Bucurii duhovnicesti in parohiile Racovita si Rojiste

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a slujit sâmbătă, 30 septembrie, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Racoviţa, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, unde a sfinţit şi un monument ridicat în memoria eroilor localităţii. A doua zi, duminică, pe 1 octombrie, de Praznicul Acoperământul Maicii Domnului, IPS Părinte Mitropolit a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Rojişte, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj.
Credincioşii Parohiei gorjene Racoviţa, comuna Polovragi, a îmbrăcat haine de sărbătoare în ultima zi a lunii septembrie pentru a-l primi aşa cum se cuvine pe chiriarhul locului, IPS Părinte Mitropolit Irineu, care a săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, a fost oficiată şi slujba de sfinţire a Monumentului Eroilor racoviţeni, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti. Pentru implicarea în ridicarea acestui semn de neuitare faţă de înaintaşi, preotul paroh, Constantin Adrian Niţescu, a primit rangul bisericesc de sachelar. Au fost acordate de asemenea Gramate chiriarhale de mulţumire celor care s-au implicat în susţinerea şi finalizarea proiectului. „Monumentul pe care l-aţi ridicat este o jertfă şi un prinos de recunoştinţă pentru memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti … Acest monument reprezintă o cinste pentru noi, dar şi o obligaţie pe care o avem de a păstra memoria înaintaşilor. De aceea, ne dorim ca amintirea şi pomenirea eroilor noştri să găsească ecou şi în inimile generaţiilor tinere, sporind astfel credinţa în Dumnezeu şi iubirea faţă de ţara, faţă de glia stămoşească pe care am primit-o moştenire. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să odihnească sufletele eroilor în ceata sfinţilor Săi, iar pe noi să ne întărească în credinţă şi în legătura strânsă cu strămoşii noştri. Veşnică pomenire şi cinste celor care au înălţat acest monument întru pomenirea lor!”, a încheiat IPS Irineu.

IPS Irineu, în mijlocul credincioşilor din Parohia Rojişte
În Duminica a 19-a după Rusalii şi în ziua de pomenire a Acoperământului Maicii Domnului, IPS Părinte Irineu a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Rojişte, Protoieria Craiova Sud, judeţul Dolj. Aici a fost săvârşită Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei mitropolitane din Craiova.

În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Bisericii din Oltenia a detaliat câteva din învăţătuirle textului evanghelic duminical (Luca 6, 31-36, „Predica de pe munte – iubirea vrăjmaşilor”), subliniind protecţia pe care o avem de la Maica Domnului prin sfânt acoperământul Său. „Cu acoperământul Său, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne protejează permanent de vrăjmaşul diavol, ne acoperă spre a ne feri de boală, de accidente, de necazuri şi de suferinţe, pentru că ea este ocrotitoarea tuturor celor care se roagă ei cu evlavie şi inimă curată. De aceea, avem nevoiă să stăm mereu sub acoperământul Său. Căci numai pe aceia îi ajută şi îi ocroteşte care ascultă de Fiul ei, aşa cum ne-a învăţat atunci când, la nunta din Cana Galileii, a rostit cuvintele: « Să faceţi tot ce vă va spune!» (Ioan 2, 5). Cei care nu sunt în Biserică, nu sunt însă acoperiţi de rugăciunea şi ajutorul Maicii Domnului, şi îşi petrec viaţa numai biologic, o viaţă care se scurge, cum zice Psalmistul, ca floarea câmpului, care repede se trece şi piere când vine arşiţa. Aşa este şi viaţa noastră, trebuie udată permanent cu mila lui Dumnezeu, cu post şi rugăciune, cu Sfânta Liturghie şi mărturisirea păcatelor”, a spus IPS Irineu.

Ctitoria lui Ştefan Coţofeanu
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost construită între anii 1820 – 1832 de către Ştefan Coţofeanu, proprietarul de atunci al terenurilor actualului sat Rojişte, comuna Bratovoieşti, judeţul Dolj. Biserica este construită în formă de navă cu un pridvor deschis, în stil brâncovenesc şi o turlă deasupra naosului. A fost renovată şi consolidată în anul 1910, odată cu intrarea ei în proprietatea Epitropiei Bisericii „Madona Dudu” din Craiova. Actualul preot paroh, Nicolae Rădoi, a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească în cei şase ani de păstorire. A reparat biserica la exterior, a amenajat curtea şi a refăcut gardul, a ridicat o clopotniţă şi se străduieşte să rezolve şi problema restaurării picturii interioare, fapt pentru care a primit duminică rangul bisericesc de iconom stavrofor.

Preot Gheorghe Cioiu

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

02 Octombrie 2017

Vizualizari: 485

Voteaza:

Bucurii duhovnicesti in parohiile Racovita si Rojiste 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact