Predica la Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

Frati crestini,
Acum o mie sase sute de ani in urma, in vestita si stralucita cetate a Tesalonicului, era ca voievod al ei, tatal Sfantului Dimitrie. Falnic print, vestit prin faptele sale de vitejie, dar si mai mult pretuit prin nobilitatea conducerii sale. Totdeauna intelept la sfat, cu vorba buna si plina de mangaiere pentru cei in suferinti, iar celor lipsiti cu amandoua mainile le varsa ajutorul sau domnesc.

De aceea toti il iubeau, pentru ca fiecare simtea ca inima voievodului bate si pentru binele lui. Chiar si crestinii cei ce erau persecutati de aprigul imparat, in patria Tesalonicului se simteau ocrotiti. Caci trimisii imparatului erau primiti cu voie buna de conducatorul scaunului tetalienilor si aprinderea lor de a persecuta pe crestini era potolita prin aceea ca le arata, ca la el cei mai buni cetateni sunt crestinii. De aceea el se ruga de trimisii imparatului, ca sa-i lase pe seama lui pe acesti crestini, sa-i aduca pe cale pasnica la credinta imparatului. Si asa in timpul domniei lui, in Tesalonic, crestinii au avut buna pace., traind aici ca intr-o insula ce din toate partile era lovita de valurile indepartatei uri si de jalnicele gemete de suferinti ale crestinilor din imperiul cel mare al paganatatii.

Taina acestei parintesti conduceri, abia mai tarziu au aflat-o toti! Acest voievod era crestin. Dar el niciodata n-a marturisit-o, caci apriga era mania imparatului contra crestinilor. Si fara judecata condamna la moarte pe orcine ar fi fost numai banuit ca era crestin. De aceea acest voievod al Tesalonicului, nu marturisea prin vorbe lumii ca el e crestin, ci traia in taina sufletului sau acest crez, iar celor multi totdeauna le arata bunatate, blandete, dreptate, si in toate cinstita cumpaneala.

Iar in palatul sau domnesc, nu se vedeau nici paganesti chipuri, nici obraznice imagini, dar nici semnele crestine, ca nu cumva solii imparatului sa banuiasca ceva si fara judecata sa-l si omoare.

Dar in fundul dinspre rasarit al cladirii, dincolo de camera sa de odihna, pe unde nimeni nu mai indraznea sa patrunda, se afla camera luminoasa a credintei sale. Acolo era paraclisul cel de taina al rugaciunilor sale. Si totul era impodobit cu icoane cinstite. Din toate insa, doua iti stapaneau privirile prin marimea si stralucirea lor: era icoana Domnului nostru Iisus Hristos si icoana Maicii Domnului. Pe aceste doua sfinte icoane imbracate in aur, le impodobise cu cele mai scumpe pietre, cu briliante si margaritare. Si din aceasta comoara de taina, cu aur imbracata si suflata, din duhul credintei sale, voievodul isi sorbea toate acele idealuri de viata si toata acea sanatoasa morala de conducere pentru miile si zecile de mii de suflete ale voievodatului sau. De aceea el aparea sufleteste ca o gradina de virtuti, pentru ca sufletul sau si-l ogora in lumina cea vesnica a soarelui Hristos.

Desigur, in aceasta biserica de taina, adesea multe lacrami a varsat, pentru ca Dumnezeu sa-i daruiasca un copil. Si bunul Dumnezeu, ascultandu-i rugaciunea, ii darui nu un copil oarecare, ci un fecior cu multe daruri sufletesti. Acesta e insusi Sf. Dimitrie, pe care tatal sau il crescu ca pe un dar ceresc, cu multa dragoste si intelepciune. Pe el inca de mic, chemand un preot duhovnic, il boteza in paraclisul casei sale. Apoi pe masura ce anii se numarau ca si boabele metaniilor sale, el ii tot picura in suflet intelepciunea cea vesnica. Si asa impreuna se rugau, impreuna ceteau cartile sfinte si impreuna faceau exercitii de fapte bune.

Si pe masura ce cumpana vietii tanarului Dimitrie se inalta ca un rasarit de soare, cea a batranului tata se cobora in apele apusului. Si putem spune ca se urca fiul, pentru ca anii cei grei ai parintelui sau apasau celalalt capat al cumpenei vietii pamantesti.

Imparatul Maximian, auzind de moartea conducatorului Tesalonicului, nu avu mult timp sa se framante pe cine sa puna in loc, caci atat el cat si dragostea tuturor celor din acel voievodat vaduvit, ii recomanda pe tanarul Dimitrie, fiul voievodului disparut. Intr-adevar ca si imparatul incredintandu-se de destoinicia si vitejia acestuia, ii dadu conducerea voievodatului, spunandu-i-se: ”Sa apere tara si sa o pazeasca mai ales de crestini”. Si in curand, el a si fost instalat cu mare pompa imparateasca, in scaunul de domnie al tetalienilor.

Noul voievod insa, infatisandu-si programul conducerii sale, a marturisit tuturor credinta sa crestina. Si ceva mai mult, el nu numai ca ocrotea pe crestini, dar pe toti cauta sa-i increstineze, sa-i lumineze cu invatatura lui Hristos Domnul. Si daca Sf. Apostol Pavel, pentru prima oara vesti credinta crestina in Tesalonic, Dimitrie la randul lui, cu aceeasi ravna apostolica, se silea ca pe toti sa-i aduca la cunostinta cea adevarata a lui Dumnezeu.

El implinea, ca un ucenic al Sf. Pavel, cele ce acest Dumnezeiesc apostol scrisese cu doua sute si cincizeci de ani mai inainte tesalonicenilor: ”De asemenea, va rugam fratilor, sa sfatuiti pe cei fara de randuiala, sa mangaiati pe cei intristati, sa sprijiniti pe cei slabi si sa fiti indelung rabdatori catre toti. si pururea sa cautati a face bine si unuia si altuia si tuturora”. (I Tesal. V, 14-15).

Imparatul pagan Maximian, auzind de toate acestea, se tulbura si gand rau slobozi din intunecata lui judecata, cu privire la voievodul crestin Dimitrie al Tesalonicului. Numai astepta prilejul ca sa-l si implineasca, caci el acuma era in razboi cu Scitii si Sarmatii, popoarele din partea de nord-est a imperiului roman din Europa.

Desigur ca vestile cele rele, in graba au ajuns si la Tesalonic. Si prietenii, dar mai ales dusmanii le adusesera la cunostinta voievodului Dimitrie. Dar el cu nimic nu se tulbura, ci incepu sa se gandeasca la martiraj. Stia el cat de capricioasa e porunca imparatului si cat de cruda e judecata lui cu privire la crestini, asa ca in chip sigur se si pregatea sa primeasca persecutia intunecatului stapanitor. Bine stiind, ca prin aceasta moarte martirica, el se departeaza pentru totdeauna de paganul imparat pamantesc si se apropie de Imparatul cel vesnic al luminii, iar pentru voievodatul lui crestin, el va fi si mai de mare folos.

Fratilor, martirajul Sf. Dimitrie e de pretuit si dupa marirea rangului sau. Caci el avand toate la dispozitie: avere, cinste si slava omeneasca de la toti supusii lui, deodata renunta la toate acestea, pentru a ramane credincios credintei crestine!. Aceasta e o mare dovada de dragostea cea nemarginita ce o avea fata de Dumnezeu. Pentru ca Sf. Dimitrie n-a fost ca unul ce n-avea nimic de pierdut pentru aceasta lume, ci din contra el a nesocotit o domnie pamanteasca! El mai inainte de a suferi muncile martirajului trupesc, a avut de indurat un martiraj cu privire la averile sale si cinstea si slava omeneasca! El a avut de indurat acea lupta sufleteasca de a te hotari sa parasesti toate maririle acestei vieti si sa urmezi suferintelor Mantuitorului. Sa te hotarasti ca toate gloriile lumii acesteia sa le arunci la picioarele tale, in pulbere, iar tu sa urmezi gloriei ceresti! Si acest prim martiraj l-a trecut cu bine voievodul Dimitrie, caci el chemand pe cel mai credincios demnitar al sau, ca unul ce era si ucenic in ale credintei, ii dadu porunca sa imparta la saraci toata mostenirea de la parinti si toata averea sa regeasca. Si asa incepand chiar din palat, dadu argintaria, auraria si mobila la saracii capitalei. Iar cu pamanturile si casele domnesti, inzestra pe alti saraci din cuprinsul voievodatului sau. Bine stiind, ca viata saracilor indulcind, el va primi de la Dumnezeu insutit.

Dar iata ca nu dupa mult timp, imparatul Maximian, se si intoarse victorios din razboiul cel nou, facand popasuri triumfale in orasele mai de seama ale imperiului. Si cu acelasi alai a fost primit si in Tesalonic. Dar acuma, ametit fiind si de victorie, el, de la prima intalnire, ii si arunca dispretul sau tanarului voievod Dimitrie. Pentru acest nou martiraj sufletesc insa, Dimitrie se pregatise.

Dupa aceasta, chemat fiind indeosebi de imparat, voievodul marturisi cavalereste credinta sa crestina. De data aceasta, paganul imparat, iesind afara isi arata tot dispretul sau grosolan in fata tuturor curtenilor si a cetatenilor din Tesalonic. Si asa, cu vorbe grele si murdare, si cu maini pline de sange crestinesc, degrada si pe Dimitrie din demnitatea sa voievodala, si dadu porunca sa fie aruncat in cea mai infioratoare si murdara temnita. Dar tot acest martiraj sufletesc, Sf. Dimitrie il trecu cu bine.

Acuma el se pregatea pentru cel de al treilea martiraj, pentru suferintele fizice. De aceea de cum pasi in subsolul unei bai vechi, Sfantul se ruga, precum odinioara regele David: ”Ia aminte, Doamne, spre ajutorul meu, ca Tu esti rabdarea mea, si nadejdea mea. Tu esti, Doamne, acoperamantul meu pana ce voiu fi. Intru aceasta veselise-va gura mea, iar limba mea va invata dreptatea Ta!”.

Si sezand in temnita, cercetat a fost de ingerul lui Durnnezeu, care s-a aratat lui cu o prea frumoasa cununa din Rai, spunandu-i: ”Pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie, imbarbateaza-te, si te intareste si biruieste pe dusmanul credintei”. Acestea zicandu-i, i-a pus cununa pe capul lui. Iar Sfantul a spus: ”Ma bucur in Domnul si ma veselesc intru Dumnezeu Mantuitorul meu”.

In vremea aceea insa, imparatul Maximian petrecea paganeste si oranduia salbatice bucurii pentru el si curtenii sai. Si aici adusese pe un colos atlet, pe paganul Lie, care, in circ, frangea trupurile crestinilor mai ales, aruncandu-le in suliti. Si pe cand imparatul se desfata cu astfel de privelisti paganesti, crestinii in taina cereau mila de la Dumnezeu. Si iata, un crestin, Nestor, un tanar ca si David, mergand in taina la inchisoare, ceru binecuvantare de biruinta de la Sf. Dimitrie. El i-o dadu, spunandu-i: ”Si pe Lie vei birui, dar Si pe Hristos vei marturisi”.

Intarit sufleteste, Nestor a alergat cu graba, cerand sa lupte Lie si cu el. Si cu toate ca insusi imparatul, induiosandu-se de frumusetea si tineretea lui, il sfatui sa nu incerce, el rugandu-se cu lacrami, i se ingadui. Si strigand cu glas de taina: ”Dumnezeule al lui Dimitrie ajuta-mi”, el incepand lupta, in curand arunca el pe Lie in suliti. Si asa cetatea crestina a Tesalonicului a fost aparata de binecuvantarea Sf. Dimitrie. Mahnit insa peste masura de moartea lui Lie, paganul imparat dadu porunca sa fie cercetat cu a cui putere invinsese Nestor. Si afland, si hotari sa i se taie capul Sfantului Nestor, iar Sfantul Dimitrie sa fie omorat cu sulita. Si in dimineata zilei de 26 Octomvrie, ostasii pagani intrand in temnita, au gasit pe Sf. Dimitrie cu mainile ridicate in sus, ca de rugaciune, si ei s-au si repezit si cu sulita coasta lui au impuns. Si asa s-a invrednicit Sfantul Dimitrie sa primeasca aceeasi patima ca si Mantuitorul Hristos.

Dupa aceasta, un ucenic al Sfantului luandu-i cu multa jale vestmintele muiate in sangele martirului, multe si mari minuni se savarseau cu ele: pe bolnavi tamaduiau de toata neputinta trupeasca si sufleteasca, deci si duhurile cele rele le alungau. Iar sf. sale Moaste, ingropate fiind cu cinste, si inaltandu-se pe acel loc o sfanta biserica, multe minuni au stralucit la locul acela. Si asa, prin aceasta, el si mai mult ocrotea cetatea sa de boli, de foamete, de cuceriri de dusmani, cum pe larg se scrie in istoria vietii sale, cu privire la sf. sale Moaste.

Frati crestini,
Precum ati vazut, Sf. Dimitrie a avut ca o mostenire de la parinti: averea si conducerea sa voievodala, insa in acelasi timp, el avea ca pe o mostenire scumpa parinteasca si credinta in Hristos, comoara cea in veci nepieritoare. Si desi el avea amandoua aceste mosteniri in mana, el ca un intelept prefera inaintea celeilalte, mostenirea credintei. Si asa el se lega de cele vesnice si nesocoti gloria aceasta inselatoare a lumii, care de multe ori cu nedreptati si cu suferinti, trece cu ziua de ieri. Si asa ca un intelept, Sfantul Dimitrie, departandu-se de tiranul imparat Maximian, dusmanul adevarului si al omenirii, el a preferat sa fie ucenic al Imparatului Luminilor din ceruri, Dumnezeul adevarului si Parintele omenirii. Si cu El a si ajuns sa domneasca de 16 veacuri in cetatea Tesalonicului si in intreaga imparatie a credintei, pe cand paganul Maximian e pomenit cu groaza si alungat ca un duh rau in iadul chinurilor sale vesnice.

Pentru ca ieri, astazi si in veci, se implinesc cele scrise de Sf. Apostol Pavel Tesalonicenilor: ”Caci asa e drept la Dumnezeu, ca celor ce va necajesc sa li se plateasca cu necaz, iar voua celor necajiti, sa vi se dea odihna cu noi, cand din cer se va arata, cu ingerii puterii Sale, Domnul Iisus Hristos, Cel ce are sa savarseasca in para de foc razbunarea impotriva celor ce n-au cunoscut pe Dumenezeu si a celor ce nu s-au supus Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, care vor fi pedepsiti cu vesnica pieire de la fata Domnului si de la slava puterniciei Lui, in ziua aceea, cand va veni El sa se proslaveasca in sfintii Sai si sa Se arate minunat in toti credinciosii, pentru ca au crezut marturisirea noastra, care am facut-o intre voi”. (II Tesal. I, 6-10). Amin.

Protosinghel Dr. Vasile Vasilache
Predicatorul Sfintei Patriarhii

(din volumul ”Prietenii Lui Dumnezeu, Sfintii” - Predici rostite la Radio Romania intre anii 1940-1944)

.