Miezul liturgic al lunii octombrie il constituie sarbatoarea Sfintei Parascheva. Prilej pentru a ne ruga mai mult celei ce este „mult folositoare“, dar si pentru a reflecta, a cata oara?, asupra vietii sale de doar 27 de ani. Desi s-a nevoit in pustiul Iordanului mai multa vreme, citim ca Parascheva este indemnata, la 25 de ani, de un inger: „Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit“. Numai ca intoarcerea sa acasa se face in cel mai desavarsit anonimat, nimeni banuind ca straina care a venit sa locuiasca la Epivata era chiar Parascheva, cea care ii uimea pe toti, nu cu multi ani in urma, prin milostenia sa. Care este rostul acestei intoarceri acasa? Nu era, poate, mai firesc sa fi ramas in pustiul Iordanului in ultimele clipe ale vietii, sporind in desavarsire in asprimea acelor locuri? De ce o intoarcere in lume?
Probabil ca unul dintre principalele motive a fost si acela ca, pornind din Epivata, Dumnezeu a binevoit sa proslaveasca sfintenia sa de-a lungul popoarelor balcanice, din Constantinopol pana la Iasi, via Tarnovo si Belgrad. Un alt motiv pentru care Sfanta Parascheva s-a intors acasa e posibil sa fie si acela ca ea, prin acest gest, sa poata face celor din Epivata inca un dar: darul trupului sau inmiresmat de harul Sfantului Duh (alaturi de multele pe care le oferise - de la hainutele pe care le daruia pe cand avea doar 10 ani, pana la partea sa de mostenire pe care a oferit-o integral saracilor, inainte de a se calugari).
Faptul ca Sfanta Parascheva nu a dezvaluit nimanui identitatea sa nu reprezinta doar un detaliu aghiografic, un amanunt lipsit de importanta, ci sintetizeaza o sublima si extrem de actuala lectie de smerenie crestina. De cate ori nu am auzit despre sau am vazut noi insine persoane care abia asteapta sa-si decline, cu scopul de a impresiona, identitatea (inclusiv functia, pozitia sociala, puterea etc.)? De cate ori nu am auzit pe cate un fiu de politician sau vreo vedeta din industria spectacolelor rastindu-se la cate un politist care i-a oprit in trafic: „Ba, tu stii cine sunt eu?“. Nu are importanta ca bietul om isi face respectuos datoria sau ca la mijloc e o incalcare a vreunei reguli de circulatie.
Aceasta intrebare - „stii cine sunt eu?“ - e simptomatica pentru boala de care se lasa cuprins adesea omul contemporan. Un soi de mandrie prosteasca, impanata cu lauda de sine si combinata cu o agresivitate izvorand din duh de stapanire reprezinta cocteilul pe care suntem tentati sa-l servim zilnic. Chiar si la oameni care s-au impus in constiinta credinciosilor prin fapte sau prin invataturi duhovnicesti, mai gasesti uneori doze din acest cocteil, diluate in discursuri care tintesc sa impuna intregii Biserici un punct de vedere subiectiv. Cand suntem stapaniti de duhul lui „tu stii cine sunt eu?“ sau „ai sa vezi cu cine ai de-a face!“, sa incercam sa privim adanc si insistent in noi insine. Pentru ca nu am mai facut-o demult. Pentru ca, de fapt, nici noi nu ne stim cine suntem. Si traim pe de rost, programati de pacatele si neputintele noastre care s-au inscris in creier si in inima precum un soft care a fost virusat.
Sfanta Parascheva n-a rostit o astfel de intrebare cand s-a intors in Epivata. Ea stia cine este pentru ca se intalnise cu Hristos Domnul, de Care nu se mai despartea. Nu avea nevoie de o altfel de recunoastere, nu era in cautarea unei identitati in fata careia sa i se plece cineva. Si poate tocmai de aceea azi toata lumea o stie. Chiar si cel care nu se cunoaste inca pe sine.
pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.