Dupa cum in multe parti si la multe popoare, care au primit lumina evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, multi barbati si femei, multi tineri si copii, prin harul lui Dumnezeu s-au curatit de orice umbra, s-au luminat, s-au sfintit si s-au indumnezeit, tot asa si in tara noastra si in poporul roman cel numit cu numele lui Dumnezeu, multi sunt aceia care s-au aprins cu dumnezeiescul har si au ars cu putere, ridicandu-se in randul celor ce stau de-a dreapta Mielului, in raza de lumina a Prea Sfintei Treimi, in casa Tatalui, la masa Fiului, patrunsi fiind de razele de foc ale Duhului Sfant, pentru ca in viata fiind, trupul lor a fost cu adevarat locas al Duhului Sfant (I Cor. 6, 19).
Cuvantul acesta este o porunca azi si pentru noi, de aceea sfantul de Dumnezeu luminatul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe avand deplinatatea harului, cu intelepciune a randuit ca pe toti cei ce si-au daruit viata lui Dumnezeu si au primit cununa nemuririi, ramanand vii in amintirea urmasilor, sa fie si aici pe pamant, dupa cum sunt sus in cer, trecuti in calendar. Unul din cei ce Dumnezeu i-a binecuvantat cu darul sfinteniei este si luminatul ierarh IOSIF STOICA, care a fost „pravoslavnic" episcop maramuresean si ierarh al stavropighiei patriarhicesti a Tarigradului precum si „administrator al Mitropoliei Balgradului, Ardealului si altele", dupa cum scrie pe Antimisul sau din 1693 (cf. N. Iorga membru al Academiei Romane, Ceva despre episcopul maramuresean Iosif Stoica, sedinta de la 6 septembrie 1913- Analele Academiei Romane, tom. XXXVI. Memoriile Sect. Istorice).
Numele sfantului Iosif Stoica a razbatut prin negura timpurilor pe care le-a trait, care se foloseau in mod diabolic, de toate mijloacele, ca sa inmormanteze odata cu trupul si numele si pomenirea celor ce nu se lasau cuceriti de puterile nedrepte ale acelor timpuri. Aceste puteri ucideau trupul schingiuindu-l asa cum a fost schingiuit marele mucenic si voievod Constantin Brancoveanu, asa cum a fost schingiuit marele ierarh, marturisitor si mucenic Sava Brancovici, asa cum au fost chinuiti, ucisi si batjocoriti calugarii din manastirile ortodoxe din Transilvania, care in multe locuri in secolul XVIII, au fost inchisi in biserica manastirilor lor de slugile satanei si li s-a dat foc, asa cum a fost chinuit si a patimit si ierarhul Iosif Stoica, care a fost prins si aruncat in temnita de la Hust, pentru ca si-a aparat Biserica si turma de lupii care incercau sa o rapeasca.
Aceiasi slujitori ai intunericului cu deosebita grija se luptau sa ucida si numele sfintilor nostri patandu-le memoria cu calomnii, asa cum au facut si cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfantul ierarh Iosif Marturisitorul, ca si inaintasul sau intru sfintenie Sava Brancovici, a fost si el calomniat de vrajmasii adevarului, care au incercat ca si numele Sfantului Iosif Marturisitorul, sa fie ucis prin invinuiri nedrepte care faceau parte din aceleasi lovituri dureroase pe care le-a primit si Sava Brancovici. La acestea marele vizionar si istoric Nicolae Iorga a raspuns: „in ce priveste invinuirile, ce i s-au adus, ele corespund acelor sub povara carora au cazut si Mitropolitii Ardealului Iorest si Sava Brancovici, prigoniti de fapt pentru motive politice si confesionale, iar, pe urma lor, atatia in alte parti..." (N. Iorga, op. cit. p. 156). In mod perfid deci, potrivnicii adevarului s-au luptat sa stearga din amintirea maramuresenilor si urmele omului lui Dumnezeu, a ierarhului Iosif Stoica, precum si a tuturor celorlalti oameni alesi, ai lui Hristos voievozi, ierarhi, preoti si dreptcredinciosi din Maramures. Stapanitorii straini au luptat sa stearga din memoria poporului roman din Maramures, pentru ca acest popor sa nu-si mai aminteasca ca sunt urmasii lui Bogdan Voda, care pentru credinta ortodoxa a fost alungat din tara Maramuresului, sa nu-si mai aminteasca ca toate bisericile din Maramures au fost ortodoxe, au dorit sa nu-si mai aminteasca maramuresenii, nici satmarenii si nici ardelenii ca in toate cimitirele si mormintele din satele de aici din aceste tinuturi romanesti se gasesc oase de crestini ortodocsi, dintre care multi au fost drepti si sfinti.
Dusmanii adevarului au grija sa lucreze cu „mainile curate" cum se spune, adica sa nu lase urme, sa nu le ramana amprentele pe locurile unde au savarsit crime si faradelegi. Asa au fost si cei ce in trecut ne-au rapit bisericile, ne-au ucis preotii si calugarii, au dat foc manastirilor ortodoxe din aceasta parte de tara si peste vetrele noastre stravechi si-au asezat corturile lor. Peste altarele noastre sfinte au zidit bisericile lor cu chip strain, peste istoria noastra adevarata au incercat sa arunce o istorie falsa, iar peste numele sfintilor nostri ierarhi, preoti si monahi, peste numele oamenilor minunati, pe care i-a avut poporul roman si in aceste parti au incercat sa rastoarne lespedea grea a nepasarii si uitarii. Asa s-a incercat si impotriva ierarhului Iosif Stoica Marturisitorul si aparatorul unitatii noastre sufletesti, aparatorul libertatii bisericesti a maramuresenilor, a romanilor din nord-vestul pamantului romanesc.
Vladica cu suflet mare, Sfantul Iosif Marturisitorul a avut de luptat impotriva a doua puteri care au incercat sa-l cucereasca, sa-l amageasca, sa-l dezbrace de haina ortodoxa romaneasca si sa-l imbrace in haina care au purtat-o intotdeauna cei ce au dispretuit si au asuprit poporul roman. Dar, Iosif Stoica nu s-a lasat intimidat si nici cumparat de guvernatorul Rebutin de la Sibiu, care cauta sa faca din acest episcop ortodox o unealta a Bisericii lui si nici de Camilis. Astfel starnind impotriva sa mania si ura catolicului Camilis si a guvernatorului calvin Rebutin, in luna martie 1705, fara sa fie judecat, sfantul Iosif Marturisitorul a fost aruncat in temnita de la Hust, pentru ca adversarii lui „nu au suportat activitatea sa pur ortodoxa" cum ne spune istoria. Poporul roman din Maramures, impreuna cu preotii dupa cum se spune intr-un document, i-au luat apararea.
Preotii de lege rasariteana din toate comunele, protesteaza impotriva nedreptatii ce i s-a facut sfantului Iosif si cer ca „domnul Iosif Stoica sa functioneze din nou in functia sa episcopala de mai inainte". (Protocolul Congregatiei Comitatense X, p. 21).
Dupa atata suferinta sfantul ierarh Iosif se stinge din viata „ca un adevarat marturisitor si luptator pentru ortodoxia si libertatea romanilor" (Pr. Prof. Ioan Chirila, Episcopul Iosif Stoica stalp al ortodoxiei romanesti din Maramures - indrumatorul Bisericesc Misionar si Patriotic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului 1989, p. 163).
Avand in vedere viata sfantului ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures fara nici o abatere de la invatatura ortodoxa si lupta lui pentru luminarea slujitorilor sfintelor altare si a poporului dreptcredincios prin Sfanta Evanghelie, avand in vedere statornicia sa in scaunul de ierarh in timpurile foarte grele si suferinta pentru credinta cea adevarata, avand in vedere activitatea sa pe plan misionar si pastoral, intelepciunea lui dumnezeiasca de care s-au minunat si dusmanii lui, care au spus: „niciodata n-as fi crezut ca din capul unui roman din Maramures sa iasa asa ceva" (St. Metes - Istoria Bisericii Romane din Transilvania, Sibiu 1935); avand in vedere ca datorita Sf. ierarh Iosif Marturisitorul, nici un preot roman din Maramures n-a luat parte la actul de dezbinare a poporului roman de la Balgrad din 1700; Avand in vedere ca sfantul Iosif prin toate s-a dovedit a fi un adevarat marturisitor cu fapta si cu cuvantul a lui Hristos, chemand in ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu, credem ca Duhul lui Dumnezeu a hotarat ca de acum inainte parintele nostru Iosif sa se numere cu sfintii cei preamariti de Dumnezeu.
Praznuirea sa se faca in ziua de 24 aprilie impreuna cu sfintii ierarhi si marturisitori Ilie Iorest si Sava Brancovici.
Viata acestui marturisitor a lui Iisus Hristos este bogata in fapte bune. El pe preotii ii apara de urgia celor ce incercau sa-i asupreasca si sa-i batjocoreasca. El pe saraci si pe vaduve ii miluia, iar pe orfani si pe bolnavi niciodata nu-i uita. El pe monahi ii iubea si ii indemna sa traiasca dupa randuiala lor de la Sfintii Parinti.
Sfantul Iosif s-a nascut dintr-o familie aleasa, care a trait in partile Nasaudului si a Bistritei, unde se aflau multi romani luminati si curati la suflet, care si-au dat viata pentru credinta ortodoxa.
Invatatura si-a castigat-o si de la preotii de prin sate, care erau foarte evlaviosi si dreptcredinciosi, dar si de la monahii si sihastri care traiau in manastiri si in schiturile ce se aflau in Ardeal si Maramures si in Moldova.
Hirotonirea, darul arhieriei mai ales, l-a primit de la marele ierarh Dosoftei, care odata cu marele dar al arhieriei i-a dat si sarcina sa lupte si sa apere dreapta credinta din Maramures si Ardeal, care era batjocorita si asuprita foarte mult de catre cei ce dispretuiau poporul roman, pe preoti si Biserica Ortodoxa.
Sfantul Iosif a fost parintele cel mai bun al tuturor maramuresenilor, pentru ca el era de un neam si de o credinta cu ei, dar sfantul Iosif era si de o fire cu maramuresenii: darz, drept, harnic, credincios. De aceea era neadormit. Alerga dintr-o margine la alta a Maramuresului si a Ardealului. Dadea invataturi si indrumari. indemna pe preoti sa se cultive si sa lupte ca sa cunoasca bine invatatura Bisericii Ortodoxe si sa o apere de invataturile eretice.
Sfantul Iosif Marturisitorul, atunci, in vremurile acelea, foarte grele pentru poporul roman, a tinut „soboara" cu protopopii si preotii si chiar cu diecii, care de la strana, ca niste ostasi, vesteau si ei credinta ortodoxa, in dulcea limba romaneasca, pe care o iubea asa de mult poporul roman din aceste parti ale pamantului romanesc.
Pentru intelepciunea lui, pentru evlavia si credinta lui, pentru dragostea si mila pe care o avea el de cei oropsiti, poporul l-a iubit si Dumnezeu l-a asezat alaturi de Sfantul Nicolae si de toti sfintii aparatori si marturisitorii adevarului, in ceata sfintilor.
De la Dumnezeu, Sfantul Iosif Marturisitorul a primit putere si har ca sa se roage pentru noi toti cei ce-i vom cinsti numele si ii vom urma viata, aparand credinta si sfintind cu fapta Biserica noastra romaneasca.
TOMOS SINODAL al Bisericii Ortodoxe Autocefale Romane privind canonizarea Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane,
Prea iubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul
Patriarhiei Romane, har, mila si pace de la Dumnezeu, Parintele nostru cel din ceruri, iar de la Noi, parintesti binecuvantari!
Multi sunt cei care s-au aprins si s-au mistuit cu putere pentru adevarul credintei din randurile pastorilor si pastoritilor fiind ridicati de-a dreapta Mielului, in raza de lumina a Prea Sfintei Treimi, in casa Tatalui, la masa cu Fiul, patrunsi fiind de razele de foc ale Duhului Sfant.
Despre acestia zice Domnul: „Slava pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor" (Ioan 17, 22), pentru ca ei au ascultat poruncile Mele si s-au facut „prietenii Mei” (Ioan 15, 14).
Pamantul pe care Dumnezeu a randuit dintru inceput sa traiasca poporul roman, este un spatiu sacru, este o gradina a Maicii Domnului. Muntii nostri sunt sfintiti pentru ca sunt plini de vetre duhovnicesti. Izvoarele din aceasta tara poarta numele de „Izvorul Tamaduirii”, pentru ca ele poarta un dar de la Dumnezeu, un dar de vindecare a trupului si a sufletului. Pamantul pe care-l calcam este sfintit cu moaste de martiri, de cuviosi, de eroi, ale caror nume nu a fost scrise in nici o istorie, dar pe care le-a scris Dumnezeu in „Cartea Vietii".
Pentru aceasta, avem datoria sa ne cercetam trecutul, sa ne cinstim sfintii martiri, ierarhi, cuviosi, preoti si credinciosi care s-au invrednicit si au primit din mana lui Dumnezeu „Cununa Vietii, implinind astfel cuvantul marelui Apostol Pavel care, adresandu-se neamului sau zice: „Aduceti-va aminte de mai marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta'' (Evrei 13, 7).
Urmatori acestei porunci, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a randuit ca cei ce si-au daruit viata lui Dumnezeu propovaduind si aparand dreapta credinta, sa fie cinstiti in randul sfintilor.
Unul dintre cei pe care Dumnezeu i-a ales sa fie marturisitor si mucenic al Sau este si luminatul ierarh Iosif, episcopul Maramuresului.
Parintele nostru Ierarh Iosif Marturisitorul, ca si inaintasul sau intru sfintenie, Sava Brancovici, a avut mult de patimit aparand credinta ortodoxa. Dupa suferintele indurate, Parintele Ierarh Iosif se stinge din viata ca un adevarat marturisitor si luptator pentru Ortodoxie.
Avand in vedere viata pilduitoare a Sfantului Ierarh Iosif din Maramures, marturisirea sfintelor altare si a poporului dreptcredincios, precum si suferintele indurate ca marturisitor al Ortodoxiei, urmand obiceiul Sinodal si chemand in ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu, Celui inchinat si preamarit,
Hotaram:
Dat in Bucuresti, anul mantuirii 1992, luna iunie ziua a douazecea.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si membrii Sfantului Sinod
Mare slujitor al lui Dumnezeu, Sfinte Parinte, Ierarhe Iosif, cu cantari te cinstim si pomenim numele tau. Caci marturisind pe Hristos in Maramures, dreapta credinta aparand, ocrotitor te-ai facut turmei tale. Pentru aceasta, roaga pe Hristos, Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele noastre.
Indreptator al credintei si invatator prea bland te-ai aratat pastoritilor tai si cu smerenie slujind, pe Hristos ai marturisit. Drept aceea, cu neincetata cantare te laudam zicand: Bucura-te Sfinte Parinte Ierarhe Iosif, ocrotitor al dreptcredinciosilor maramureseni.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.