Preliminarii:
Tara Egiptului este numita de Herodot "un dar al Nilului", fara Nil, Egiptul nu ar fi decat un colt din imensul pustiu al Saharei.
Parerea cea mai acreditata este aceea ca poporul egiptean s-a nascut din amestecul unui sir de triburi diferite care faceau parte din populatiile indigene ale Africii de Nord si de Est.
Ca organizare politica, Egiptul a avut la inceput un regim patriarhal, adica populatia era impartita pe ginti, apoi s-a impartit pe comunitati teritoriale numite de catre greci nome si care erau in numar de circa 42. Pe la mijlocul mileniului al IV-lea i. Hr., se formeaza doua state: Egiptul de Sus, in regiunea izvoarelor Nilului, cu Teba cetate principala, si Egiptul de Jos, in Delta Nilului, cu Memfis cetate principala. Pe la sfirsitul mileniului al IV-lea i. Hr., cele doua state egiptene au fost reunite sub un singur rege, sub un faraon, Menes conform traditiei, luind astfel nastere prima dinastie a faraonilor egipteni.
Dezvoltarea statului unificat egiptean a cunoscut urmatoarele perioade: Regatul timpuriu (3000-2 778 i. Hr.), cu capitala la Thinis,; Regatul vechi (2 778-2 263), cu capitala la Memfis, in care timp se construiesc marile piramide; perioada "regalitatilor multiple" (2263-2 050); Regatul mijlociu (2 040-1 730); cu capitala la Teba; anarhia si invazia hicsosilor (1730-1562), hicsosii fiind triburi nomade asiatice ; Regatul nou (1562-1085), cu capitala la Teba, perioada care constituie apogeul politic si cultural al Egiptului antic; Regatul tirziu (1085-525), cu capitala la Sais .In anul 525 i. Hr., Egiptul a incetat de a mai fi un stat liber.
Religia a jucat un rol important in viata egiptenilor antici, dominind intreaga lor istorie. Herodot scria despre egipteni ca sunt "cei mai religiosi dintre toti oamenii" (Istorii, II, 37). Privita in general, religia egipteana consta din adorarea sub diferite forme a naturii si in special a soarelui. Este deci o religie a naturii. Aceasta religie nu se prezinta insa ca fiind ceva unitar, ci ca un complex format din elemente eterogene, uneori chiar contrare.
Inainte de anul 4000 i Hr., deci inainte ca Menes sa fi realizat unitatea Egiptului, fiecare trib era independent, avand zei proprii, temple, preoti, rituri si credinte specifice. Dupa unificare, fiecare trib a pastrat o oarecare autonomie religioasa, care a fuzionat intr-o structura religioasa; au fost pastrati zeii fiecarui trib, formandu-se un panteon, insa fiecare zeitate locala isi avea cultul ei aparte. Trebuie spus ca multiplicitatea zeilor se datora de multe ori numelor pe care le aveau si nu zeilor. Zeul creator suprem era numit Atum la Heliopolis, Ptah la Memphis, Thoth la Hermopolis in Egiptul de Mijloc, Amon la Theba, Horus la Edfu si Khnum la Elephantina. Toate aceste zeitati au acelasi atribute, aceeasi natura si aceleasi functii. Diferenta lor consta doar in reprezentarea externa si in cateva trasaturi accidentale.
Religia egipteana este considerata ca fiind cea mai veche si aceea care a avut cea mai lunga perioada de existenta dintre toate religiile lumii. In lunga sa existenta, aceasta religie a suferit o serie de transformari, cunoscand forme inalte de spiritualitate, dar si aspecte din cele mai grosolane. Cu toata aparenta de unitate, religia egipteana a fost de fapt un adevarat mozaic de credinte si rituri, care gravitau in jurul catorva idei principale, intre care cultul solar si credinta in nemurirea sufletului.
Cultul solar, cu numeroasele lui variante, reprezenta ideea de unitate divina, soarele fiind zeul suprem caruia i se subordonau toti ceilalti zei. Teologia egipteana s-a ridicat la un inalt nivel de speculatie, atingand, prin fuzionarea zeilor, un monoteism sui generis, mai ales prin cultul discului solar, al lui Aton. Dar aceasta nu inseamna nicidecum, asa cum s-a pretins uneori, ca religia egipteana a fost cumva monoteista in adevaratul inteles al cuvantului si cu atat mai putin universalista. Poporul nu i-a urmat pe teologi in speculatiile lor si teologii insisi au cultivat un politeism traditional de parca nici n-ar fi existat acele speculatii teologice. Structura insasi a religiei egiptene era politeista si cultul insusi al acestei religii era de asa natura incat nici o speculatie monoteista nu putea fi in stare sa schimbe caracterul politeist al acestei religii.
In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect principal al religiei egiptene antice pe care l-am mentionat, credinta in viata viitoare, putem spune ca aceasta credinta a facut ca pamAntul Egiptului sa fie presarat cu monumente funerare ca nici o alta tara din lume, egipteanul antic considerind viata aceasta ca o simpla anticamera a vietii celeilalte.
-
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Viata de apoi in Babilonul antic
Publicat in : Babilonieni si Asirieni -
Viata de apoi in budism
Publicat in : Budism -
Viata de apoi la Celti
Publicat in : Celtii -
Viata de apoi in China antica
Publicat in : Confucianismul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.