În urmă cu 96 de ani, în data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod s-a întrunit la Bucureşti în şedinţă de lucru, unde a hotărât înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române.
Procesul prin care s-a ajuns la ridicarea în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din 1918.
Potrivit unei declaraţii oferite pentru Trinitas TV de Pr. Florin Şerbănescu, ideea de înfiinţare a Patriarhiei Române a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu „în cadrul Congresului preoţimii ardelene de la Sibiu, în 1919”.
„După aceea, alte personalităţi de marcă ale culturii româneşti, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaş, împreună cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârşitul anului 1919, dar şi Regele Ferdinand, au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc”.
La finalul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie.
În acest mod, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române.
Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.
Propunerea a fost inclusă pe ordinea de zi a Sfântului Sinod în şedinţa din 4 februarie 1925, condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.
În timpul luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc”.
Cu acest prilej, s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei româneşti de-a lungul timpului.
La finalul întâlnirii sinodale a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron care a adresat mulţumiri tuturor celor care pregătiseră înfiinţarea Patriarhiei.
De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat.
Printre aceste dorinţe se număra şi aceea de înălţare a unei Catedrale, proiect concretizat în mandatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în concordanţă cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.
„Să nu uităm că, printre altele, în cuvântul rostit de Patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare a vorbit răspicat şi despre necesitatea înfiinţării unei Catedrale a Mântuirii Neamului”, a mai spus Pr. Florin Șerbănescu.
Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. În 23 februarie 1925 legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.
În data de 12 martie 1925 Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.
În luna mai a anului 1925, această scrisoare irenică a fost trimisă Patriarhiei Constantinopolului prin Dragomir Demetrescu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Din cauza vicisitudinilor politice, Patriarhul Constantinopolului, Constantin VI (1924-1925), a fost nevoit să se retragă din scaun şi nu a mai putut convoca Sfântul Sinod pentru a răspunde acestei scrisori.
În luna iulie a anului 1925 este întronizat ca patriarh al Constantinopolului Vasile al III-lea (1925-1929), care, luând în considerare hotărârea Bisericii Ortodoxe Române, prin tomosul cu nr. 1579 din 30 iulie 1925, a recunoscut ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie.
Întronizarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc în data de 1 noiembrie a aceluiaşi an 1925.
Iulian Dumitraşcu
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.