Sfintele icoane formeaza un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de catre teologi, si s-au scris volume intregi. Inaintasii si Sfintii Parinti au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc si dogmatic in acelasi timp, si ne-au invatat sa ne inchinam la icoane ca la insisi sfintii care sunt inchipuiti pe ele. „Caci cinstea data icoanelor se urca la chipul cel dintai” spune Sfantul Vasile Cel Mare. Multi considera sfintele icoane mai mult ca valori artistice si istorice decat ca obiecte putatoare de har si sfintenie.
Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent in comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria – Nascatoarea de Dumnezeu si cu toti sfintii, prin sfanta rugaciune. Prin icoane intretinem un continuu dialog cu Creatorul cerului si al pamantului si cu toti sfintii. Este suficient numai sa vezi o icoana, sa ingenunchezi in fata ei, ca te si inalti, imediat, cu mintea la Iisus Hristos. Desigur, ne putem ruga si fara sa avem in fata icoane, dar crestinul obisnuit isi aduna mintea cel mai usor si intra in atmosfera rugaciunii, stand in fata unei icoane facatoare de minuni, si, defapt, toate icoanele pot fi facatoare de minuni!. Atunci simte imediat Harul Sfantului Duh in inima sa, simte o prezenta divina continua, caldura si incredere duhovniceasca, pe care le-ar simti mult mai greu daca s-ar ruga in lipsa unei astfel de icoane!. Cu alte cuvinte sfintele icoane scurteaza calea intre cer si pamant, intretin un permanent dialog intre Dumnezeu si om, il urca pe om spre cer, dupa masura smereniei lui si il coboara pe Dumnezeu spre pamant, dupa nemasurata Lui dragoste!.
In cele ce urmeaza doresc sa prezint, pe scurt, trei dintre cele mai renumite icoane care se afla la noi in tara. Una dintre cele mai vechi si mai vestita icoana de pe pamantul tarii noastre este, fara indoiala, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Manastirea Neamt, atat din punct de vedere istoric cat, mai ales, spiritual. Este destul de greu sa vorbesti, astazi, despre tot ce a insemnat aceasta sfanta icoana, de-a lungul celor sase secole de existenta pe pamantul binecuvantat al Moldovei.
Sa ne gandim mai intai la atatea generatii de calugari cuviosi, care s-au nevoit in Manastirea neamt, si care au fost indemnati, supravegheati si mangaiati de duhul celei mai curate evlavii prin aceasta minunata icoana. Sa ne gandim ca mii de monahi, din care unii au devenit mari sfinti, s-au rugat ziua si noaptea la acesta sfanta icoana si i-au inchinat atatea imnuri, acatiste, paraclise si cantari de lauda. I s-a cerut ajutorul pentru voievozi, pentru poporul nostru dreptcredincios, pentru tara, pentru sanatosi si bolnavi, pentru buni si pentru mai putin buni, pentru toata lumea. Sa ne gandim la toti voievozii din Tara Moldovei, care veneau negresit an de an sa-si plece fruntile la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, cerandu-i acoperamantul si rugaciunile, atat in vreme de liniste cat, mai ales, in cele de restriste. Sa ne gandim la pelerinajele de mari proportii ale credinciosilor nostri de pe toate meleagurile care veneau, si vin in continuare, sa se roage, sa se intareasca in credinta datorita acestei sfinte icoane. Darul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ii ajuta pe toti: domnitorii dobandeau curaj si biruinta in lupte, calagarii obtineau ajutor impotriva patimilor si negraite mangaieri duhovnicesti, credinciosii primeau binecuvantare si tarie in necazurile vietii, bolnavii dobandeau sanatate, saracii rabdare in suferinta, batranii sfarsit bun si crestinesc. Fiecare primea, si primeste, dupa credinta si eforturile sale. Nimeni nu se intorcea sau nu se intoarce, acasa, suparat si dezamagit!.
Aceasta icoana a fost daruita Domnitorului Alexandru Cel Bun al Moldovei de catre Imparatul bizantin Manuel Paleologul, in anul 1401. Este adevarat ca lipsesc documentele din acea epoca care sa ateste acest fapt. Pentru ca intotdeauna lucrurile mari, inchinate spre slava lui Dumnezeu, se faceau fara documente. Totusi sunt destule insemnari mai tarzii, care demostreaza in mod convingator ca icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt este de origine bizantina, ca este adusa de catre Alexandu Cel Bun, ca este miraculoasa protectoare a calugarilor si a oamenilor de rand!. Aceasta icoana este foarte bine pastrata pana astazi. Are marimea de 1 m/1, 20 m si este imbracata in argint aurit din timpul staretului Neonil adica din anul 1850. In tot acest timp a stat in naosul bisericii mari (ca si astazi), intr-o strana speciala (tron) asezata putin catre absida (latura) nordica a bisericii. Sa se retina faptul ea are doua fete: Maica Domnului cu Pruncul pe mana stanga – in fata, iar pe verso este pictat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe – Purtatorul de biruinta. De remarcat faptul ca, pana astazi, domnitori, cronicari, boieri de sfat, scriitori, credinciosi de la sate si orase, calugari, sihastri si preoti, turisti din tara si de peste hotare vin sa admire si sa-si plece fruntile inaintea icoanei Maicii Domnului de la Neamt si fiecare primeste ajutor dupa credinta lui. Se inchina, o saruta, se sfintesc si sfintesc icoana cu lacrimile, cu credinta si cu caldura inimii lor!.
O alta dintre cele mai importante icoane savarsitoare de minuni din tara noastra este cea de la frumoasa Manastire Dintr-un Lemn, din Judetul Valcea, importanta ca frumusete artistica si grad de conservare si mai ales, deosebita pentru rolul ei spiritual pe care l-a avut dintotdeauna pentru manastire si pentru credinciosii din zona Olteniei dar nu numai. Traditia veche locala spune ca un cioban ar fi vazut-o pe Maica Domnului, care i-a poruncit sa taie din poiana un stejar falnic si sa faca din el o biserica mica de lemn. Taind stejarul, ar fi gasit in tulpina lui acest pretios odor – Icoana Maicii Domnului.
Paul de Alep aminteste in insemnarile sale ca un calugar sihastru a gasit aceasta sfanta icoana agatata de tulpina unui stejar, din care a auzit acest glas: „Dorinta mea este ca tu sa faci aici pentru mine o manastire din acest stejar”. Asa a luat fiinta in prima jumatate a secolului al XVII – lea (1634 – 1636), o bisericuta de lemn, cu hramul „Nasterea Micii Domnului”, in care s-a pastrat o vreme sfanta ei icoana pana la zidirea bisericii mari din piatra. Dupa parerea celor mai autentici specialisti, acesta icoana este de origine bizantina, din epoca imparatilor paleologi si ea a ajuns la noi, probabil, odata cu caderea Constantinopolului sau, ulterior acestei date. Dincolo de datele istorice, insa, aceasta icoana este o perla a icoanelor vechi din Romania. Ea este asezata in catapeteasma (iconostas) si are dimensiuni foarte mari, fiind inalta de 1, 50 m si lata de 1, 10 m. Poate este cea mai mare icoana a Maicii Domnului – facatoare de minuni de la noi, din tara. Este o adevarata Imparateasa a icoanelor romanesti si sufletul Manastirii Dintr-un Lemn!.
Insusi felul in care a fost descoperita si pastrata atat de bine pana astazi este o dovada incontestabila ca aceasta icoana este facatoare de minuni, in primul rand cu ea insasi!. Dupa obiceiul locului, icoana nu este scoasa pe camp in timp de seceta ca altele in schimb este renumita vindecatoare de boli si suferinte omenesti pentru care fapt este foarte vizitata de catre foarte multi oameni cu diferite cereri si suferinte urmand ca, pentru rugaciunile si darul sfintei icoane din acest minunat lacas sa dobandeasca sanatate, usurare, mangaiere, incredere in viata si nadejde in Dumnezeu!.
Dorim sa continuam acest material cu prezentarea Icoanei Maicii Domnului – Facatoare de minuni de la Manastirea Nicula, Judetul Cluj. Aceasta vestita icoana a fost pictata pe lemn in anul 1681, de catre preotul Luca din Iclod si donata, mai tarziu, Manastirii Nicula, unde se pastreaza pana astazi. Prin Harul Duhului Sfant si cu rugaciunile Maicii Domnului, aceasta icoana a plans de mai multe ori cu lacrimi adevarate si a devnit vindecatoare de boli. Unii credinciosi care se inchina cu evlavie la ea se fac sanatosi, se izbavesc de primejdii si sun aparati de necazuri cu rugaciunile Preasfintei Fecioare Maria. Alt mar dar al acestei sfinte icoane este ca, in fiecare an – la 15 August – Hramul Manastirii Nicula – in cinstea ei se aduna sute de mii de credinciosi din toata tara, asa incat Manastirea Nicula din judetul Cluj a devenit, in ultimii ani, unul dintre cele mai mari si mai vestite locuri de pelerinaje nu numai in tara dar si in Europa!. Pregatirea pentru acest hram se face cu cateva zile inainte, cand sute si mii de oameni imbracati in haine de sarbatoare pornesc, pe jos, spre aceasta manastire. Este caracteristic acestui hram faptul ca majoritatea pelerinilor vin in procesiune cu icoane ale Maicii Domnului, purtate in general de catre copii si tineri. Pe cale merg rugandu-se sau rostind cantari bisericesti inchinate Sfintei Fecioare!.
Cu alte cuvinte sau in alta ordine de idei Crestinismul se intelege ca fiind relatia omului cu Dumnezeu. Aceasta relatie are caracter istoric, prin urmare problema omului si a lui Dumnezeu se studiaza, se intelege in sens teandric-istoric. Deasemenea, religia crestina, care este revelata, este cautarea omului de catre Dumnezeu. Aceasta cautare e lunga, ea are origini in creatie, cand omula fost creat dupa „chipul” si asemanarea lui Dumnezeu si pana la cuvintele Evangheliei: „si cuvantul trup s-a facut”. Prin icoana, ca reprezentare a lui Dumnezeu intrupa, Biserica Ortodoxa marturiseste despre asumarea firii omenesti in ipostasul Cuvantului lui Dumnezeu si deci despre mantuirea firii noastre. Icoana „izvoraste astfel din invatatura despre mantuire”. Argumentul principal al cinstirii icoanelor este, deci, intruparea lui Iisus Hristos: „Odinioara Dumnezeu, cel netrupesc si fara forma, nu se reprezinta nicidecum in icoana. Dar acum, dupa ce s-a aratat in trup si cu oamenii a petrecut, infatisez in icoana ceea ce este vazut al lui Dumnezeu”, ne spune Sfantul Ioan Damaschinul.(Cuv.I.despre icoane)
Dar, inainte de a intra in aceasta problema, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, fata de interdictia mozaica a chipului cioplit, o pretioasa precizare a deosebirii intre idol si simbol. El a fost facut pentru prima data in istorie de catre Parintii Bisericii in timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi impacata in constiinta crestina, contradictia aparenta din Vechiul Testament intre interdictia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) si porunca de a se turna doi heruvimi in cortul sfant( Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un sarpe de arama ca semn a lui Hristos (Numeri 21, 8-9).
Iata un citat clasic a Sfantul Teodor Studitul (Antiorh I) „O ce nebunie! Negatia (inchinari la idoli), opreste a se asemana Dumnezeu cu o faptura din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care este una cu construirea de idoli; afirmatia vrea sa ridice pe Israel pe o cale simbolica, prin anumite clipuri si forme la contemplarea si slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este si chipul (paradigma) intregului cort o manifestare vazuta a slujirii in duh, desemnata prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?”.Acest text face o diferentiere clara intre idol si simbol. Idolul fixeaza spiritul inchinatorului la lumea creata, simbolul priveste la inaltarea mintii omenesti dincolo de el, la contemplare si inchinare spirituala a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci in functie de o alta realitate pe care o simbolizeaza. El este o scara care ajuta spiritul sa urce la realitatea simbolizata. Este vazut deci in functie de transcedenta. Idolul nu inalta spiritul la o trascendenta, ci il coboara in creatie, il reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Marurisitorul zice: „Sensul idolilor si al inclinarii lor de catre cei rataciti, ramanand la ceea ce se vede si neputand indica mai mult. indreapla mintea omului la pieire si la materia nensufletita”. De aceea Sfantul Apostol Pavel (I Corinteni 8,4) spune: „Nu este vreo putere in idoli, ci sunt pietre si demoni.”. Tocmai pentru faptul ca idolii simbolizeaza forte imonente, exagerate demonic, sau asociat mituri, care personifica aceste forte, iar cultul lor e legat de mituri animand si el acele patimi in oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. In schimb simbolul sacru e un semn sensibil al prezentei lui Dumnezeu, depilda: „Sa faci doi heruvimi din aur,. sa fie aripile intinse pe deasupra. „Acolo Ma voi intalnii cu tine” iata deci imagini aseazate pe Chivotul Legamantului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice.
Prin simbolurile sale, Vechiul Testament marturiseste credinta sa in comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile si o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Iisus Hristos. Icoana nu mai este nici idol, care identifica natura sau diferitele ei forte cu Dumnezeu, nici simbol care atesta prezenta lui Dumnezeu dar Ii afirma distinctia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu insusi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana pastreaza distinctia intre creatura si Dumnezeu, dar vede intr-o fata umana creata pe ipostasul dumnezeiesc insusi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezente harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugravit la ceea este in original. Invatatura Bisericii despre icoana se bazeaza pe fundamentul ei hristologic, intruparea lui Iisus Hristos da sens icoanei, iar aparand icoana, ea a avut constiinta ca apara temeiurile credintei.
Pentru iconoclasti icoana veritabila este aceea identica cu prototipul, ajungand la concluzia ca singura icoana a lui Iisus Hristos - Euharistia. Pentru Biserica Sfintele Daruri nu sunt o icoana tocmai pentru faptul ca sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac in imaginea, ci in „prea curat Trup si scump Sange” a lui Iisus Hristos. Notiunea de „icoana” presupune diferntierea esentiala dintre imagine si prototip. Ea este spune Patriarhul Nichifor, o asemanare a prototipului, dar se deosebeste prin natura de acesta. Daca nu se accepta aceasta distinctie se ajunge la idolatrie. Pentru iconoclasti nu poate fi icoana, decat aceea xare poate reprezenta cele doua naturi ale lui Iisus Hristos, umana si divina. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face insa o distinctie clara intre naturi pe de o parte si persoana, pe de alta. De aici icoana nu reprezinta nici natura umana, nici cea divina, ci persoana, spune Teodor Studitul a unei Persoane divine intrupate, in cazul lui Iisus Hristos. Icoana se leaga de prototip pentru ca ii reprezinta persoana si ii poarta numele. Dar se face distinctia neta: „In Sfanta Treime, Iisus Hristos se deosebeste de persoana Sa. In icoane, El se deosebeste de propia Sa reprezentare prin natura” ne spune Teodor Studitul.
De la interzicerea picturii, reprezintarii lui Iisus Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Impotriva lui Leon al III - lea, care a dat un Edict in sensul acesta, Sfantul Ioan Damaschin arata sensul acestei interziceri: „Daca pictezi imagini ale lui Hristos fara sa le pictezi si pe cele ale sfintilor, este limpede ca ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfintilor”. El percepe legatura intima ce exista intre venerarea icoanelor si cea a sfintilor. Refuzand venerarea sfintilor se sfarseste logic prin a se respinge venerarea moastlor, si in general, a tot ceea ce este material.
Pentru ortodoxie, mantuirea este legata tocmai de materie, fiindca ea este realizata prin unirea ipostatica dintre Dumnezeu si trupul omenesc. Sfantul Ioan Damaschin raspunde in acest sens: „Nu ador materi, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit sa locuiasca in materie si Care, prin cele materiale, mi-a dus mantuirea”. Pentru Sfantul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urata Domnului: „Nu este urata de Dumnezeu, o, cugetator al desertaciunii, ci este chiar foarte iubita”. Fiindca, altfel, cum ar fi facut ceea ce I-a fost urat sa faca? Caci nimic nu are atat de primordial omul intre insusirile Lui, ca putinta de a fi infatisat in chip. Iar ceea ce nu poate fi infatisat in chip nu este nici om, ci vreun avorton. Vezi, prin desartele tale cuvinte, ce deduci ca este Iisus Hristos, cel ce, pentru imensa lui bunatate, a iubit sa se faca om adevarat in toate?. Si cum se va crede ca si-a luat trup din Sfanta Fecioara Maria – Nascatoarea de Dumnezeu, daca nu se zugraveste in icoana la fel ca noi?.
Daca nu se infatiseaza in icoana, nu este din ea trupul, ci ceva deosebit. Si ca urmare, Rascumparatorul nu a dat mortii pretul pentru noi. nici n-a infrant pentru sine imparatia mortii. Nu a omorat moartea in trup, nu om a inviat in Iisus Hristos cei ce am murit in Adam. Departeaza-te, deci, de la ratacire, de voiesti, omule, si cunoaste ca Hristos, facandu-se om adevarat, a fost vestit de cuvantoaatorii de Dumnezeu ca unul ce poate fi descris prin cuvinte si zugravit. Pentru ca cele ce cuvantul le infatiseaza istoriei prin auz, acelea pictura tacand le arata prin imitare”. Sfantul Teodor Studitul vede implicata in negarea icoanei, negarea intregii opere de mantuire a lui Iisus Hristos, a patimii, mortii etc. El constata paralelismul intre cuvantul despre Iisus Hristos si icoana Lui. Caci si cuvantul zugraveste in mintea ascultatorilor un chip al lui Iisus Hristos.
A nega lui Iisus Hristos putinta de a fi zugravit in icoana, inseamna a nega toate insusirile Lui trupesti, deci a cadea in dochetism. Nicaieri nu se spune ca Iisus Hristos a fost fara chip. Icoana aceasta arata ca a avut chip, a luat chip de rob, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel la Filipeni 2,9. In inima iconoclasmului si a tuturor ereziilor tipice. Parintii au descoperit „reductia si chiar refuzul misterului kenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului kenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a indumnezeirii.
Asadar, se cuvine ca noi sa avem mare credinta in mila cea nemarginita a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si cu jutorul acestor sfinte icoane sa ne vindece, sa ne miluiasca, sa ne poarte de grija si sa ne mantuiasca sufletele noastre, daca mai credem in asa ceva!.
Stelian Gombos
.
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.