Vine primavara. Ce fericire ca scapam de cojoace. Mai e putin si soarele va birui mai tare frigul noptii si al zilei. Pamantul care asteapta cu nerabdare intr-un nou ciclu trezirea la viata a naturii, isi deschide bratele sale batrane spre un nou inceput. Totul se pregateste, totul se deschide, totul reanvie aici, unde avem binecuvantarea celor patru anotimpuri.
Dar el nu are timp. Alearga de dimineata pana seara sa adune, sa stranga, sa-si mareasca confortul. Alearga dupa o fericire pe care nu o gaseste. Mereu agitat, mereu nemultumit. Cand ajunge sa realizeze ceva, vrea altceva. Si astfel trec anii, si viata se scurge intr-un iures tacut, iar omul nu apuca sa simta bucuria si frumusetea creatiei. Acest rege al naturii este rob propriilor sale ambitii si patimi. Ce pacat ca nu stie sa se bucure de acest dar divin care este viata. Daca si-ar face timp sa priveasca stelele, si-ar da seama ca exista un Dumnezeu, care guverneaza miscarea planetelor si legile acestor constelatii. Daca ar privi natura si-ar da seama ca si ea are legile ei, atat plantele cat si animalele. Nimic nu e haotic in natura. Totul este bine realizat de bunul Dumnezeu intr-o ordine perfecta. Ciclurile de viata ale plantelor si animalelor, lanturile trofice, instinctele de conservare, au scopul de a pastra un echilibru in tot ce ne inconjoara.
Dar omul creaza dezordine, in creatiiile lui Dumnezeu. Ba in mandria sa nebuna il reneaga, sau din comoditate spre a nu pazi legile Lui il scoate din viata sa. Si Stapanul il priveste pe om cu mila, asa cum un parinte isi priveste fiul care o ia pe cai gresite, il iubeste, il protejeaza, il iarta si il asteapta sa se trezesca intr-o zi din aceasta distructiva orbire. Si asta pentru ca Dumnezeu i-a dat omului un dar: libertatea.
Silvia Moian
.
Moian Silvia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.