Dintre textele Evangheliei cele pe care ar trebui sa le citim mai des, fiind cu adevarat o constructie de bucurii, sunt parabolele Mantuitorului, acele pilde rostite inaintea Ucenicilor si dinaintea multimii pentru a lumina spusele sale, cuvintele prin care Hristos face cunoscut peisajul Imparatiei Cerurilor.
Pilda Evangheliei din Duminica aceasta, numita si a semanatorului (Luca 8, 8-15), este cea care ne descopera grija Domnului pentru ca lucrurile care Le rosteste sa nu fie rastalmacite ci, de fiecare data, sa fie cercetate dupa smerenia inimii, care sa adauge doar dragoste la dragostea Domnului.
Domnul identifica sufletul ce primeste cuvantul Evangheliei cu podmolul cel bun, roditor si curat, in contra-icoana cu piatra care nu tine nici macar ploaia pe dansa, asa cum inima parsiva nu retine pe cuprinderea ei nici lacrima bucuriei nici a plinsului smerit. A pamantului curatit al rodului ascuns in inima semintei care se izbaveste din putrezirea mortii in limpezirea luminoasa a Invierii, a graului din care creste prescura gandului curat, limpezit in apa de roua din zorii Pastelui in care moartea s-a omorat.
Ce taina se descopera in gesturile simple si concise ale semanatorului? Pentru a avea roada merita sa risipesti din prea plin, sa te risipesti in gestul boieresc al darului, cu aristocratia plugarului care, stiind cat are de hranit la masa sa de oaspeti, nu se zgarceste la munca si samanta, stiind prea bine ca toata zdoaba lui aduce roada. A plugarului care, sarac si obidit, n-are cele mai bune pamanturi dar are nadejde, credinta si dragoste si, mai mult, are Dumnezeu. Aici e cheia risipei intru roada Duhului Sfant. Netemator la putinatatea roadelor sa stii ca mereu nu te hranesti doar din sudoarea fruntii tale - vai, blestemul mancarii din poamele cunoasterii binelui care au adus raul - ci ca acesteia Hristos i-a adaugat Sangele Sau, pret nepretuit, pentru ca cele pe care le realizezi sa nu se perimeze la primul zvon de adiere. Caci hambarul credintei tine in capastrul de azur al miresmei painii ceresti spicul sufletului gata a se umple de sensul imparatesc al invierii.a
Iesind din metafore Hristos ne ofera in parabole suficient de multe puncte de reper pentru zilele noastre? A rostit El pildele Sale numai pentru acolo si atunci sau tine si acum si aici mantuirea noastra de intelegerea celor rostuite in rostire de Mantuitorul? E perimat cuvantul Lui? Nicidecum. La toate aceste indoieli raspunsul e ferm: pentru ca este acuzator la modul de-a vorbi de astazi, la modul in care ne lucram tarinile sufletului, cuvantul Lui este greu suportabil, dar nu perimat. In bataia de joc pe care i-o aplicam limbii romane, uneori in maratoane de poezie postmodernista cu iz de aprozar de doi bani, in pocneala de limba in care ne jignim prietenia cu Hristos, limpezimea vorbelor Lui este tulburatoare. De aici si pornirea pe cele ale bisericii. Din curatia prin care ne provoaca la limpezire limbajul imparatesc al bisericii ne jigneste argoul modern prin care ne ucidem valorile, ne batjocorim vocatiile, ne murdarim sufletele. Bolovan de soi, omul modern prefera semintei celei alese a graiului mantuitor unsoarea uleioasa a alunecatorilor care-i propun mantuiri abstracte dar zgomotoase, alergia la curatie sufleteasca fiind sindromul de baza al acestei impietriri de spirit la care imbie lumea vorbariei de acum. Ce departe de viermuiala de vorbe in care ne zbatem este limpezimea rostirii adevarului, pe care ne-o cere Mantuitorul. Ce lipsita de ambiguitati, ce departe de vociferarile barfelor noastre pretios numite talk-show-uri, de parerile noastre pertinente in toate domeniile impertinente, ce filigramica si plina de minunea pacii este comunicarea pe care ne-o propune Hristos Domnul. Semanator pana la sfarsitul veacurilor, Hristos ne indeamna sa fim boieri in a oferi samanta Evangheliei neamestecata cu neghina unor diluari de sens care sa dea rod tolerarea pacatului, incompetenta spirituala, inconsecventa valorica a societatii.
Treziti la realitatea unui rod sterp, caci societatea romaneasca a ajuns asemeni produselor din galantarelor ce populeaza stralucitor supermarket-urile pe care atat le-am invidiat, fara gust si fara miros, dar pretuite prost si pe banii nostri, ar trebui sa incepem de undeva redresarea noastra. Eu cred ca de la redobandirea samantei de Evangelie care ne hranea limba si vorbirea dintre noi. Cand aceasta s-a uscat ne-am facut robi vanturilor care ne-au imprastiat copiii si nadejdile in cele patru colturi ale lumii ce-si imprastie ispitoarele neghine, aguridele unei gandiri lipsite de Duh. Daca ne vrem copiii inapoi si normalitatea vietii restaurata, inapoi, la semanarea cuvintelor Evangheliei, la primenirea bratelor care sa arunce samanta dincolo de bolovanii intereselor personale. Pentru roada cea noua a Neamului, in Hristos si demnitate, in Biserica si boieria plugaritului duhovnicesc.a
Pr. Constantin Necula
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.