Biserica Barnovschi din Iasi isi serbeaza azi hramul, cu ocazia sarbatorii 'Sfintilor si Dumnezeiestilor Parinti Ioachim si Ana'. 'Biserica Barnovschi exista, in plan topografic, in centrul civic al Iasului; este ctitoria domnitorului Miron Barnovschi, care a domnit intre 1626-1629.
Parintele Dumitru Nichifor ne-a vorbit si despre obiectele de patrimoniu care se mai pastreaza la Biserica Barnovschi: 'La ora actuala avem o catapeteasma de valoare cu icoane care sunt inscrise, un numar de 40 icoane, in lista monumentelor istorice si, acum cativa ani in urma, a fost o comisie care a facut fise speciale pentru aceste obiecte de valoare, avem un epitaf de pe timpul lui Barnovschi si mama sa, Elena, sau calugarita Elisabeta, epitaf care a fost facut din catifea cu fir de aur, actualmente se afla la Ministerul Culturii, la Muzeul National. Al doilea obiect de valoare al bisericii este un epitaf cusut cu fir de argint, foarte frumos, lucrat de pe timpul tot al lui Barnovschi, pe care il tinem si l-am avut si la o expozitie de la Palatul Culturii. Restul sunt obiecte din argint, din metal comun, lucrate in aur, o Evanghelie cu copertile suflate in aur. Deci, obiectele liturgice ale bisericii sunt din metal suflate in aur si argint, lingurite si tot felul de obiecte. Dar, cele mai de valoare obiecte sunt, dupa cum spuneam, catapeteasma si acest epitaf pe care il avem la biserica, in lada special amenajata, asa cum prevede legea, ca sa fie conservate si protejate pentru a nu se deteriora'.
Sursa: basilica.ro
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.