Sfantul Apostol Vartolomeu a fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Mantuitorului. Sfantul Vartolomeu a vestit Evanghelia in Arabia, Persia si apoi in India, unde a intemeiat numeroase biserici. A ajuns apoi in Armenia, unde i-a botezat pe multi, printre care si pe imparatul armean, Polimie. Din porunca fratelui imparatului, Astiagis, a fost prins si martirizat. Sfantul Apostol Vartolomeu este cinstit pe 11 iunie.
Dupa pogorarea Sfantului Duh, Sfantul Apostol Vartolomeu a mers impreuna cu Sfantul Apostol Filip, in Siria si in Asia de sus, pentru propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu. Deci au plecat amandoi in partile acelea, uneori umbland impreuna, alteori despartindu-se prin cetati si apoi iarasi intalnindu-se; si intorceau cu invataturile lor pe multi oameni spre mantuire.
Deci intr-o vreme, Sfantul Filip despartindu-se de Sfantul Bartolomeu si ducandu-se in partile Asiei Mici spre a propovadui cuvantul lui Dumnezeu la popoarele salbatice din Lidia si Misia, i-a poruncit DumnezeuSfantului Bartolomeu, care era prin alte cetati, sa mearga in ajutorullui Filip. Si intalnindu-se ei, amandoi intr-un gand sufereau ostenelile si relele patimiri apostolesti, precum scrie despre aceasta in patimireaSfantului Apostol Filip, astfel:
Sfantul Apostol Bartolomeu a fost trimis de Dumnezeu in ajutorul lui Filip, caruia ii urma si sora lui, fecioara Mariamia, toti slujind la mantuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetatile Lidiei si ale Misiei, binevestindu-le si suferind multe ispite si scarbe de la cei necredinciosi, fiind batuti, inchisi in temnite si loviti cu pietre. Dar pazindu-se vii intru toate acele ispite si batai, cu darul lui Dumnezeu, se sarguiau spre ostenelile ce le erau inainte intru buna- vestirea lui Hristos.
Si au ajuns si pana in Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan- Cuvantatorul de Dumnezeu, care propovaduia pe Hristos acolo si mangaindu-se cu dansul prin duhovniceasca mangaiere, s-au dus in tara Frigiei. Si intrand in cetatea Ierapole a Frigiei, au propovaduit pe Hristos. Iar cetatea aceea era plina de idoli, carora li se inchina poporul cel orbit de diavoleasca inselaciune. Si era acolo o vipera oarecare, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeita si o tineau inchisa in capistea cea zidita pentru dansa, aducandu-i multe feluri de jertfe spre hrana. Acel popor mai pazea cu cinste si alte taratoare, balauri si vipere. Pentru aceea, Sfantul Filip cu insotitorii sai mai intai s-au inarmat prin rugaciune asupra acelei vipere. Atunci s-a intamplat sa fie cu dansii si Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, care le-a ajutat si au biruit vipera, injunghiind-o cu rugaciunea ca si cu o sulita; si au omorat-o, cu puterea lui Dumnezeu.
Iar Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu s-a despartit degraba de dansii, lasandu-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovadui intr-insa cuvantul lui Dumnezeu; iar el s-a dus in alte cetati pentru a propovadui bunavestirea lumii. Iar Sfantul Filip cu Bartolomeu si cu Mariamia, ramanand in Ierapole, se sarguiau cu dinadinsul sa izgoneasca de acolo intunericul inchinarii de idoli si sa straluceasca cunostinta adevarului ca o lumina mare, ostenindu-se ziua si noaptea in predicarea cuvantului, invatand pe cei inselati, inteleptind pe cei fara de minte si povatuind la calea dreptatii pe cei rataciti.
In cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Deci Sfintii Apostoli i-au deschis cu rugaciunea ochii cei trupesti, iar prin propovaduirea lui Hristos i-au luminat si ochii cei sufletesti si, botezandu-l pe el, petreceau in casa lui. Atunci a iesit vestea prin toata cetatea, cum ca Stahie cel orb s-a vindecat; si s-a adunat popor mult in casa lui. Si Sfintii Apostoli ii invatau credinta in Iisus Hristos pe cei ce veneau. inca se mai aduceau acolo si multi neputinciosi, pe care ii tamaduiau pe toti prin rugaciune si izgoneau diavolii din oameni; de aceea, multi au crezut in Hristos si s-au botezat de acesti Sfinti Apostoli. Iar antipatul acelei cetati avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind muscata de un sarpe, zacea bolnava, aproape moarta.
Si auzind ea de Sfintii Apostoli ca sunt in casa lui Stahie si ca tamaduiesc toate bolile cu cuvantul, a poruncit slugilor s-o duca la dansii, nefiind barbatul ei acasa. Si a castigat de la dansii indoita tamaduire, pentru ca s-a vindecat si de muscatura sarpelui si de diavoleasca vatamare de suflet, crezand in Hristos, prin invatatura lor. Deci, venind antipatul acasa, slugile lui i-au spus ca femeia lui a invatat a crede in Hristos, de la niste oameni straini care locuiesc in casa lui Stahie.
Atunci antipatul, maniindu-se foarte mult, a poruncit ca indata sa prinda pe apostoli, iar casa lui Stahie sa o arda; si s-a facut dupa porunca lui. Si s-a strans in Ierapole o multime mare de popor si, prinzand pe Sfintii Apostoli Bartolomeu, Filip si sora sa, Mariamia, ii tarau pe ulita, batandu-i si batjocorindu-i; apoi i-au aruncat in temnita. Dupa aceea antipatul a sezut la judecata, ca sa cerceteze pe propovaduitorii lui Hristos.
Deci, adunandu-se la dansul toti slujitorii idolesti si slujitorii viperei celei ucise, au facut plangere impotriva Sfintilor Apostoli, zicand: „Fa dreptate, antipate, pentru necinstea adusa zeilor nostri-: caci de cand au intrat acesti straini in cetatea noastra, au pustiit altarele marilor zei, pentru ca poporul a uitat sa aduca obisnuitele lor jertfe; inca au mai omorat si cinstita noastra zeita vipera si toata cetatea s-a umplut de faradelege; deci sa nu lasi sa mai traiasca acesti fermecatori".
Atunci antipatul a poruncit sa dezbrace pe Sfantul Filip de imbracaminte, crezand ca poate vor fi farmece in imbracamintea lui si, dezbracandu-l, n-au gasit nimic; asemenea si pe Bartolomeu l-au dezbracat. Iar cand se apropiarade Mariamia, vrand sa o dezbrace si pe ea si sa-i dezgoleasca feciorescul ei trup, atunci deodata s-a schimbat inaintea ochilor lor si s-a facut ca o vapaie de foc, iar paganii, inspaimantandu-se, au fugit din fata ei. Dupa aceea ighemonul a osandit pe Sfintii Apostoli la rastignire.
Deci mai intai gaurindu-i calcaiele Sfantului Apostol Filip, l-au legat cu o funie si, spanzurandu-l de un lemn in preajma usii capistei viperei, l-au rastignit cu capul in jos, batjocorindu-l si lovindu-l cu pietre. Dupa aceea l-au rastignit si pe Sfantul Bartolomeu langa peretii capistei si indata s-a facut mare cutremur, incat pamantul, deschizandu-se, a inghitit pe antipat si pe toti slujitorii viperei, impreuna cu multime de popor necredincios. Vazand aceasta, s-au infricosat toti credinciosii si necredinciosii si au strigat catre Sfintii Apostoli ca sa-i miluiasca si sa roage pe Unul Adevaratul Dumnezeu pentru ei, ca sa nu-i inghita pamantul de vii. Si indata grabindu-se, au dezlegat pe Bartolomeu, iar pe Filip n-au putut sa-l dezlege indata, ca era spanzurat sus.
Dar astfel a fost buna voirea lui Dumnezeu, ca prin acest fel de patimire si moarte sa treaca apostolul Lui de la pamant la cer, spre care si picioarele lui erau intoarse. Astfel fiind spanzurat, Sfantul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrajmasii sai, ca sa le ierte toate greselile si sa le lumineze ochii mintii lor, ca sa cunoasca si sa vada adevarul. Iar Domnul s-a plecat spre rugaciunea lui si indata a poruncit pamantului de a scos vii pe toti pe care ii inghitise, numai antipatul si cu slujitorii viperei au ramas in adanc. Iar ceilalti au marturisit cu mare glas si au preamarit puterea lui Hristos, dorind sa fie botezati.
Si pe cand ei voiau sa ia de pe lemn pe Sfantul Filip, el si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Hristos, deci l-au pogorat mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curatie si-a pazit fecioria, privind la patimirea si la moartea fratelui sau, Sfantul Filip, l-a cuprins cu dragoste si l-a sarutat, veselindu-se de el cu duhul, ca bine si-a savarsit alergarea sa. Iar Bartolomeu a botezat pe toti cei ce crezusera in Hristos, randuindu-le episcop pe Stahie. Dupa aceea au ingropat cu cinste trupul Sfantului Filip, iar in locul unde a curs sangele lui, a crescut vita de vie dupa, trei zile, in semn ca Sfantul Apostol Filip, dupa varsarea sangelui sau pentru Hristos, acum se indulceste de bucuria cea vesnica, impreuna cu Domnul sau in imparatia cerului.
Iar Sfantul Apostol Bartolomeu si fericita fecioara Mariamia au mai zabovit cateva zile in Ierapole dupa ingroparea Sfantului Filip si, intarind bine in credinta biserica cea nou adunata, s-au despartit, pornind fiecare in calea sa. Sfanta Mariamia s-a dus in Licaonia, unde s-a si mutat catre Domnul, iar Sfantul Bartolomeu s-a dus in partile Indiei si a zabovit acolo, ostenindu-se multa vreme, umbland si propovaduind cuvantul Domnului prin cetati si sate si tamaduind pe cei neputinciosi cu numele lui Hristos. Apoi, luminand pe multi si facandu-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfantului Matei ce o purta la sine, talmacind-o in limba lor. inca a lasat la ei si pe cea in limba evreiasca, care, dupa o suta de ani si mai mult, a fost adusa in Alexandria de Pantin, filosoful crestin.
Iar dupa ce a iesit din India, Sfantul Bartolomeu s-a dus in Armenia cea mare. Si mergand el acolo, idolii si mai ales diavolii care locuiau in idoli au tacut, zicand cu mare glas acest din urma cuvant, ca „Bartolomeu ii izgoneste si-i munceste pe ei". Si se izgoneau duhurile cele necurate nu numai din idoli, dar si din oameni prin venirea Sfantului Apostol Bartolomeu; pentru aceea, multi credeau in Hristos. in tara aceea era un imparat cu numele Polimie, care avea o fata indracita, iar diavolul striga prin gura ei: „O, Vartolomee, si de aici ne izgonesti pe noi?" Iar imparatul auzind aceasta, a poruncit sa fie cautat Bartolomeu cu dinadinsul.
Iar apostolul lui Hristos, ducandu-se la acea fata indracita, indata a fugit diavolul dintr-insa, iar fata imparatului s-a facut sanatoasa. Dupa aceasta, vrand imparatul sa multumeasca sfantului, i-a trimis camile incarcate cu daruri: cu aur, cu argint, cu margaritare si cu alte lucruri pretioase. Iar el, fiind sarac cu duhul si neavand trebuinta de nimic, le-a trimis inapoi la imparat, zicandu-i: „Eu nu fac negutatorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenesti, pe care, de le voi dobandi, le voi duce la cer si atunci ma voi arata inaintea Domnului meu ca sunt mare negutator". Si umilindu-se imparatul de cuvintele lui, a crezut in Hristos cu toata casa sa si au fost botezati de mainile sfantului apostol atat imparatul Polimie, cat si imparateasa, fiica lui cea tamaduita si multi din boieri si popor fara numar; caci mai mult de zece cetati, cautand la imparat, au primit Sfantul Botez.
Aceasta vazand slujitorii idolesti, s-au maniat asupra sfantului apostol, socotind de rau aceea pentru ei; caci idolii lor se sfaramau, inchinarea de idoli cu totul se pierdea si jertfele din care ei se hraneau nu se mai faceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis fratele imparatului, l-au indemnat sa-l piarda pe Bartolomeu si sa razbune nedreptatea ce s-a facut idolilor lor.
Deci acela, gasind vreme potrivita, a prins pe sfantul apostol si l-a muncit in cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi l-a rastignit pe cruce cu capul in jos. Iar sfantul apostol, bucurandu-se, patimea pentru Hristos, Domnul sau, si fiind spanzurat pe cruce cu capul in jos, nu inceta a propovadui cuvantul lui Dumnezeu; pentru ca pe cei credinciosi ii intarea in credinta, iar pe cei necredinciosi ii sfatuia sa cunoasca adevarul si sa se intoarca de la intunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos. Iar muncitorul, nesuferind aceste cuvinte, a poruncit sa jupoaie pielea de pe el; dar sfantul rabda si intr-aceasta munca ca intr-un trup strain, neincetat binecuvantand si proslavind pe Dumnezeu. In sfarsit, muncitorul a poruncit ca odata cu pielea sa-i taie si capul. Atunci a tacut gura cea de Dumnezeu graitoare, luandu-se capul de la trup, care singur a ramas spanzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, insemnand cu adevarat mergerea apostolului spre cele de sus.
Astfel s-a sfarsit Sfantul Bartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecand dupa acele multe dureri si osteneli la odihna cea fara de dureri, intru bucuria Domnului sau. Iar credinciosii, care au fost de fata la sfarsitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, impreuna cu capul, si le-au pus intr-o racla de plumb, asezandu-le in aceeasi cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaste se dadeau bolnavilor tamaduiri cu minune; pentru aceasta, multi necredinciosi s-au apropiat de Biserica lui Hristos.
Iar dupa multa vreme, prigonitorii din partile acelea, cei intunecati cu indracirea idoleasca, auzind si vazand minunile ce se faceau de moastele Sfantului Bartolomeu, nevrand sa cunoasca puterile lui Dumnezeu, au luat sfintele moaste cu racla cea de plumb si le-au aruncat in mare. Dar o, minune! Racla cea de plumb a plutit usoara ca o luntre pe apa, sosind la insula Lipar. Si s-a facut descoperire lui Agaton, episcopul cetatii Liparului, despre moastele apostolesti care au fost aduse de ape. Si ducandu-se episcopul cu clerul si cu tot poporul la malul marii si gasind moastele, s-au minunat cu totii cum racla cea de plumb si cu moastele nu s-au afundat in apa, ci, mai usoara decat o luntre, a calatorit pe mare o cale atat de lunga pana la dansii. Pentru aceasta au preamarit pe Dumnezeu si au luat racla cu moastele si au pus-o in biserica lor cu bucurie si cu cantari de psalmi.
Dar nu se cuvine a trece cu tacerea si aceasta despre Sfantul Bartolomeu, care se scrie in viata Cuviosului Iosif, scriitorul de cantari. Acest cuvios, castigand o particica din moastele Sfantului Apostol Bartolomeu, a adus-o in locasul sau care era aproape de Constantinopol. El a zidit o biserica osebita in numele apostolului si partea aceea din moastele lui a pus-o intr-insa cu cinste; si adeseori se invrednicea a-l vedea pe sfantul apostol in vedenia visului, pentru ca avea catre dansul mare dragoste si credinta. Si dorea sa impodobeasca cu cantari de laude praznicul acestui sfant apostol, dar nu indraznea, ci se indoia daca-i va fi placut lui acel lucru sau nu.
De aceea se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu si apostolului, ca sa i se dea lui pentru aceasta incredintare si sa i se daruiasca intelepciune de sus, ca sa poata scrie stihurile cantarii. Si rugandu-se pentru aceasta patruzeci de zile cu post si cu lacrimi, si apropiindu-se ziua pomenirii apostolului, a vazut la Vecernia praznicului pe Sfantul Apostol Bartolomeu aratandu-i-se in altar, imbracat in haine albe, si ridicand perdeaua altarului, l-a chemat la dansul. Iar Iosif apropiindu-se de sfantul apostol, acela a luat cartea Sfintei Evanghelii de pe dumnezeiasca Masa si a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicandu-i: „Sa te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu si sa izvorasca din limba ta apele cerestii intelepciuni. Inima ta sa fie scaun al Sfantului Duh, iar cantarile tale sa indulceasca toata lumea!" Zicandu-i aceasta, Sfantul Apostol Bartolomeu s-a facut nevazut. Iar Cuviosul Iosif, umplandu-se de negraita bucurie si simtind in sine darul intelepciunii, s-a intins cu totul spre multumire.
Deci, din acel ceas, a inceput a scrie cantarile bisericesti si pesnele canoanelor, prin care a impodobit nu numai praznuirea Sfantului Apostol Bartolomeu, dar si pe ale multor sfinti; iar mai ales pe a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea si pe a Sfantului Ierarh Nicolae, umpland Sfanta Biserica de frumoase cantari, de unde a castigat si numirea de "scriitor de cantari". Iar noi pentru toate acestea slavim pe Hristos Mantuitorul nostru Cel impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci de toata faptura. Amin.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.