Cuvant rostit in Duminica Ortodoxiei (1971)

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, veţi auzi aceste cuvinte solemne şi pline de însemnătate din rânduiala din Duminica Ortodoxiei, pe care Sfânta Biserică a statornicit-o să fie săvârşită în această zi. Cea dintâi săptămână a Sfântului şi Marelui Post s-a încheiat ca o săptămână de rugăciune stăruitoare şi pocăinţă lăuntrică. Sfânta Biserică, dorind să ne încurajeze şi să ne mângâie, a statornicit pentru noi în această primă săptămână a Marelui Post, în cea dintâi duminică, un praznic duhovnicesc, unul nespus de scump şi de apropiat inimilor noaste: Biruinţa Ortodoxiei.

Această sărbătoare s-a ţinut pentru prima dată în anul 842 la Constantinopol, în prezenţa Fericitei Impărătese Teodora, de către Preafericitul Patriarh Metodie, întru pomenirea biruinţei asupra ultimei erezii cumplite care a zguduit Biserica lui Hristos - erezia iconoclasmului. Insă prin acest praznic, Sfânta Biserică arată biruinţa sfintei Credinţe ortodoxe îndeobşte, izbândirea ei împotriva tuturor nelegiuitelor erezii, învăţături mincinoase şi schisme. Domnul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos, Şi-a întemeiat Biserica pe pământ aşa încât toţi cei care îi aparţin, să se poată izbăvi, să se poată feri de cursele diavolului şi să intre întru împărăţia Cerească gătită lor. Diavolul şi-a întrebuinţat toată puterea ca să doboare şi să nimiccască Biserica lui Hristos şi, prin aceasta, să împiedice mântuirea oamenilor. La început a stârnit prigoane cumplite împotriva Bisericii din partea evreilor şi
păgânilor. Vreme de aproape trei veacuri, sângele Mucenicilor creştini a curs fără încetare. Insă diavolul nu a izbândit în lucrarea lui. Sângele Mucenicilor - după potrivita expresie a apologetului creştin Tertulian - a devenit „sămânţa creştinilor". Creştinătatea a triumfat asupra prigonitorilor ei. „Mieii blajini ai turmei lui Hristos au preschimbat furia de fiară a prigonitorilor lor în blândeţe de miel".

Insă diavolul nu a răbdat a vedea înfrângerea suferită din mâinile Mucenicilor. Când Biserica lui Hristos a biruit în lume, el a stârnit împotrivă-i o noua şi chiar mai primejdioasă prigoană, anume că dinăuntrul Bisericii - aşa cum înaintevestise Sfântul Apostol Pavel în convorbirea sa cu preoţii efeseni9 - s-au ridicat oameni „grăind lucruri stricăcioase" (Fapte 20, 30). Pavel i-a numit pe astfel de oameni „lupi răpitori" (Fapte 20,29).

Aceştia erau aşa-numiţii „eretici" care au căutat sa răstălmăcească adevărata învăţătură a lui Hristos despre credinţă şi evlavie, ca să facă zadarnică pentru oameni această învăţătură. Când aceasta s-a întâmplat, Sfânta Biserică, prin cei mai buni slujitori ai săi, a ridicat armele împotriva acestor eretici pentru a apăra învăţătura ei cea adevărată, nedeformată. Atunci au început să fie convocate mai întâi sinoade „locale" şi apoi „ecumenice ".

Din toate colţurile pământului s-au adunat episcopi şi prin Duhul Sfânt, au dat glas Adevărului celui curat şi nestrâmbat, urmând pilda Celui Dintâi Sinod Apostolic din Ierusalim (Fapte 15,6-29). De asemenea, i-a despărţit pe eretici de Biserică şi i-a anatemizat. Aceasta era in acord cu porunca limpede dată de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a spus: „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi ca un vameş" (Matei 18,17); şi în acord cu porunca Sfântului Apostol Pavel acest mare „Apostol al neamurilor" care a spus: „Ci chiar dacă noi sau înger din Cer vă va binevesti altceva afară de ceea ce v-am binevestit, să fie anatema!" (Galateni 1, H). Iar în alt loc, tot el grăieşte: „Cel ce nu-L iubeşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, să fie anatema. Maranatha! (Domnul vine)" (1 Corinteni 16, 22).

In acest fel, ritualul nostru ortodox emoţionant, măreţ şi solemn îşi are începătura de la însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi de la marele Său Apostol, chemat de El să fie „Apostolul neamurilor"10, cu alte cuvinte al întregii lumi păgâne. Incepând din veacul al IX-lea, Sfânta Biserică a hotărât că acest ritual trebuie oficiat în prima Duminică a Sfântului şi Marelui Post şi că această zi se va numi „Duminica Ortodoxiei".

Acest ritual, fraţi şi surori, este deosebit de important şi plin de însemnătate în cumplitele vremuri pe care le trăim, vremuri în care credinţa ortodoxă este sovăielnică şi nestatornică. Această şovăielnicie şi nestatornicie a credinţei ortodoxe se datorează tocmai acelor persoane care s-ar cuveni să o întărească şi să o sprijine în sufletele credincioşilor. Cei care ar trebui să fie stâlpi ai Sfintei Ortodoxii - înalţi ierarhi, incluzând şi ocârmuitorii anumitor Biserici locale - se depărtează de la Adevărul Sfintei Ortodoxii.

Este cumplit să trebuiască să spui că până şi ocârmuitorul Bisericii constantinopolitane, care e cunoscută drept Biserică „Ecumenică", omul socotit a fi ierarhul cel dintâi al oricărei Biserici Ortodoxe, a părăsit această cale! Neîndoielnic, peste toate acestea stăpâneşte pecetea apostaziei, despre care a înaintevestit Sfântul Apostol Pavel (2 Tesaloniceni 2-3) - lepădarea de Hristos a creştinilor.

Suntem acum faţă în faţă cu această apostazie. Marea ameninţare ce stă asupra credinţei creştine, asupra credinţei ortodoxe, este aşa-numita „mişcare ecumenică", având în frunte ceea ce se cunoaşte drept „Consiliul Mondial al Bisericilor", un corp care neagă doctrina unităţii şi negreşelniciei adevăratei Biserici a lui Hristos şi încearcă să creeze din toate credinţele deformate existente în prezent o „pseudo-Biserică" nouă care, din punctul nostru de vedere, fără nici o îndoială va fi „Biserica" lui Antihrist, acea falsă biserică pe care o va ocârmui Antihrist, a cărui venire se pregăteşte cu grăbire în lume acum.

Din învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cunoaştem că Antihrist va fi ocârmuitorul atât religios, cât şi politic al întregii omeniri: el va sta în fruntea noii pseudo-Biserici universale; de asemenea, el va fi şeful unui nou guvern mondial şi va căuta să supună totul sub puterea sa absolută.

Credinţa ortodoxă - aceasta este „credinţa Apostolilor", „credinţa Sfinţilor Părinţi" - este acea credinţa pe care Părinţii Apostolici, ucenicii nemijlociţi ai Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu Sfinţii Părinţi şi învăţători ai Bisericii şi cu urmaşii lor legiuiţi, aşezaţi de Duhul Sfânt, au tâlcuit-o pentru noi în scrierile lor minunate şi de Dumnezeu insuflate. Fraţilor şi surorilor, trebuie să ne păstrăm statornici în această credinţă, dacă ne dorim izbăvirea cea veşnică!

Acum vom sluji dimpreună cu dumneavoastră acest ritual ce are mare putere învăţătorească, e emoţionant şi deosebit de solemn şi care e alcătuit din doua părţi: prima parte este rugăciunea Sfintei Biserici pentru toţi cei care au rătăcit sau au căzut de la adevărata credinţă ortodoxă; în partea a doua, Sfânta Biserica rosteşte teribila anatemă împotriva tuturor învăţătorilor mincinoşi, ereticilor şi schismaticilor care au stăruit întru răutatea lor şi care nu doresc să se unească din nou cu Biserica cea adevărată a lui Hristos, ci luptă împotriva ei. Apoi vom cânta „Veşnica pomenire" pentru toţi apărătorii răposaţi ai Sfintei Ortodoxii şi „La mulţi ani" pentru acei apărători ai sfintei credinţe şi Biserici Ortodoxe care sunt încă printre cei vii. Amin.

Fragment din cartea "Apostazia si Antihristul dupa invatatura Sfintilor Parinti", Editura Sophia

Cumpara cartea "Apostazia si Antihristul dupa invatatura Sfintilor Parinti"

Note:

9 Vezi şi Efeseni 5, 3-8.
10 Vezi Romani 11,13 şi 2 Timotei 1,11.

• Sfintele icoane - valoarea simbolica, sacramentala si morala
  Publicat in : Dogma
• Despre Sfintele Icoane – adevar al invataturii despre Iisus Hristos Domnul, Stapanul si Mantuitorul - importanta si celebritatea lor
  Publicat in : Religie
• Despre sfintele icoane
  Publicat in : Credinta
• Sfintele icoane in patrimoniul bisericii si al familiei
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei
• Consideratii despre sfintele icoane
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei