Sfantul Ierarh Frumentie, episcopul Etiopiei

Sfantul Ierarh Frumentie, episcopul Etiopiei

Sfântul Ierarh Frumentie este praznuit pe 30 noiembrie. Sfântul Ierarh Frumentie, sau Frumențiu, a fost episcop de Inda în Abisinia, adică Etiopia. În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el și doi frați după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu și Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, și acolo au căzut în mâinile tâlharilor și ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alții i-au tăiat. Din cei omorâți, unul era și pomenitul filozof. Câți au rămas vii, între care erau și cei doi frați după trup, Edesiu și Frumentiu, au fost dați împăratului Indiei.

Deci văzând împăratul pe acești doi tineri ca erau potriviți cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori și iconomi împărătescului său palat. Dar și fiul împăratului, care a moștenit împărăția după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste și îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguțătorilor ce veneau din părțile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, și să săvârșească dumnezeiască liturghie.

Iar trecând câțiva ani s-au dus tinerii la împăratul și i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei. Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor.

Și Edesiu s-a dus la Tir, ca să-și afle părinții și rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeiești, decât vederea părinților săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu și a credinței. La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): „Iubitul meu, cine este mai bun și mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înșelăciunii și să le pricinuiască lor lumina dumnezeieștii propovăduiri?”

Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu și l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învățăturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-și vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinței celei drepte și pentru binele aproapelui, lăsându-și patria și rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.

Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înțelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânța credinței. Drept aceea le-a și făcut vrednice spre rodirea cunoștinței de Dumnezeu și a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostoleștile învățături și făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizați îi mântuia și tot felul de boală vindeca, ci și din cei ce se împotriveau și nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alții îi da Satanei. După cum a făcut apostolul, care zice: „Dați-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui”. Iar pe alții îi făcea să se usuce, și altora le orbea ochii.

Drept aceea pentru această pricină, toți au primit și au rodit în sufletele lor sămânța credinței lui Hristos. Pentru care și în puțină vreme singur sfințitul Frumentiu, cu ajutorul și harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Și a zidit biserici, și a hirotonit preoți, și capiștile idolești le-a surpat, și pe idoli i-a zdrobit. Așadar pentru toate acestea, se minunau toți și însuși împăratul, și zicea sfântului: „Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulți ani ce ai viețuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn și minune? Și acum de unde ți s-a dat ție acest fel de har și de putere, iubitule?”

Iar fericitul Frumentiu a răspuns: „Nu este al meu harul, o prea cinstiților și adevăraților ai lui Hristos prieteni, ci al preoției, care mi s-a dat mie de la Însuși Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria și rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria și, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, și cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, și cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credință și cu dragoste primindu-mă, harul preoției, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeți, și face asemenea minuni”.

Așadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulți ani viețuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni și, învățându-i poruncile lui Dumnezeu, și spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaște dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.

22 Noiembrie 2024

Vizualizari: 914

Voteaza:

Sfantul Ierarh Frumentie, episcopul Etiopiei 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact