A fost voia lui Dumnezeu ca sa fiu ales Arhiepiscop al Alba Iuliei si astazi sa fiu intronizat. Am primit din mana Inaltpreasfintitului Mitropolit Andrei Gramata Mitropolitana de instalare, dupa care mi s-au oferit mantia arhiereasca, crucea pectorala si engolpionul. De asemenea, mi s-a inmanat si carja arhiereasca spre a carmui turma duhovniceasca incredintata. Primind aceste insemne arhiepiscopale mi-am asumat raspunderea pastorala pentru obstea credinciosilor, asemenea Mantuitorului nostru, Care Si-a pus sufletul pentru oile Sale (cf. In.

10, 11). Stiu ca nu-mi va fi usor, dar ma incred in „Mai-Marele pastorilor” (I Pt. 5, 4), Care acum imi sopteste tainic: „De-ajuns iti este harul Meu, caci puterea Mea intru slabiciune se desavarseste!” (II Cor. 12, 9).

Sunt emotionat ca-mi este randuit sa am resedinta eparhiala in Alba Iulia „cel mai istoric oras al neamului romanesc” cum il numeau ilustrii barbati ce-au faurit Marea Unire, printre care se afla si Georghe Pop de Basesti. Aceasta cetate milenara si-a primit nobletea de la Mitropolia Ortodoxa a Transilvaniei care-si avea sediul aici. Privesc acum ca intr-o oglinda la chipurile celor ce-au pastorit aceasta eparhie. Ma gandesc mai intai la mitropolitii Eftimie, Hristofor, Ghenadie si Ioan, preocupati de tiparirea cartilor ortodoxe si de mentinerea dreptei credinte in randul pastoritilor lor. La loc de frunte sta marele mitropolit Simion Stefan in timpul caruia s-a tiparit Noul Testament de la Balgrad, monument de varf al afirmarii constiintei de neam a romanilor transilvaneni. Se cuvine sa-i amintesc si pe Sfintii Ierarhi Ilie Iorest si Sava Brancovici, martiri ai credintei stramosesti. Sunt gata sa le urmez exemplul pozitiv, drept pentru care, acum la inceput de drum nou, formulez crezul meu.

In primul rand, exprim viziunea mea clara pe care o am despre sublima Taina a Preotiei, despre nobletea si responsabilitatea slujirii arhieresti. Ma cutremur sa-l aud pe Sfantul Simeon al Tesalonicului care zice: „Noi, preotii (n.n. arhiereii), suntem mantuitorii si ziditorii de suflete, povatuitorii catre lumina, catre cer, catre viata. Noua ne-a dat Dumnezeu ca sa avem pe pamant puterea Lui”. Arhiereul nu trebuie sa uite nicio clipa ca este ucenic al Maestrului divin Cel rastignit, si ca „slujitorul nu-i mai mare decat stapanul sau” (In. 15, 20). Deci spiritul de jertfa este parte integranta a demnitatii sacerdotale, iar arhiereul care nu e patruns de acest adevar va avea parte de o arhierie mutilata. Numai jertfa aduce rod. In lipsa ei activitatea cea mai generoasa devine stearpa. De aceea sunt hotarat a ma oferi pe mine „ca o jertfa vie, sfanta, Domnului bineplacuta” (Rom. 12, 1), constient ca, precum afirma Sfantul Grigorie Teologul, „nimeni nu este vrednic de Marele Dumnezeu, de Sacrificiu si de Marele Preot, daca nu s-a adus mai intai el ca jertfa vie si sfanta”.

In al doilea rand, exprim dorinta mea sincera ca impreuna cu preotii si credinciosii mei sa facem oferta noastra generoasa in participarea la planul Parintelui ceresc, predandu-ne voii Sale. Legatura cu Hristos aduce lumii efluvii de har, de binefaceri ceresti si inaltarea progresiva a sarmanei omeniri. Apropiindu-ne de Domnul cu mai multa disponibilitate am putea primi de la El noi energii, caci El este izvorul tineretii si in El se infaptuieste adevarata innoire in suflete, in camine, in intreaga societate. Sunt convins ca prin cuvant, rugaciune si exemplu personal putem sa-L ajutam pe Hristos sa purifice aceasta lume si sa restabileasca in ea adevarata notiune a valorilor. Constient ca Hristos are nevoie de arhierei si de preoti daruiti in primul rand realitatilor suprafiresti, ca sa insufleteasca viata reala a omului de azi, ma voi stradui sa sculptez efigia Sa divina in fiinta lor (cf. Gal. 4, 19). De indeplinirea misiunii noastre pastorale depinde, in mare parte, vitalitatea Bisericii lui Hristos pe pamant, drept pentru care Sfantul Vasile cel Mare arata ca slujitorii consacrati trebuie sa aiba „ravna si sarguinta pentru a aduce o imbunatatire cat de mica Bisericii”.

In al treilea rand, exprim hotararea mea ferma sa-mi jertfesc timpul, puterea si interesele, pentru ca impreuna cu preotii si credinciosii mei sa particip la terapia unei omeniri bolnave, fizic si spiritual. Nelegiuirea sau noaptea pacatului a cuprins lumea, iar raul s-a raspandit pretutindeni, ca un cancer infiorator. In „acest veac rau de acum” (Gal. 1, 4), suntem chemati sa vindecam ranile pacatosilor si sa oferim balsamul harului sufletelor prinse in capcana pasiunilor dezordonate. Eu, personal, ma voi stradui sa dau hrana spirituala si sa impartasesc tuturor lumina Evangheliei, constient, asemenea Sfantului Ioan Gura de Aur, ca „daca preotul (n.n. arhiereul) va lasa sa se piarda cineva din turma incredintata, va raspunde in fata lui Dumnezeu nu cu averea sa, ci cu sufletul sau”. Avand inaintea ochilor pe Hristos „Care a umblat facand bine” (Fapte 10, 38), voi cauta ca prin vizite canonice, pastoratie particulara si slujire sociala sa-i aduc in staulul Bisericii pe cei disperati spre a fi mangaiati, iar pe cei nevoiasi spre a fi ajutati. Asa ne sta bine noua arhiereilor si preotilor, pe care Sfantul Ambrozie al Milanului ne numeste „ambasadorii iubirii lui Hristos”.

Astazi este „Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic”. Acestia au definit invataturile lui Hristos, schimbate de catre eretici, sau invatatorii falsi. De fapt, Biserica a ajuns sa se numeasca ortodoxa datorita accentului puternic pe care Parintii Rasaritului l-au pus pe pastrarea dreptei credinte. Cei 318 Sfinti Parinti au venit din intregul Imperiu purtand ranile martiriului. Ei au venit la Niceea ca sa marturiseasca cu toata personalitatea lor adevarul in care au crezut: ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat. Consider un privilegiu si o datorie ca noi sa marturisim aceeasi credinta si sa transmitem celor de dupa noi torta aprinsa a adevarului evanghelic. Eu ii iau ca modele de pastori autentici si-i rog sa stea mereu aproape de mine si de scolile teologice ale eparhiei, in care se pregatesc lucratorii imensului camp eclezial. In aceste clipe, inima mea se indreapta spre Maica Domnului care este Maica Bisericii si ocrotitoarea prin excelenta a persoanelor consacrate, a slujitorilor sfintiti. Stand langa tronul Preasfintei Treimi, ea stie si poate mai bine ca oricine sa mangaie fruntea, sa alunge oboseala si sa rasplateasca rabdarea. De aceea ii cer ajutorul in noua mea slujire, convins ca Stapana cereasca este Steaua sperantei, care rasare peste durerile vremurilor noastre si, „asemenea Fiului ei, are mila de toti si-i miluieste pe toti”, cum ne arata Sfantul Siluan Atonitul.

Multumesc Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru prezenta la ceremonia intronizarii mele si-l incredintez de dragostea mea sincera si devotata. Pe Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Andrei il asigur de conlucrare armonioasa in cadrul Mitropoliei noastre. Sunt decis sa fiu un parinte bun pentru monahii si credinciosii din judetele Alba si Mures, si un frate iubitor pentru preotii eparhiei, pentru ca toti suntem „impreuna lucratori cu Hristos” (II Cor. 6, 1). Pe cat imi sta in putinta, voi cauta sa promovez prietenia ecumenica in cetatea noastra si sa am o colaborare fructuoasa cu autoritatile locale, pentru binele poporului lui Dumnezeu, rascumparat cu mare pret (cf. I Cor. 6, 20). Un pios omagiu aduc, in incheiere, parintilor mei, Dumitru si Rozalia, ale caror duhuri, aflate pe taramul vesniciei, se bucura astazi impreuna cu mine. Mai presus de toate, Il rog pe Hristos Domnul sa-mi dea putere a fi „fara prihana, iubitor al binelui, cu stapanire de sine, drept, cuvios, infranat, destoinic sa indemn la invatatura cea sanatoasa” (Tit 1, 7-9). Asa sa-mi ajute Dumnezeu! Amin.

† IRINEU

Arhiepiscopul Alba Iuliei

Sursa: Radio Reintregirea
 

.