Sfantul Iosif Marturisitorul, episcopul Maramuresului
In stravechiul pamant romanesc al Maramuresului, a existat o viata si organizare bisericeasca ortodoxa, care poate fi urmarita inca din primele veacuri crestine. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fratii cneji Drag si Dragos (primul "descalecator" in Tara Moldovei), au ctitorit o manastire, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, in satul Peri (azi in Ucraina subcarpatica). In 1391, la rugamintea urmasilor acestor ctitori, manastirea a fost declarata "stavropighie" a Patriarhiei, cu alte cuvinte ii era subordonata direct. In aceasta manastire si-au stabilit resedinta unii episcopi ortodocsi, care indrumau viata duhovniceasca a credinciosilor din Maramures.
Episcopii romani din Maramures s-au straduit sa mentina credinta ortodoxa si constiinta nationala in sufletul pastoritilor lor de aici. Acesti episcopi, ca si calugarii din schiturile si manastirile maramuresene, au pastrat stranse legaturi cu fratii lor de-o limba, de un neam si de o credinta din Moldova invecinata.
In 1646 o parte din preotii si credinciosii ruteni din eparhia Muncaciului au acceptat unirea cu Biserica Romei, asa cum facusera si o parte din ucraineni, prin as-numita "unire" de la Brest, din anul 1569. In astfel de imprejurari, unii din episcopii ruteni uniti care au pastorit la Muncaci in a doua jumatate a veacului al XVII-lea au incercat sa treaca la Biserica Unita cu Roma si pe unii dintre preotii ortodocsi romani din satele romanesti din Maramures si Satmar.
Pentru a impiedica lucrarea prozelitista a episcopilor uniti de la Muncaci, preotimea romaneasca din Maramures si-a ales un episcop din partea locului, si anume pe protopoul vaduv Iosif Stoica, novil din Criciova. A fost calugarit intr-una din manastirile maramuresene si apoi hirotonit intru arhiereu de catre fostul mitropolit al Moldovei, invatatul Dosoftei, aflat atunci in exil, la Jolkiew, in Polonia. Fara indoiala ca marele mitropolit moldovean l-a intarit in dreapta credinta si l-a indemnat sa vegheze la apararea si pastrarea ei, cunoscand toate uneltirile potrivnicilor Ortodoxiei romanesti. Nu se stie unde si-a avut resedinta; poate intr-una din manastirile maramuresene, fie la Hust, fie el la Uglea, fie in alte locuri. Se cunoaste un antimis sfintit de el in 1692, cu text slavon, in care se intitula: "din mila lui Dumnezeu, episcop ortodox al Maramuresului, exarh al stavropighiei patriarhale constantinopolitane, loctiitor al Mitropoliei din Balgrad (Alba Iulia) din Ardeal". Inseamna ca in acel an va fi avut si calitatea de loctiitor de mitropolit al Transilvaniei, scaunul fiind vacant. Se cunosc cateva "soboare" de preoti si mireni, luandu-se felurite masuri pentru bunul mers al vietii bisericesti din eparhia Maramuresului. A facut vizite in parohii, a sfintit biserici, a hirotonit preoti, a rostit cuvinte de invatatura in fata pastoritilor sai.
Episcopul Iosif ramane in istoria Bisericii noastre ca un ierarh vrednic, care a stiut sa-si apere pastoritii in fata oricaror incercari ale episcopilor ruteni uniti de la Muncaci si ale autoritatilor de stat maghiare de a-i indeparta pe romani de la credinta ortodoxa, prin acceptarea "unirii" cu Biserica Romei. Clerul si credinciosii romani din Maramures au fost cu totul straini de actul unirii savarsit de mitropolitul Atanasie Anghel in 1701. Si acest lucru s-a datorat in primul rand vredniciei episcopului Iosif. Istoricul maghiar Nicolae Bethlen, fost cancelar al Transilvaniei, nota ca episcopul Iosif Stoica a intocmit si o scrisoare impotriva unirii cu Biserica Romei, bazata pe texte din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti, exprimandu-si chiar uimirea ca un roman era capabil sa scrie o lucrare atat de temeinica; este regretabil ca nu o cunoastem.
Dupa 15 ani de pastorie, episcopul Iosif a fost victima unor acuzatii false aduse de dusmanii Ortodoxiei si neamului romanesc. In 1705, vicecomitele Maramuresului, Francisc Darvay, l-a obligat sa semneze un program in 20 de puncte, care periclitau mult credinta ortodoxa si insasi fiinta nationala romaneasca. Refuzand sa faca acest lucru, a fost arestat si intemnitat in cetatea Hust. Nu era strain de aceasta arestare nici episcopul unit de la Muncaci, grecul Iosif Camillis, care urmarea sa numeasca la Sighet un vicar unit, in persoana lui Gheorghe Ghenadie Bizanezi.
Preotii si credinciosii maramureseni au protestat cu demnitate, in mai multe randuri, cerand eliberarea ierarhului lor. In timp ce se gasea in temnita, a fost ales un episcop nou, cu numele Iov Tirca. Si acesta a avut o pastorire agitata, de cativa ani, dupa care autoritatile au ordonat sa se faca o ancheta asupra lui. El a reusit sa se refugieze la timp din Maramures - se pare in Moldova -fiind condamnat la moarte, in lipsa.
Dupa eliberarea din inchisoare, Iosif Stoica si-a indeplinit in ascuns indatoririle sale vladicesti. In 1711, a incercat sa fie reasezat in scaunul episcopal, dar fara rezultat. Dupa putina vreme, tot in acel an, a trecut la cele vesnice.
Asadar, vladica Iosif a fost un vrednic aparator al credintei ortodoxe in Maramures. El a ramas in amintirea credinciosilor ca un marturisitor al credintei ortodoxe si ca un aparator al drepturilor romanilor maramureseni in fata autoritatilor straine opresoare. Acestea au fost motivele pentru care Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat, la 20 iunie 1992, ca episcopul Iosif sa fie trecut in randul sfintilor, ca "marturisitor" al credintei ortodoxe. In hotararea sinodala se randuia ca praznuirea lui sa se faca in ziua de 24 aprilie, odata cu mitropolitii Ilie Iorest si Sava Brancovici. In aceeasi hotarare se spunea: "In bisericile care se vor ridica de acum inainte, se va zugravi icoana acestui sfant si mare ierarh, iar pentru ca evlavia binecredinciosului popor roman sa sporeasca fata de el, randuim ca unele din bisericile care se vor zidi sa-si poata lua hramul Sfantului Ierarh Iosif Marturisitorul".
Sa-l cinstim si noi, cantand: "Indreptator al credintei si invatator prea bland te-ai aratat pastoritilor tai si cu smerenie slujind, pe Hristos ai marturisit. Drept aceea, cu neincetata cantare te laudam zicand: Bucura-te, Sfinte Parinte Ierarhe Iosif, ocrotitor al credinciosilor maramureseni" (Condacul sfantului, glas 4).
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
.
Pe aceeaşi temă
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.