Conferinta - 'Icoanele taranesti pe sticla din Transilvania'

Miercuri, 13 octombrie 2010 incepand cu orele 18,30 va avea loc la Accademia di Romania conferinta “Icoanele taranesti pe sticla din Transilvania” a jurnalistului Giovanni Ruggeri.

Vor lua cuvantul:
P.S. Episcop SILUAN, Episcopia Romana Ortodoxa a Italiei
Parintele Federico LOMBARDI, Director al Biroului de presa al Vaticanului
si purtator de cuvant al Sanctitatii Sale Papa Benedict al XVI-lea

Icoanele taranesti pe sticla din Transilvania (primele decenii ale sec. XVIII – perioada interbelica) constituie o minunata pagina de cultura populara si religioasa romaneasca insuficient cunoscuta in Italia si in Occident.

Cu cele peste 600 de icoane expuse Muzeul din Sibiel se remarca printre colectiile care au supravietuit prin frumusete, valoare si amploare. Muzeul icoanelor pe sticla de la Sibiel a fost realizat la inceputul anilor 1970 –in plina epoca comunista, asadar- de preotul ortodox Zosim Oancea, care a implicat pe locuitorii satului in realizarea acestui muzeu. Prieten cu multi protagonisti ai culturii romane – cum ar fi Noica sau Cioran – parintele Zosim Oancea a stiut sa canalizeze in aceasta opera cele mai bune energii umane si spirituale ale sale dupa cei 15 ani de inchisoare si de munci fortate prin care regimul comunist l-a persecutat in anii 1948-1963.

Icoanelor pe sticla din Transilvania si crearii Muzeului din Sibiel le este dedicat volumul “Icoanele pe sticla de la Sibiel” (Città Aperta, 2008) publicat de Giovanni Ruggeri. Jurnalist si publicist, scrie pentru cotidianul “L’Eco di Bergamo” si pentru alte reviste nationale din sectoarele turism, externe, cultura, new media. Este autor a numeroase reportaje despre Europa de Est: expert si cunoscator pasionat al Romaniei, a dedicat principalelor sale destinatii si patrimoniului sau turistic numeroase articole incepand cu 2002. Opera sa de promovare a Romaniei in Italia i-a adus numeroase recunoasteri publice: Tvr1, Adevarul, Evenimentul Zilei, Radio Romania Actualitati, Ziarul Financiar, Ziua etc.; Rai Radiouno, Rai Radiotre, Famiglia Cristiana, Avvenire etc. Pentru activitatea sa de jurnalist Giovanni Ruggeri a fost distins in 2009 cu diploma de excelenta pentru promovarea culturala a Romaniei in Italia de catre Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni. Pe langa volumul “Icoanele pe sticla de la Sibiel”, Giovanni Ruggeri este si realizatorul site-ului www.sibiel.net.

Eveniment organizat sub patronajul Associatiei “Insieme per l’Athos” (Roma).


11 octombrie 2010
Biroul de presa,
Accademia di Romania

.

11 Octombrie 2010

Vizualizari: 575

Voteaza:

Conferinta - 'Icoanele taranesti pe sticla din Transilvania' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact