Joi, 30 august 2018, începând cu ora 18:00, în Sala de conferințe din complexul Curtea Brâncovenească, cu binecuvântarea și sub înaltul patronaj al Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Colegiul „Sfinții Martiri Brâncoveni” și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, organizează Conferința Națională „Umbrele Securității (1948-2018)”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului și Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” - Constanța.
La data de 28 august 1948 lua fiinţă Direcţia Generală a Securităţii Poporului, cunoscută sub funesta titulatură SECURITATEA, o instituţie a crimei şi terorii generalizate, rămasă în memoria colectivă românească drept expresia supremă a răului. La 70 ani de la înfiinţare, organizatorii vă invită la o dezbatere despre umbrele Securității în societatea românească.
Temele conferențiarilor dr. Carmen Ciornea și dr. Daniel Mazilu vor fi: aspecte semnificative ale înființării Direcției Generale a Securității Poporului (DGSP) din Republica Populară Română, obiectivele acestei instituții paralele de injustiție și represiune, precum și ecourile (umbrele) din societatea contemporană.
Intrarea va fi liberă!
Prof. Carmen Ciornea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.