Astazi, 17 martie 2014, se implinesc 93 de ani de la alegerea in scaunul vladicesc de la Ramnic a marelui ierarh ramnicean Vartolomeu Stanescu, personalitate marcanta a Bisericii Ortodoxe Romane din prima jumatate a secolului al XX-lea, ce s-a inscris in memoria publicului ca una din „vocile” cele mai „ascultate” ale Bisericii. A activat ca episcop al Ramnicului timp de 19 ani, in perioada 17 martie 1921 - 1 noiembrie 1940.

Biografia PS Vartolomeu Stanescu:
A vazut lumina zilei la 25 august 1875, in comuna Flamanda - jud. Teleorman, ca fiu al familiei Floarea si Stan Stanescu, vrednici gospodari. La varsta de 5 ani a ramas orfan de tata, insa mama sa s-a ocupat de ingrijirea si educatia lui si a celor trei surori ale sale, trimitandu-l la scoli tot mai inalte, deoarece se dovedea foarte dotat in plan intelectual.

Scoala primara a urmat-o in trei localitati teleormanene: Flamanda, Dracea si Traian. In anul 1888 s-a inscris la Seminarul Central din Bucuresti, pe care avea sa-l absolve ca premiant in 1897, pe timpul studiilor dovedindu-se a fi „cel dintai la studii, cel dintai la purtare, cel dintai la prestigiu si stima", serios si senin, cu un cuvant creator, cu spirit de initiativa, cu ordine si precizie in idei si in fapte.

In timpul facultatii „si-a insusit alaturi de studiile teologice liniile unor principii de sanatoasa viata romaneasca si crestineasca", faurindu-si totodata un cald patriotism si nationalism in numele carora a lucrat pe tot parcursul vietii.

In 1905 - la varsta de 30 de ani, a intrat in monahism si a fost hirotonit ierodiacon pe seama Catedralei din Bucuresti; la scurt timp, fiind numit ierodiacon al Capelei Romane din Paris, unde a urmat cursuri de teologie catolica si protestanta, precum si cursuri de drept, sociologie si litere. A dobandit licenta in drept si a urmat cursurile de sociologie pana la teza de doctorat la catedra renumitului profesor Émile Durkheim.

A intrerupt studiile pentru o perioada de 6 luni in 1909-1910, timp in care a fost hirotonit ca arhimandrit in cadrul Episcopiei Dunarii de Jos. In 1910 revine la Paris, unde isi ia licenta in Drept.

Intors in tara, si pretuit pentru capacitatile si purtarile lui meritorii, este ales, la 28 februarie 1912, de catre Sfantul Sinod, ca Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, cu titlul de Bacauanul. In acelasi an, la 24 mai, este numit si redactor al prestigioasei reviste „Biserica Ortodoxa Romana", precum si inspector general al Seminarelor din partea Consistoriului Superior bisericesc iar din decembrie 1913 e numit ca profesor la Facultatea de Teologie din Bucuresti (pentru catedra de "Studiul Noului Testament" si "Hermeneutica").

Ducandu-si la bun sfarsit indatoririle, deloc usoare, primeste delegatie si incredintare de la Sfantul Sinod ca sa gireze Episcopia Argesului (in anul 1919), iar la 1 aprilie 1920 a trecut in aceeasi calitate la Episcopia Ramnicului, pentru ca, dupa un an, la 17 martie 1921, sa fie ales Episcop plin in scaunul vechii Episcopii a Ramnicului Noul Severin, fiind instalat in Duminica Floriilor a acelui an.

In plan administrativ, in 1923 infiinteaza Societatea Preoteasca „Renasterea”, care ii cuprindea pe toti preotii si diaconii, chiar si pensionarii, chemati sa puna in aplicare acest plan; in subsidiar, Societatea avea si scopul de a strange (din cotizatii, colecte, subventii etc.) fonduri pentru preotii si diaconii nevoiasi si pentru tiparituri. A fost cumparata o tipografie, care a fost instalata si a functionat intre anii 1927 si 1934 la Sfanta Manastire Cozia, unde a inceput tiparirea colectiei „Biblioteca Parintilor si Scriitorilor Bisericesti", infiintata de catre directorul ei. Activitatea Societatii „Renasterea" a fost completata si cu aceea a altor societati: „Asezamantul Evanghelic Petrache Lupu" si „Societatea Evanghelica a doamnelor si domnisoarelor".

Pentru pregatirea tinerilor in preotie, a infiintat la Ramnicu Valcea Seminarul Teologic „Sf. Nicolae", in cadrul caruia profesori, pedagogi si indrumatori spirituali aveau sarcini precise pentru educatie, ca si pentru sanatate. De asemenea, s-a infiintat Scoala de Cantareti - cu sedii fluctuante: la Cozia, Craiova si, in sfarsit, la Ramnic.

Preocupandu-se pentru imbunatatirea conditiilor materiale si spirituale din cadrul monahismului oltean, episcopul Vartolomeu a reusit sa infiinteze Eforia Manastirilor Oltene (cu peste 800 de pogoane); a infiintat viata de obste in manastirile oltene, cu randuieli aflate in vigoare si azi.

In plan cultural, a publicat diferite lucrari, articole, cuvantari si pastorale dintre care amintim: „Autenticitatea cartilor sfinte ale Noului Testament”, Bucuresti, 1905,225p.; „Scurte incercari de crestinism social”, Bucuresti 1913, 132 p.; „Produsuri sufletesti si realitati verificate”, Ramnicu Valcea, 1934, XII + 452p. (Cuvantari, articole etc.) si „Femeia ca factor social”, ed. a II-a, Ramnicu Valcea, 1936, 125p. A facut parte din Comitetul de redactie al revistei „Biserica Ortodoxa Romana”, dand la lumina diferite studii si a indrumat si sprijinit si pe altii intr-o astfel de munca.

O mentiune speciala se cuvine activitatii sale in calitate de membru al Senatului, unde a avut nenumarate interventii memorabile: printre acestea se poate numara si cea privind salarizarea preotilor de catre Stat, „pentru a nu-i face de batjocura si a nu-i determina sa aiba alte preocupari decat cele spirituale”.

Personalitatea Episcopului Vartolomeu Stanescu a fost foarte apreciata in vremea lui, dar eforturile deosebite facute pe parcursul vietii l-au condus catre o subrezire a sanatatii. La 1 noiembrie 1938, Sfantul Sinod i-a acordat un concediu de doi ani, pentru ca, la 1 noiembrie 1940, situatia neameliorandu-se, sa i se aprobe retragerea din functie si pensionarea. O casa facuta din vreme alaturi de Sfanta Manastire Bistrita i-a fost domiciliul permanent pana la 2 noiembrie 1954, cand, dupa o boala grea, a trecut la Domnul. A fost inmormantat in ziua de 4 noiembrie 1954, in cavoul de langa casa personala.

Bibliografie:
- Anuar pe anii 1921-1925 al Eparhiei Ramnicului Noul Severin, Editura Tipografiile Romane Unite, Bucuresti, 1924.
- Pr.Prof.Univ.Dr. Mircea Pacurariu - Dictionarul Teologilor Romani, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996.

Sursa: arhiram.ro

.