Lumina focului din bătrânul cămin al şi mai bătrânei lor căsuţe strecura ocheade sclipitoare prin întreaga încăpere, dăruind luciri adânci lemnului de mahon al mobilelor grele, şi culori aprinse, delicaţilor bujori de pe tapet. Întins pe covorul albastru, de Persia (deşi, acum, puţin cam spălăcit şi tocit de ani), moştenit de la bunici, Simon citea cea mai nouă carte primită în dar de la tatăl său: Călătoriile lui Gulliver. Se adâncise aşa de mult în lectură, încât, pentru el, nu mai exista nici căsuţa, nici orăşelul lor liniştit, de munte, cu străzi înguste, deasupra cărora numai vântul şi ploaia mai rostogoleau umbre şi freamăt, la ora aceea destul de târzie. Practic, nici nu se mai afla acolo, pe covor, între fotoliile pe care stăteau părinții lui, citind, la rându le. Era cufundat în mare, împreună cu Gulliver, ajutându l să tragă la ţărmul liliputean flota inamică din Blefuscu2 .
Aşa se face că nu auzi puternicele ciocănituri în uşa de la intrare. Şi nici nu l zări pe tatăl lui, cum se ridică, uimit, şi cum coboară la parterul în întregime ocupat de mica şi cocheta librărie pe care o conducea, să vadă ce musafir le soseşte, aşa, pe neaşteptate, în prag de noapte. Se dezmetici şi se întoarse din Liliput doar atunci când în încăpere răsună o voce ascuţită şi aspră, o voce pe care o cunoştea foarte bine şi pe care, Dumnezeu să îl ierte, n o plăcea deloc: vocea stră mătuşii Coralia. Adică, mătuşa tatălui său. Bătrâna tocmai spunea:
- După câte văd, educaţia copilului vostru nu s a îmbunătăţit, de la ultima mea vizită. În loc să vină să mă salute, stă acolo, pe covor, şi citeşte, prefăcându se că nu ştie că sunt aici.
- Mătuşă Coralia, chiar nu ştiam, eram foarte captivat de acţiunea cărţii! se apără Simon, închizându l pe Gulliver între copertele cartonate şi ridicându se să o întâmpine, la rândul lui, pe musafiră. Sărut mâna, bine aţi venit!
- Hm… şi ce carte e asta, de te poate captiva aşa? Cu siguranţă, nu una de matematică… pufni, dispreţuitor, stră mătuşa, întinzând o mână slabă şi uscată spre cartea pe care copilul o ţinea la piept şi ciocănind cu unghia în cotorul ei.
- Călătoriile lui Gulliver, mătuşă! răspunse băiatul, înflăcărat. O carte extraordinară, pe care mi a dăruit o tata azi.
- Eu nu pot pricepe de ce ţi o fi lăsat bietul frate meu tocmai ţie moştenire librăria, dintre toţi copiii lui! îşi întoarse vizitatoarea acreala către nepotul ei. Nu ai nici un strop de vână de negustor şi nu vei fi în stare niciodată să legi laolaltă două capete de aţă! Cum să faci avere, când tu, de îndată ce ţi soseşte un transport de cărţi, îi dăruieşti lui fiu tău câte un exemplar din fiecare? Mă mir că nu le dai pe toate, gratis, copiilor de prin vecini!
Simon şi tatăl lui schimbară, pe sub gene, o scurtă privire amuzată. Din Gulliver, primiseră, în ziua aceea, câte un exemplar, tot cadou, şi Albert, şi Diana, prietenii lui Simon, copiii vecinilor.
- Lasă, tanti, că nu dă librăria faliment din atâta lucru! se apără tânărul librar. Mai mare i bucuria că le place copiilor să citească. Dar cum se face că eşti aici, în oraş, la o oră atât de târzie? Şi de ce nu ne ai anunţat că vii? Te aş fi aşteptat la staţia diligenţei3 .
- Să ţi pregătesc ceva de mâncare, tanti Coralia? interveni şi stăpâna casei, care se întorsese în cameră, după ce aranjase, în odaia de oaspeţi, bagajul musafirei.
- Nu, nu mănânc, am îmbucat ceva la ultimul han la care am poposit. Şi nu sunt de părere că a cina de două ori, într o singură seară, poate fi considerat un act de cumpătare creştinească. În multe locuri de pe pământ se moare de foame, nepoată! Nu, hotărât lucru, voi, aici, nu ştiţi să vă chivernisiţi4 deloc! Risipă, risipă şi iar risipă…
Tânăra doamnă a casei nu mai îndrăzni să şi întrebe oaspetele dacă doreşte măcar un pahar cu apă, de teamă să nu audă că iroseşte preţiosul lichid, în dauna băştinaşilor din Africa. Aşezată pe fotoliul de pe care se ridicase nepotul ei în urmă cu câteva minute, Coralia privi în jur.
- Văd că toate au rămas întocmai ca pe vremea răposatului meu frate. N aţi avut părăluţe să schimbaţi barem tapetul de pe pereţi… deşi bine ar fi fost să o faceţi. Auzi acolo, bujori! Nu mi au plăcut niciodată florile astea. Şi apoi, numai zăltaţii5 îşi zugrăvesc bujori pe ziduri. Dacă stau bine şi mă gândesc, ai avut şi tu cui te izbi6 , în neam… dădu ea din mână, plictisită. Să nu vă temeţi, că nu rămân! Mâine dimineaţă plec mai departe. Sunt în drum spre Expoziţia de Artă din comitatul7 vecin. Nici nu m aş fi oprit în oraş, dacă nu s ar fi îmbolnăvit surugiul8. Auzi, acolo, lipsă de organizare și logică, în sistemul nostru de transport: să ai cai de schimb, pentru diligenţă, dar surugii de schimb să n ai! Nu ştiu, zău, încotro merge lumea asta… Simon, ţie nu ţi a spus nimeni că nu e frumos să te holbezi9 la oameni?
BRÂNDUȘA VRÂNCEANU
Cumpara cartea "Ultimul vagon. Povesti de trait frumos", Editura Sophia
Note:
1 Privilegiu - avantaj, favoare, drept personal, pe care nu l au şi alţii, şi care e stabilit sau acordat de un suveran.
2 Capitolul V din Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift
3 Diligenţă - trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe lungi.
4 A se chivernisi - a și administra bunurile, veniturile, a şi conduce bine viaţa.
5 Zăltat - scrântit, smintit.
6 A se izbi cuiva - a se asemăna cu cineva.
7 Comitat - unitate administrativ teritorială, în unele țări, condusă de un conte.
8 Surugiu - vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești.
9 A se holba - a se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.
-
Capra cu trei iezi
Publicat in : Religie -
Doctorul de povesti
Publicat in : Religie -
Zidurile din suflete
Publicat in : Religie -
De ce le plac magarilor ciulinii
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.