Adormirea Maicii Domnului, numita in popor Santamaria Mare, este sarbatoarea in amintirea zilei in care Sf. Fecioara si-a dat obstescul sfarsit. Din Evanghelii si din Traditia Bisericii cunoastem ca Maica Domnului a fost luata de apostolul Ioan, la casa lui din Ierusalim, unde i-a purtat de grija. Dupa unii Maica Domnului ar fi adormit intru Domnul la 57 de ani, dupa altii, la 70 de ani, in Ierusalim. Potrivit dorintei sale, a fost inmormantata in pestera din gradina Ghetsimani, la poalele muntelui Maslinilor, alaturi de parintii ei si de logodnicul sau, Iosif.
Se spune ca in ziua adormirii Maicii Domnului, ingerii si sfintii, in mare lumina, umpland toata casa si acoperindu-i corpul cu aceasta lumina, i-au adus cantari de lauda. In ziua ingroparii a lipsit Toma care propovaduia in India, Acesta a sosit la trei zile dupa inmormantare si ajuns la mormant, ca s-o priveasca macar adormita, l-a gasit gol. De atunci s-a socotit ca Fiul Sau a ridicat-o la cer de-a dreapta Lui, ca Imparateasa, cum o vedea imparatul David in viziunea lui profetica: "Sezut-a imparateasa de-a dreapta Ta (Doamne) in haina aurita imbracata si prea infrumusetata" (Ps. 44, 11).
Avand in vedere ca Biserica sarbatoreste de regula zilele mortii sfintilor, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului ar trebui sa fie aceea a Adormirii ei. Insa, stiri documentare despre existenta acestei sarbatori nu avem decat din secolul V inainte. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, caci in vechile sinaxare georgiene, ziua de 15 august reprezenta sarbatoarea aniversarii anuale a sfintirii unei biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V intre Ierusalim si Betleem.
Generalizarea sarbatorii a fost facuta in Rasarit de catre imparatul bizantin Mauriciu (582-603), iar in Apus de catre papa Teodor I (642-649).
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.