Acum aş dori să spun câteva cuvinte despre un om mai simplu, pe numele lui Iuri Maşkov, care povesteşte despre convertirea lui, petrecută în Rusia. El a fost exilat forţat de acolo acum trei ani, când avea aproape 40 de ani, s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit anul trecut. La numai trei luni după ce a sosit în ţara aceasta, a ţinut o cuvântare despre venirea lui la credinţă. Fusese invitat să vorbească la o conferinţă rusească din New Jersey în 1978 şi, ajungând acolo, le-a povestit oamenilor că înainte de a veni nu ştia ce să le spună. „Eram tulburat, a spus el. Mi se părea că nu am ce să vă spun. Mi-am petrecut prima parte a vieţii studiind, iar cea de-a doua, în închisori şi în lagărele politice de concentrare ale Gulagului. Intr-adevăr, ce pot eu să le spun unor oameni mai educaţi decât mine, mai erudiţi şi chiar mai informaţi despre evenimentele din Uniunea Sovietică?"

Aici putem observa un contrast cu ceea ce se întâmplă în Apus. Este adevărat că sunt mulţi oameni aici care se convertesc la Ortodoxie. De obicei ei au multe cunoştinţe teoretice despre Ortodoxie, dar nu şi această experienţă a suferinţei şi a „plăţii celor primite". Iuri, pe de altă parte, nu vorbeşte din cărţi, ci din propria experienţă.

„De aceea, spune Iuri, m-am hotărât să nu îmi notez ceea ce urma să prezint, ci să spun ce îmi va pune Dumnezeu în suflet. Şi apoi, după ce am plecat din Bridgeport, Connecticut, în timp ce ne mişcăm cu repeziciune, într-o maşină splendidă, pe autostrada uluitoare, în mijlocul unei naturi luxuriante, am înţeles că viaţa mea frământată spiritual din «paradisul» comunist, drumul parcurs de mine de la ateism şi marxism la credinţa ortodoxă... sunt singurele informaţii preţioase care pot fi interesante pentru dumneavoastră. Viaţa mea prezintă interes numai în măsura în care este o picătură din oceanul renaşterii religioase din Rusia."

Iuri povesteşte apoi despre viaţa sa: „M-am născut în anul sângeros 1937, în satul Klişev, la 30 de mile de Moscova... Tatăl meu, de profesie fierar, a murit în război şi nu mi-l amintesc; mama, care a muncit în diferite locuri, era indiferentă faţă de religie, cred. Bunica, e adevărat, era credincioasă." (Intr-adevăr, în Rusia veţi găsi mereu câte o bunică sau mamă credincioasă, care adesea întoarce întreaga familie la credinţă.) „... Dar în ochii mei ea nu avea nici un fel de autoritate, pentru că era complet analfabetă. Desigur, în pruncie am fost botezat, dar când eram la şcoală mi-am dat jos de la gât crucea şi până la vârsta de 25 de ani am fost un ateu convins. După ce am terminat şcoala de şapte ani (elementară), am avut norocul să intru la Şcoala Superioară de Artă şi Industrie din Moscova, unde am studiat cinci ani din şapte. Astfel, în exterior, viaţa mea începuse cu mult succes... Cu timpul, ar fi trebuit să primesc diploma de artist şi aş fi putut să lucrez oriunde aş fi dorit."

Aceasta reprezintă o biografie academică tipic sovietică. In Uniunea Sovietică învăţământul este luat foarte în serios: dacă promovezi, e ca şi cum ai avea „poarta deschisă" spre multe lucruri bune din viaţa sovietică, iar dacă nu, primeşti o slujbă cum ar fi măturător de străzi.

„Insă viaţa sovietică plictisitoare şi nemulţumirea spirituală, continuă Iuri, nu-mi dădeau pace şi, la un moment dat, pe la sfârşitul anului 1955, când aveam 19 ani, s-a petrecut un eveniment, neobservat din afară, care însă mi-a răsturnat viaţa şi în cele din urmă m-a adus aici. Acest eveniment a avut loc în sufletul meu şi a constat în faptul că am înţeles în ce fel de societate trăiam. In ciuda evidentei propagande sovietice, am înţeles că trăiam sub un regim al fărădelegii absolute şi al cruzimii absolute. Foarte mulţi studenţi au ajuns la această concluzie în acea perioadă şi, cu timpul, au apărut cei care gândeau ca mine şi toţi am considerat că este datoria noastră să le spunem oamenilor ceea ce descoperisem şi să facem ceva împotriva triumfului răului." (Aceasta, desigur, reflectă curentul idealist al tinerilor, care poate fi văzut şi în lumea apuseană.) „Dar poliţia secretă are foarte mare grijă de toţi cetăţenii URSS-ului şi, pe 7 noiembrie 1958 (când aveam numai 21 de ani), când ne-am adunat la o şedinţă a organizaţiei, pentru a lua o hotărâre despre o publicaţie clandestină, şase dintre noi au fost arestaţi şi toţi cei care nu s-au căit au primit pedeapsa cea mai aspră pentru agitaţie antisovietică - şapte ani într-un lagăr de concentrare. Astfel a început un nou curs al vieţii mele."

Trebuie să remarcăm că până aici nu se vorbeşte deloc de convertire religioasă. Iuri încă mai este un tânăr idealist care a fost brusc „strivit" şi expediat în Gulag. „Noi toţi, cei de atunci, eram atei şi marxişti din tabăra «eurocomunistă». Adică noi credeam că marxismul în sine este o învăţătură adevărată, care îi conduce pe oameni spre un viitor luminos, o împărăţie a libertăţii şi a dreptăţii, iar criminalii de la Moscova, dintr-un oarecare motiv, nu voiau să înfăptuiască învăţătura aceasta în viaţă. In lagărul de concentrare, ideea aceasta a murit din noi toţi, cu totul şi pentru totdeauna."

Nu voi aborda aici problema sau filosofia comunismului, ci voi remarca doar faptul că Iuri a ajuns la o stare de deznădejde. El şi-a pierdut credinţa de odinioară, dobândită prin educaţie, în ideea comunismului ca o învăţătură idealistă care aduce fericire şi pace. A văzut că, în practică, acesta nu era ceea ce se pretindea că este. Atunci, ceva a început să se întâmple în sufletul său.

„Aş dori să prezint puţin procesul de renaştere spirituală, spune el, ca să vedeţi cât de neabătut se săvârşeşte în poporul rus. Eu şi cei ce erau împreună cu mine nu suntem singurii care au străbătut calea spirituală de la ateism la credinţa religioasă. Aceasta este o manifestare tipică pentru lagărele politice de concentrare sovietice.

Ce se întâmplă cu poporul nostru? Procesul de renaştere are două etape. La început înţelegem care este esenţa marxismului şi ne eliberăm de toate iluziile privitoare la el. Făcând o analiză profun dă şi bine cumpănită, descoperim că marxismul, în esenţa lui, este o învăţătură deplină a totalitarismului, adică o sclavie absolută, şi orice partid comunist din orice ţară, dacă şi-a propus să realizeze programul marxist, va fi obligat să repete ceea ce au făcut şi fac comuniştii de la Moscova, iar dacă nu, va trebui să abandoneze marxismul şi ateismul şi să se autodistrugă. Inţelegând acest adevăr simplu, pierdem temelia ideologică cu ajutorul căreia ne împotriviserăm sclaviei marxiste. Cădem într-un vid spiritual care atrage după el o criză din ce în ce mai adâncă."

Apoi Iuri povesteşte cum a intrat şi el în această criză profundă: „După eliberarea din lagăr (adică după ce au trecut cei şapte ani), aveam în faţă nişte perspective pe care nu le-am fi dorit nici duşmanilor: fie aveam să ne întoarcem în lagăr, rămânând acolo pentru tot restul vieţii, fie să murim într-o închisoare pentru nebuni, fie să fim ucişi de poliţia secretă fără proces sau cercetare.

In aceste condiţii de criză spirituală, în care nu vezi nici o cale de scăpare, ne vine în minte întrebarea principală a oricărei concepţii despre lume: pentru ce trăiesc eu dacă nu există nici o cale de ieşire? Şi atunci când soseşte această clipă înspăimântătoare, fiecare dintre noi simte în gât gheara morţii: dacă nu găseşti vreun răspuns spiritual, viaţa se sfârşeşte aici, pentru că fără Dumnezeu nu numai că «totul este permis», dar viaţa însăşi nu are nici o valoare şi nici un sens. In lagăr am văzut oameni înnebunind sau sfârşind prin a se sinucide. Şi eu însumi simţeam limpede că dacă până la urmă voi ajunge la concluzia finală, neclintită, că Dumnezeu nu există, voi fi pur şi simplu silit să mă sinucid, căci este ruşinos şi înjositor pentru o făptură raţională să tărăgăneze o viaţă lipsită de sens şi chinuitoare. Astfel, în etapa a doua a renaşterii spirituale descoperim faptul că, dacă omul gândeşte ateismul până la punctul său logic final, este dus la pieire, fiindcă ateismul este o învăţătură deplină a imoralităţii, răului şi morţii.

Soarta mea ar fi fost tot un sfârşit tragic (sinuciderea sau nebunia), dacă nu s-ar fi petrecut, spre norocul meu, pe 1 septembrie 1962, cea mai mare minune din viaţa mea. Nu a avut loc nici un eveniment în ziua aceea, nu au existat sugestii din afară; eram singur şi reflectam asupra problemei mele: «a fi sau a nu fi?» La momentul acela, înţelesesem deja că a crede în Dumnezeu este un lucru salvator. Voiam foarte mult să cred în El; dar nu mă puteam minţi: nu aveam credinţă.

Şi deodată a venit o clipă, când, cumva, pentru prima dată am înţeles (de parcă se deschisese uşa unei camere întunecoase, care dădea într-o stra dă însorită), iar în clipa următoare deja ştiam cu siguranţă că Dumnezeu există şi că Dumnezeu este Iisus Hristosul din Ortodoxie şi nu vreun alt Dumnezeu. Spun că momentul acesta a fost cea mai mare minune pentru că nu am dobândit cunoaşterea aceasta prin raţiune (de acest lucru sunt sigur), ci în alt fel, şi nu pot explica raţional acest moment... Şi aşa, printr-o astfel de minune a început noua mea viaţă spirituală, care m-a ajutat să îndur încă 13 ani de lagăre şi închisori, o emigrare forţată şi, nădăjduiesc, mă va ajuta să îndur toate greutăţile vieţii de emigrant.

Iar acest «moment al credinţei», această minune foarte mare, este trăită acum în Rusia de mii de oameni, şi nu numai în lagăre de concentrare şi în închisori. Igor Ogurţov, întemeietorul Uniunii Social-Creştine, nu a venit la credinţă în lagăr, ci la universitate. Renaşterea spirituală este un fenomen tipic al Rusiei contemporane. Tot ceea ce este viu din punct de vedere spiritual se întoarce la Dumnezeu. Şi este absolut evident că o astfel de minune mântuitoare, în ciuda întregii puteri a politicii comuniste, nu poate fi săvârşită decât de Atotputernicul Dumnezeu, Care nu a lăsat poporul rus în suferinţe îngrozitoare şi total lipsit de apărare înaintea mulţimii de duşmani."1

1 La Renaissance Russe, 1978, nr. 4, pp. 12-17.

Ieromonah Serafim Rose

Descoperirea lui Dumnezeu inimii omului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Descoperirea lui Dumnezeu inimii omului"

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: