mai satura de bani si bogatie. Cati oameni de afaceri nu au sfarsit prin sinucidere pentru ca nu mai puteau sa iasa din mrejele pe care tocmai ei si le-au intins.
Trebuie sa avem o atentie deosebita si sa nu cadem in aceasta patima, dupa cum vedem, atat de grea, incat Apostolul a numit-o, radacina tuturor relelor(I Tim.6.10). Poate fi deasemenea un semn de necredinta, deaorece prin iubirea de arginti, credem ca avandu-i pe ei(arginti), nu mai avem nevoie de Dumnezeu.
Eram la Manastirea Curtea de Arges, in fata moastelor Sfintei Mucenite Filofteia si un parinte care vorbea oamenilor, a spus un lucru, care m-a speriat. Vin la manastire oameni, care dau acatiste pentru diferite probleme. Foarte multe acatiste contin cereri cat se poate de bizare: sa mearga afacerea inceputa, sa castig la loto, sa imi cumpar masina, casa etc. Nu cumva aceste cereri sunt asemanatoare, daca nu cumva identice cu cele de mai sus.
dr. Radu Tincu
Radu Tincu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.