(13 decembrie)
Sfintii cinci Martiri din Sevasta, anume Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest, sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa in ziua de 13 decembrie. Sevasta - Sebaste, fosta capitala a provinciei Armenia Mica, sub domnia imparatului roman Diocletian, a fost o localitate de mare importanta in perioada de inceput a Bisericii Crestine.
In secolul al IV-lea, localitatea Sevasta a fost resedinta Sfintilor Vlasie si Petru de Sevasta, episcopi ai orasului, si a lui Eustatie, unul dintre intemeietorii monahismului din Asia Mica. Tot aici au fost martirizati si cei 40 de Mucenici, praznuiti de Biserica Ortodoxa in ziua de 9 martie. In localitatea Sevasta s-au nascut si cativa patriarhi greci si armeni, dintre care ii putem aminti pe Aticus de Constantinopol, al V-lea patriarh al cetatii, si pe Mihail, patriarhul de Echmiadzin, in secolul al XVI-lea.
Sfintii cinci Martiri din Sevasta - Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest
Sfintii Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest au trait in vremea imparatilor romani Diocletian si Maximian (284-305), imparati renumiti pentru cruzimea cu care acestia i-au persecutat pe crestinii din teritoriile aflate sub conducerea lor. In acea vreme, imparatul Diocletian l-a numit pe ducele Lisias drept guvernator al provinciei Limitanea, iar pe Agricolaus drept conducator al tuturor provinciilor dinspre Rasarit.
Cei cinci martiri din Sevasta L-au cinstit pe Hristos, crezand in El si urmandu-I intru pazirea poruncilor Sale, inca din vremea copilariei, mostenind credinta de la parintii lor, insa au pastrat acest lucru acoperit de taina, datorita paganatatii celor aflati la conducerea politica a regiunii.
Dintre acestia, Sfantul Eustatie, care era originar din localitatea Aravraka, indeplinea slujba de ofiter, in armata imperiala. Desi dorea cu putere sa isi exprime public credinta in Hristos, el se temea de urmarea faptei sale. Pentru a alunga aceasta teama, el si-a luat centura de ofiter si a dat-o slujitorului sau, zicandu-i sa o duca si sa o lase in biserica crestina din localitatea Aravraka.
Sfantul Eustatie a facut acest lucru gandind ca daca centura lui, lasata la usa bisericii din localitatea natala, avea sa fie luata de preotul Auxentius si bagata in Sfantul Altar, acest lucru avea sa insemne ca Domnul binecuvinteaza fapta lui de a isi descoperi credinta si a suferi moarte martirica, jertfa pe care si-o dorea din toata inima, intr-o vreme in care nenumarati crestini erau omorati pe nedrept, pentru credinta in Hristos. Daca insa centura avea sa fie gasita si luata de vreun trecator oarecare, acest lucru insemna ca nu a venit inca vremea sa isi descopere credinta.
Slujitorul a dus la indeplinire misiunea incredintata de ofiterul sau. La intoarcere, necunoscand gandul sfantului, slujitorul i-a spus ca centura a fost luata de preotul Auxentiu al bisericii si dusa in interior. Indata, intelegand voia lui Dumnezeu, sfantul s-a infatisat inaintea lui Lisias si i-a spus cu franchete ca este credincios si slujitor al lui Hristos. Urmand curajului sau, acestuia i s-au alaturat si alti crestini din clasa militara, tainuiti pana la acea vreme.
Lisias, infuriat la culme de curajul si credinta de neclintit a sfintilor descoperiti, a ordonat depunerea lor din slujbele militare. Apoi, imediat, el a ordonat calailor sa-i tortureze pe sfinti fara nici un pic de mila. Calaii l-au dezbracat complet pe Sfantul Eustatie, l-au intins pe pamant, prinzandu-l in sfori intinse puternic, si au inceput a-l bate cu nuiele si toiege. Apoi, fiind legat cu o franghie si ridicat in picioare, sfantul a fost lasat sa atarne deasupra unui foc puternic aprins. Aruncandu-l din nou la pamant, plin da rani si arsuri fiind, calaii l-au scaldat pe sfant intr-un lichid compus din otet si sare si i-au zdrobit coastele, prin lovituri cu piatra.
Fiind inca in viata si tot neclintit in credinta, el a incurajat si pe alti crestini sa moara pentru Hristos, intru pastrarea vietii celei vesnice. Astfel, crestinul Evghenie si-a marturisit si el credinta in Hristos. Infuriati si mai rau de indrazneala si rezistenta Sfantului Eustatie, calaii l-au incalcat pe acesta cu incaltari de fier, in interiorul carora se aflau multe cuie ascutite. Facand acelasi lucru si Sfantului Evghenie, calaii i-au luat pe cei doi si i-au plimbat din Sevasta pana in Nicopolis, Armenia.
In drum spre Nicopolis, un alt crestin, anume Sfantul Mardarie, vazandu-i pe cei doi sfinti, mergand in chinuri pentru Hristos, a inceput sa-i binecuvinteze pentru rabdarea si credinta lor statornica. Alergand acasa, Sfantul Mardarie a vorbit cu sotia lui, spunandu-i despre dorinta de a muri si el pentru Hristos, iar aceasta l-a incurajat si s-a rugat pentru el, sa nu se lepede cumva, in urma suferintelor. Apoi, alergand spre Sfantul Eustatie, care mergea incalcat cu incaltarile cele cu tepi, s-a legat pe sine de catusele aceluia si a spus tuturor ca si el este crestin.
Asezandu-se in scaunul sau de judecata, Lisias a poruncit calailor sa-l aduca inaintea lui pe Sfantul Auxentie. Dupa ce tiranut cel pagan a incercat in fel si chip sa-l faca pe sfant sa se lepede de credinta crestina si sa se supuna zeilor sai, fara nici o izbanda insa, el a ordonat ca sfantului sa i se taie capul, lucru implinit pe loc.
Dupa acesta, la judecata pagana a fost adus Sfantul Mardarie. Fiindu-i adresate aceleasi oferte de crutare, in schimbul renuntarii la credinta crestina, sfantul a ramas neclintit ca o piatra. Turbat de manie, Lisias a poruncit ca tanarul sa fie torturat fara pic de mila, asemenea Sfantului Eustatie. Astfel, strapungandu-i gleznele cu un fier ascutit, calaii i-au introdus prin gaurile produse o sfoara groasa, iar mai apoi l-au lasat ataranand, cu capul in jos. Aprinzand taciuni, calaii i-au ars pantecele, rinichii si spatele. In cele din urma, Sfantul Mardarie si-a dat si el sufletul in mainile Mantuitorului, pe care atat de mult L-a iubit.
La scaunul de judecata pagana a fost adus, mai apoi, Sfantul Evghenie. Ramanand si acesta la fel de neclintit in sfanta si dreapta credinta in Hristos, calaii i-au taiat limba si i-au zdrobit fluierele picioarelor. In cele din urma, Sfantul Evghenie si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu, spre vesnica odihna.
Dupa omorarea celor trei sfinti, Lisias s-a indreptat spre campul de lupta, spre a-si antrena soldatii. Printre soldatii aflati cu el se numara si Orest, un crestin inca tainuit. La un moment dat, in urma unei loviri cu sabia, crucea purtata de acesta la gat a iesit in afara, ea fiind vazuta de cei de langa el. Nemaiavand de ales si avand proaspata in minte marturia celor trei sfinti, Orest si-a marturisit cu tarie credinta in Hristos.
Lisias a ramas perplex de acest lucru, drept pentru care a hotarat ca soldatii sa il lege pe Sfantul Orest cu lanturi de fier, impreuna cu un altul, anume Auxentie (Eustatie?), spre a fi dus si judecat in Sevasta, de catre Agricolaus, iar nu in Nicopolis, din teama ca nu cumva, facand minuni, si altii sa imbratiseze credinta in Hristos.
In fata lui Agricolaus, Sfantul Auxentie (Eustatie?), care era foarte bine educat, avand cunostinte de teologie si filosofie, a facut un rezumat profund al invataturii Mantuitorului Hristos despre mantuirea omului. Fiind atat surprins, cat si manios, judecatorul cel pagan i-a aruncat pe sfinti in inchisoare.
In inchisoare, in vremea noptii, cei doi au fost vizitati de Sfantul Vlasie, episcopul din Sevasta, spre a le da Sfanta Impartasanie. Spovedindu-se si marturisindu-si dorinta de a muri pentru Hristos, sfintii au primit binecuvantarea episcopului, spre a se intari si mai mult in credinta.
Dupa o oarecare vreme, comandantul cel pagan l-a luat pe Sfantul Orest si l-a intins pe un pat de fier, puternic incins. In urma suferintelor, sfantul si-a dat sufletul in mana lui Hristos. Mai apoi, calaii au aprins un cuptor de lemne si l-au aruncat pe Sfantul Auxentie (Eustatie?) in flacari. Astfel si-au incheiat si ei viata, murind pentru Dumnezeu, spre a trai vesnic impreuna cu El.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.