Nu dori sa fii stimat si iubit de oameni, cu deosebire [pentru] ca aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu, Care n-are Lui asemanare. Nu dori a avea intaiul loc in inima ta cineva, ca aceasta se cuvine sa fie inchinata numai lui Dumnezeu; nici altul sa cuprinda in inima ta locul acesta, ci Hristos sa-L cuprinda in tine si in tot omul bun.

In vremea ispitelor, sa nu parasesti manastirea ta, ci sufera cu vitejie valurile gandurilor, si mai ales pe cele ale deznadejdii si ale moleselii. Caci asa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobandi o nadejde si mai intarita in Dumnezeu, iar de o vei parasi, te vei afla neprobat, lipsit de barbatie si nestatornic.

De vrei sa nu cazi din dragostea cea dupa Dumnezeu, sa nu lasi nici pe fratele tau sa se culce intristat impotriva ta, nici tu sa nu te culci scarbit impotriva lui: ci „mergi si te impaca cu fratele tau", si, venind, adu-I lui Hristos, cu cunostinta curata, prin rugaciune staruitoare, darul dragostei.

Nu da urechea ta limbii celui ce defaima, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultand sau graind cu placere cele rele, impotriva aproapelui, ca sa nu cazi din dragostea cea dumnezeiasca si sa te afli strain de viata vesnica.

Nu primi barfele impotriva parintelui tau, nici nu-i incuraja pe cel ce-l necinsteste pe el, ca sa nu se manie Domnul pentru faptele tale si sa te starpeasca din pamantul celor vii. Inchide gura celui ce barfeste la urechile gurii tale, ca savarsesti pacatul indoit impreuna cu acela. Pe tine obisnuieste-te cu patima, iar pe acela oprindu-l de a flecari impotriva aproapelui.

Sa nu lovesti niciodata pe vreunul dintre frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdand jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducandu-ti (aminte) pururea intristarea in vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca indraznire.

Sa nu suferi banuieli sau macar oameni care aduc sminteli impotriva altora. Caci cei ce primesc smintelile in orice chip, fata de cele ce se intampla, cu voie sau fara de voie, nu cunosc calea pacii, care duce, prin dragoste, la cunostinta lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea. Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa puterile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, alta data urandu-l pentru aceleasi pricini.

Oamenii se iubesc unii pe altii fie in chip vrednic de lauda, fie in chip vrednic de ocara; pentru o pricina sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos, cat si pe cel ce inca nu este virtuos; sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si cele de sub stomac.

Dragostea cea dintai este vrednica de lauda, a doua este mijlocie, celelalte sunt patimase. 

Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, si pe altii iarasi ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul la fel, deopotriva.

Dragostea ne face sa iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, si aceasta nu se poate decat numai prin lepadarea de sine si de toate. Fiecare din voi, daca se leapada de tot ce are, nu poate sa nu fie Mie ucenic.

"Iata acum ce este bun sau ce este frumos, fara numai a locui fratii impreuna" [Psalmul 132, 1], ca intru aceasta a fagaduit Domnul viata de veci.

Parintele Arsenie Boca

Seminte duhovnicesti - un caiet al parintelui Arsenie Boca

Cumpara cartea "Seminte duhovnicesti - un caiet al parintelui Arsenie Boca"