Sarbatoarea Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Sarbatoarea Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este praznuit pe 26 octombrie. Sfantul Dimitrie a vietuit in timpul domniei imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian Galeriu (284-311). A fost botezat in taina, din cauza prigoanelor impotriva crestinilor. Dupa moartea tatalui sau a fost ales dregator al cetatii Tesalonic chiar de catre imparatul Maximian Galeriu. Pentru ca refuza sa aduca jertfa zeilor, marturisind credinta in Hristos, a fost aruncat in temnita. In aceea vreme existau renumitele jocuri in cinstea imparatului, in care gladiatorul Lie (un luptator de origine vandala, adus de prin Africa) ii arunca in sulite pe cei cu care se lupta, indeosebi crestini. Din relatarea vietii Sfantului Dimitrie cel Mare aflam ca un tanar Nestor, ii cere in temnita binecuvantarea Sfantului Dimitrie sa lupte cu Lie. Sfantul Dimitrie il binecuvinteaza si acesta reuseste sa-l biruie pe Lie. Imparatul, afland de binecuvantarea daruita de Sfantul Dimitrie, a poruncit ca el sa fie strapuns cu sulitele, iar lui Nestor sa i se taie capul.

Sfantul Dimitrie a marturisit credinta crestina cu pretul vietii sale. Trupul sau a fost inmormantat de crestini, iar pe acel loc a fost ridicata mai tarziu biserica, care se poate vedea si astazi. Din mormant iesea sfant mir care tamaduia bolile, si de aceea Sfantul Dimitrie este numit Izvoratorul de Mir. In perioada cruciadelor sau putin mai tarziu, sfintele sale moaste au fost luate din sfanta sa biserica si duse in Apus. Multa vreme nu s-a stiut de ele. Arheologul Maria Theohari le-a identificat ca fiind prezente in abatia benedictina San Lorenzo in Campo. Dupa mai multe discutii, s-a aprobat ca pe 23 octombrie 1978 sa fie adus cinstitul cap la Tesalonic, iar dupa doi ani, pe 10 aprilie 1980, au fost aduse si celelalte moaste ale marelui mucenic. Moastele Sfantului Dimitrie, izvoratoare de mir, se afla si astazi in biserica sa din Tesalonic, in Grecia. Ele au fost aduse in anul 2003, la Iasi, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Minunile savarsite de Sfantul Dimitrie au fost adunate de Paul Lemerle, bizantinolog renumit, si publicate in doua volume in anul 1981. Cea mai cunoscuta minune este cea savarsita cu Marian, guvernatorul orasului Tesalonic. Acesta era crestin, cu viata aleasa. Dupa felurite ispite venite de la diavol, carora le-a rezistat, marele demnitar paralizeaza. Un prieten ii spune ca Sfantul Dimitrie ii poate tamadui. Astfel, Marian ajunge in biserica sfantului din cetate. Aici, dupa rugaciuni intense, s-a facut sanatos. Mentionam ca intamplarea s-a petrecut in secolul al V-lea. Dupa aceasta minune, Dimitrie devine patronul orasului, iar ziua de 26 octombrie devine sarbatoare nationala, la care veneau persoane si din Occident.

In unele icoane, Sfantul Dimitrie este reprezentat calare pe un cal roscat. Interesenat este ca in spatele sau este reprezentat in mici dimensiuni un calugar. Potrivit cercetatorilor acesta este episcopul Gavriil de Damalás, luat sclav de corsarii berberi in 1603 si vandut beiului Algherí. Acesta se ruga ziua si noapte Sfantului Dimitrie sa fie eliberat. Intr-o zi, l-a vazut pe sfant in somn cum a venit calare, l-a suit pe cal si au fugit din tinuturile arabe. Cand s-a trezit, episcopul Gavriil se afla liber in Tesalonic si a dat slava lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie pentru ajutor.

Troparul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie
"Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, pe tine purtatorule de chinuri, cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai zdrobit si la lupta indraznet ai facut pe Nestor, asa, Sfinte Dimitrie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua mare mila!"

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

19 Octombrie 2021

Vizualizari: 17263

Voteaza:

Sarbatoarea Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de Mir 5.00 / 5 din 4 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Andrei PanaitPostat la 2018-10-26 08:48

    "Marianos, guvernatorul Iliricului, locuia în Tesalonic, şi anume în pretoriu, care era departe de biserica Sfântul Dumitru, probabil în palatul lui Galeriu. Nobilul acesta suferea de «pareză corporală», astfel încât stătea întins în pat având paralizate toate membrele sale, fără să se poată mişca deloc şi nici mâncare nu putea introduce în gură fără ajutor străin. Lui Marianos i se arată sfântul în vedenie, spunându-i să aibă nădejde în pronia dumnezeiască, deoarece „orice boală care îl încearcă pe om este trimisă de către puterea prevăzătoare a Creatorului nostru şi are ca rezultat folosul ce­lui care suferă de pe urma ei”. Şi marele mucenic afirmă că „în curând te voi scăpa de boala ta trupească. Vino aşadar în casa mea şi acolo vei vedea slava lui Dumnezeu, care ţi se va vădi prin mine”. După aceasta, doi servitori ai guvernatoru­lui şi-au legat, după dorinţa sa, mâinile cruciş şi l-au tranportat pe bolnav la biserica sfântului mare mucenic, deoarece nu putea fi mişcat în alt mod. Aşadar, în timp ce guvernatorul se afla jos pe pardoseala bisericii, cu smerenie şi căinţă s-a rugat călduros şi a cerut însoţitorilor să-l ridice şi să-l aşeze pe salteaua-targă pe care îl aduseseră. Atunci i s-a arătat din nou în vedenie sfântul iz­vorâtor de mir şi dătător de sănătate spunându-i: „Hristos îţi dă putere, Dumnezeul nostru, Cel Ce-i ridică pe cei căzuţi”. Imediat guvernatorul s-a ridicat cu lacrimi în ochi, a şezut pe saltea şi a cerut să i se dea îmbrăcăminte şi încălţăminte. Iar însoţitorii săi le-au cerut şi i-au adus de la casele vecine bisericii. Guvernatorul, îmbrăcat acum, se îndreaptă singur spre chivoriul sfântului, sub care erau „aşternute în pământ cinsti­tele sale moaşte”, ca să-i mulţumească sfântului pentru sănătatea pe care i-o dăruise. Apoi, revenind în biserică, a refuzat să plece spre pretoriu călare, preferând să meargă pe jos. După scurt timp s-a întors cu daruri preţioase (aur şi argint), pe care le-a împărţit săracilor şi bolnavilor oraşului». (Sfinţii noştri, Sfânta Mitropolie a Tesalonicului. Biserica Sfântul Dumitru – Ocrotitorul, Ediţie îngrijită de Pr. Asterios Karabatakis, Tesalonic)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 55.00 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 40.00 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 95.00 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 100.00 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 48.00 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 50.00 Lei
Eroii credintei. Povestiri si intamplari de folos din vietile sfintilor marturisitori canonizati in anul 2025
Eroii credintei. Povestiri si intamplari de folos din vietile sfintilor marturisitori canonizati in anul 2025 Eroii credinței. Povestiri și întâmplări de folos din viețile sfinților mărturisitori canonizați în anul 2025 Sfințenia constă în sălășluirea lui Dumnezeu în sufletul tău încă din viața aceasta pământească. Cum se face acest lucru? Prin iubirea 12.00 Lei
Crestinismul timpuriu si paideia greaca
Crestinismul timpuriu si paideia greaca Întâlnirile istorice dintre două mari culturi trezesc mereu o curiozitate febrilă, iar interesul este și mai pregnant atunci când ambele părți revendică universalitatea mesajului lor, așa cum au făcut-o gândirea greacă și, mai apoi, creștinismul. Ultima 40.00 Lei
Paza celor cinci simturi
Paza celor cinci simturi Cel ce nu vede, nici nu aude, nici nu simte în chip duhovnicesc este mort (Grigorie Sinaitul). Dacă vrei să fii cu adevărat viu, apleacă-te asupra acestei cărți. Paza simțurilor. Nu e o carte obișnuită. Nu e o carte ce se citește o singură dată. E o carte 38.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact