Astazi Biserica Ortodoxa il pomeneste pe Sfantul Apostol Andrei, cel intai chemat si Ocrotitor al Romaniei.
Parintele Arhidiacon Alin Albu, lector la Facultatea de Teologie ortodoxa din Alba Iulia, la catedra de istorie a Bisericii ortodoxe Romane ne va prezenta mai multe marturii despre propovaduirea Sfantului Apostol Andrei pe pamantul romanesc, despre apostolicitatea crestinismului romanesc si nu in ultimul rand despre semnificatiile sarbatori de astazi pentru poporul roman:
"Sf. Ap. Andrei a fost mereu prezent in constiinta romanilor, o dovedesc numeroasele creatii folclorice si unele toponimice dobrogene (pestera Sfantului Andrei, paraiasul Sfantului Andrei) care atesta trecerea Sf. Apostol prin Scitia.
Faptul ca sarbatoarea lui dobandeste „recent” aceste valente nationale, ca el ajunge subiect de cercetare sau chiar de polemica istorica se datoreaza lipsei lui de receptare, mai ales in sec. XX, la nivelul constiintei intelectualitatii si lipsei de cercetare a temei. Aceasta, deoarece prima cercetare stiintifica privind crestinismul daco-roman apare la noi abia in 1911, semnata de celebrul arheolog Vasile Parvan, iar in perioada interbelica se inregistreaza putine studii pe aceasta tema, si acestea sumare. Abia in perioada comunista s-au intreprins ample cercetari, mai ales arheologice, privind istoria daco-romana, ale caror rezultate insa, din pacate, n-au putut fi valorificate pe deplin in epoca, datorita orientarii ateiste a regimului. Mai mult, datorita prestigiului stiintific al istoricilor D. M. Pippidi si C. Daicoviciu, care negau apostolicitatea crestinismului romanesc, aceasta viziune negativa a ramas dominanta in epoca comunista si chiar s-a perpetuat la cativa din istoricii de azi, fara insa ca vreunul din ei sa reanalizeze global si critic izvoarele.
Daca viziunea negativa dateaza din secolul XX, nu acelasi lucru se poate spune despre viziunea pozitiva, a afirmarii apostolicitatii crestinismului romanesc, care viziune apare inca din sec. al XVII-lea, la mitropolitul Dosoftei al Moldovei. Acesta, bazandu-se pe Sinaxarul Bisericii din Constantonopol, spunea despre Sf. Ap. Andrei ca „… sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt la Dunare – pe acestea toate le-a umblat”. In sec. XIX si XX convingerea s-a exprimat tot mai ferm: Gh. Sincai, Filaret Scriban etc. Cercetarile recente, din perioada post-decembrista, in special ale bizantinologului Emilian Popescu, nu numai ca au confirmat si consolidat ipoteza apostolicitatii crestinismului romanesc, dar, mai mult, au relevat ca Sf. Ap. Andrei a fost dublat in aceasta evanghelizare de concetateanul sau din Betsaida, si anume Sf. Ap. Filip.
Iata, asadar, foarte sumar, evolutia acestei ipoteze din punct de vedere istoriografic. Astazi, credem, este suficient de bine argumentata de catre cercetatori.
Sa ne referim acum, pe scurt, asupra izvoarelor care atesta propovaduirea celor doi Apostoli pe pamant romanesc.
Eusebiu al Cezareii (istoric bisericesc din sec. al IV-lea), in „Istoria bisericeasca”, spune ca Sf. Andrei a predicat cuvantul lui Dumnezeu in Scythia. Citandu-l pe Origen, care la randul sau prelua informatia aceasta din Traditie, Eusebiu afirma ca Sf. Ap. Andrei a primit prin tragere la sorti ca arie de propovaduire Scythia. Probabil aceasta misiune a fost conceputa de catre Sfintii Apostoli dupa Sinodul apostolic de la Ierusalim (49-50), cand propovaduirea acestora, desfasurata pana atunci cu precadere in mediul iudaic din Palestina si Siria, s-a extins si la neamuri. Atunci a primit Sf. Ap. Andrei, prin tragere la sorti, ca regiune de evanghelizare Scythia, care cuprindea si o parte a teritoriul romanesc actual. Marturia lui Eusebiu a fost contestata de unii dintre istorici si considerata, in mod nestiintific, tardiva si neverosimila. Iata insa ca un contemporan de-al lui Origen, Ipolit, episcop al Romei in sec. al III-lea, consemneaza aceeasi traditie: Sf. Ap. Andrei „a vestit (Evanghelia) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Achaia, fiind legat in picioare de un maslin si este inmormantat acolo”.
Marturii mai tarzii, din sec. IX-X, afirma acelasi lucru: Epifanie (sec. al IX-lea) spune ca scitii au fost evanghelizati de Sf. Ap. Andrei, iar Sinaxarul Bisericii din Constantinopol (sec. X) confirma acelasi lucru.
*
La acestea se adauga o alta categorie de documente care au intrat recent in circuitul stiintific si care n-au fost cercetate decat de putini dintre istoricii romani (prof. Emilian Popescu este cel care le-a oferit publicului romanesc).
Este vorba de Calendarul gothic (sec. al IV-lea), atasat la sfarsitul Bibliei Gothica (tradusa de episcopul Ulfila pentru gotii care in sec. al IV-lea se stabilisera in N Dunarii, deci aici, la noi). In acest calendar se spune ca doi apostoli, Andrei si Filip au propovaduit pe actualul pamant romanesc.
Tot in categoria aceasta de documente recent valorificate se numara trei martirologii occidentale (calendare mai dezvoltate) din sec. al IX-lea, care mentioneaza Scythia ca arie de misiune a Sfantului Ap. Andrei: cel al lui Florus din Lyon, al lui Rabanus Maurus si al lui Usuard. Important de subliniat ca aceste Martirologii au constituit, alaturi de altele, baza Martirologiului roman, deci al Calendarului oficial al Bisericii Catolice, ceea ce le crediteaza ca veridice. De fapt aceasta veridicitate s-a probat si prin consemnarea in alte izvoare a unor personaje si evenimente evocate de aceste Martirologii – de ex. persecutorul Sfantului Ap. Andrei, proconsulul Egeas, mutarea moastelor Sfantului Ap. Andrei in sec. al IV-lea in Constantinopol etc.
Cat il priveste pe Sf. Ap. Filip, trei Martirologii consemneaza faptul ca el „... a convertit la credinta aproape intreaga Scitie...”: Calendarul gothic (sec. al IV-lea), Martirologiul lui Usuard (sec. al IX-lea) si Martirologiul lui Adon (sec. al IX-lea), cel din urma precizand ca Apostolul „a convertit la credinta in Hristos aproape (intreaga) Scitie si a asezat acolo diaconi, preoti si episcopi...”.
*
Iata, asadar, o serie de marturii istorice, care confirma propovaduirea celor doi apostoli pe pamant romanesc, ceea ce inseamna ca crestinismul romanesc este de origine apostolica, este continuator al celui apostolic.
La aceasta particularitate se mai pot adauga si altele: crestinismul romanesc n-a fost, ca in cazul celui al popoarelor din jur – al slavilor, maghiarilor -, rezultatul unei misiuni oficiale din partea unei autoritati, nici rezultatul evanghelizarii prin misionari oficiali din Apus, de la Roma, cum se mai incapataneaza si astazi unii sa creada, ci a reprezentat o consecinta fireasca a comunitatii de limba si de civilizatie romanica: „romanismul si crestinismul nostru sunt nascute si crescute in chip firesc…” (V. Parvan); „poporul nostru s-a nascut crestin in mod spontan, natural, odata cu formarea romanitatii sale…” (Radu Vulpe). Iata, asadar, o a treia caracteristica a crestinismului romanesc: simultaneitatea cu etnogeneza, adica faptul ca poporul roman a cunoscut Evanghelia chiar de la inceputurile formarii acestuia, ceea ce i-a conferit un statut unic intre celelalte popoare ale lumii, fiind singurul popor nascut crestin (celelalte popoare s-au increstinat dupa formarea lor si nu concomitent cu procesul etnogenezei).
Concluzii
„Noi suntem romani fiindca suntem crestini si suntem crestini fiindca suntem romani”, spunea Radu Vulpe, subliniind acea legatura indisolubila dintre dimensiunea spirituala si cea etnica a romanilor. Astazi, 30 nov., il sarbatorim pe nu doar pe Apostolul Domnului, Sf. Andrei, ci si pe Apostolul romanilor, increstinatorul nostru. Maine, 1 dec., este ziua nationala a Romaniei, adica sarbatoarea neamului romanesc. Vedem, asadar, cum cele doua sarbatori, praznuite in chip fericit una dupa alta, reflecta de fapt legatura dintru inceputuri, inseparabila a neamului romanesc cu credinta crestina.
In acest sens, sarbatoarea de astazi, a apostolicitatii crestinismului romanesc o anticipeaza si o revendica pe cea de maine, a libertatii si unitatii neamului romanesc.”
Arhid. Alin Albu, lect. drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia
Sursa: Radio Reintregirea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.