Sfântul Grigorie Sinaitul prezintă învăţătura despre rugăciunea lăuntrică în inimă şi despre mijlocul de a o deprinde în trei scrieri despre linişte şi rugăciune, aşezate în Filocalie. Iată un extras pe scurt din ele: 

„Ni s-ar fi cuvenit, primind Duhul vieţii în Iisus Hristos, ca prin rugăciune curată în inimă, să vorbim cu Domnul precum heruvimii; dar noi, neînţelegând măreţia, cinstea şi slava harului naşterii noastre din nou şi neîngrijindu-ne să sporim duhovniceşte prin împlinirea poruncilor şi să ajungem la starea vederii minţii, ne lăsăm pradă lenevirii, prin care cădem în obişnuinţe pătimaşe şi suntem aruncaţi în prăpastia nesimţirii şi întunericului. Se întâmplă şi că noi abia dacă ne mai amintim că este Dumnezeu, iar cum ar trebui să fim, ca fii ai lui Dumnezeu după har, despre aceasta nu ştim deloc. Credem, dar nu cu o credinţă lucrătoare, şi nu încetăm a vieţui trupeşte, după înnoirea cu duhul în

Botez. Dacă uneori, pocăindu-ne, începem să împlinim poruncile, atunci le împlinim numai pe dinafară, iar nu duhovniceşte, şi într-atât ne dezobişnuim de viaţa duhovnicească, încât manifestările ei întru alţii ni se par greşeli şi sminteli. Astfel până chiar şi în pragul morţii rămânem morţi cu duhul, vieţuind şi lucrând nu întru Hristos, şi nu potrivit acelui cuvânt care spune că: Ce este născut din duh trebuie să fie duh (Ioan 3, 6) (c. 1).

Totuşi, cele primite de noi întru Sfântul Botez în Iisus Hristos nu pier, ci doar sunt îngropate, ca o comoară, în pământ. Iar înţelepciunea şi recunoştinţa trebuie să se îngrijească să le descopere şi să le aducă la lumină. Cum? (c. 2).

Spre aceasta conduc următoarele două mijloace: în primul rând, acest dar se descoperă prin împlinirea cu multă osteneală a poruncilor, aşa încât în măsura în care împlinim poruncile, într-atât darul acesta îşi arată lumina şi strălucirea sa; în al doilea rând, el vine la lumină şi se descoperă prin neîncetata chemare a Domnului Iisus, sau, ceea ce este acelaşi lucru, prin neîncetata aducere aminte a lui Dumnezeu. Şi primul mijloc este puternic; dar al doilea este mai puternic, aşa încât şi primul îşi primeşte de la el întreaga sa putere. De aceea, dacă vrem cu sinceritate să descoperim sămânţa harului ascunsă în noi, atunci să ne grăbim să deprindem această îndeletnicire a inimii şi să avem în inimă numai această lucrare a rugăciunii, fără de vedere, fără de închipuire, până când ea încălzeşte inima noastră şi o aprinde spre dragoste de netâlcuit pentru Domnul (c. 3) (Sf. Grigorie Sinaitul, Despre liniştire şi rugăciune... capete 10.).

Lucrarea acestei rugăciuni în inimă este de două feluri: uneori mintea o ia înainte, lipindu-se de Domnul în inimă (Ps. 72, 27) prin neîncetata aducere-aminte; alteori lucrarea rugăciunii, singură mişcându-se mai înainte cu focul veseliei, atrage mintea în inimă şi o leagă de chemarea Domnului Iisus şi de starea înaintea Lui cu evlavie. In primul caz, lucrarea rugăciunii începe să se descopere pe măsura micşorării patimilor, ca urmare a împlinirii poruncilor, prin fierbinţeala inimii, în urma chemării dese a lui Iisus Hristos; în cel de-al doilea caz - duhul atrage mintea spre inimă şi o pironeşte acolo în adânc, reţinând-o de la obişnuita rătăcire. Potrivit acestor două chipuri ale rugăciunii şi mintea devine uneori lucrătoare, alteori văzătoare: prin lucrare ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, biruieşte patimile, iar prin contemplare îl vede pe Dumnezeu, în măsura în care acest lucru este cu putinţă omului (c. 1).

Rugăciunea lucrătoare a minţii şi a inimii se săvârşeşte astfel: şezând pe un scăunel înalt de o palmă, pogoară-ţi mintea ta din cap în inimă şi ţine-o acolo, şi de-acolo strigă cu mintea şi cu inima: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» [...]. Ţine-ţi în acest timp şi răsuflarea, pentru a respira fără de îndrăzneală, pentru că aceasta poate răspândi gândurile. Dacă vezi că apar gânduri, nu le lua în seamă, chiar dacă ar fi simple şi bune, iar nu numai deşarte şi necurate. Inchizând mintea în inimă şi chemând pe Domnul Iisus adesea şi cu răbdare, tu în grabă vei zdrobi astfel de gânduri şi le vei nimici, lovindu-le nevăzut cu numele dumnezeiesc.

Sfântul Ioan Scărarul spune: «Cu numele lui Iisus loveşte-i pe vrăjmaşi, că nu este armă mai puternică decât aceasta nici în ceruri, nici pe pământ» (Cuv. 21,7) (c. 2). Când într-o asemenea osteneală mintea se istoveşte, iar trupul şi inima dor de încordarea chemării dese a Domnului Iisus, atunci stai în picioare şi cântă, sau cugetă la un anume loc din Scripturi sau la moarte, sau ocupă-te cu citirea sau lucrul de mână, sau altceva (c. 9).

Când te apuci de lucrarea aceasta a rugăciunii, atunci ţi se cuvine să citeşti doar acele cărţi în care se înfăţişează învăţătura despre viaţa lăuntrică, despre trezvie şi rugăciune, şi anume Scara, cuvintele Sfântului Isaac Şirul, cărţile ascetice ale Sfinţilor Maxim Mărturisitorul, Simeon Noul Teolog, Isihie, Filotei Sinaitul şi alte scrieri asemănătoare. Toate celelalte scrieri părăseşte-le pentru o vreme, nu pentru că ar fi rele, ci pentru că nu este potrivit să te ocupi cu ele în starea şi năzuinţa ta de acum, căci ele pot abate mintea ta de la rugăciune. Citeşte puţin, dar cu adâncire şi însuşire a celor citite (c. 12)71.

Nu lăsa nici pravila de rugăciune. Unii ţin o pravilă de rugăciune mare, alţii părăsesc cu totul cartea de rugăciuni, rugându-se Domnului doar cu rugăciunea minţii. Tu însă alege calea de mijloc: nu înşira multe rugăciuni, căci de aici apare tulburarea, dar nici nu le lăsa cu totul în caz de neputinţă şi slăbiciune. Dacă vezi că rugăciunea lucrează în tine şi nu încetează să se mişte singură în inima ta, nu o lăsa şi nu te apuca de cartea de rugăciuni. Aceasta ar însemna să-L laşi pe Dumnezeu înăuntru, să ieşi afară de acolo şi dinafară să începi convorbirea cu El [...].

Aceia care încă nu au lucrarea rugăciunii trebuie să facă multe rugăciuni de pravilă, chiar fără măsură, pentru a fi neîncetat în rugăciuni multe şi felurite, până când de la această osteneală dureroasă inima se înfierbântă cu rugăciunea şi începe în ea lucrarea rugăciunii [...]. Iar cel ce gustă în cele din urmă acest har, acela trebuie să facă rugăciuni de pravilă cu măsură, iar mai mult să rămână în rugăciunea minţii, după cum au poruncit părinţii. In cazul slăbirii lăuntrice, trebuie să te rogi după pravilă sau să citeşti scrierile părinţilor. Folosirea vâslelor e de prisos atunci când vântul umflă pânzele; ele sunt de trebuinţă atunci când vântul scade şi barca se opreşte (c. 5).

Mare armă asupra vrăjmaşilor are acela care ţine în rugăciune plânsul cu străpungere, pentru a nu cădea în părere de sine din bucuria pe care o aduce rugăciunea. Cel care păzeşte o astfel de întristare bucuroasă se izbăveşte de orice rău. Adevărata rugăciune lăuntrică neînşelată este aceea în care căldura ce iese din rugăciunea lui Iisus aduce foc în pământul inimii şi arde patimile ca pe nişte spini. Ea umbreşte sufletul cu veselie şi pace, şi nu vine nici din partea stângă, nici din cea dreaptă, nici măcar de sus, ci izbucneşte din inimă, precum un izvor al apei din Duhul de Viaţă Făcător.

Doar pe aceasta iubeşte-o şi râvneşte s-o dobândeşti în inima ta, păzindu-ţi mintea întotdeauna fără de visare. Nu te teme de nimic dacă o ai, căci Acela, Care a spus: Indrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi (Matei 14, 27), este El însuşi cu noi” (c. 7)72.

Fragment din cartea "Cheile rugaciunii launtrice (editia a II-a revazuta)", Editura Manastirea Sihastria

Cumpara cartea "Cheile rugaciunii launtrice"

Note:

71 Sf. Grigorie Sinaitul, Despre liniştire şi cele două chipuri ale rugăciunii, în 15 capete.

72 Sf. Grigorie Sinaitul, învăţătură pentru cei ce se liniştesc.
 

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: