Mesajul dedicat familiei preotului adresat de Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, participantilor la Cercul Pastoral organizat Palatul Patriarhiei, joi, 24 februarie 2011:

In Patriarhia Romana anul 2011 este dedicat familiei crestine prin proclamarea de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca An omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii, avand in vedere ca atat Taina Sfantului Botez cat si Taina Sfintei Cununii stau la baza familiei crestine.

Cunoasterea situatiei reale a familiei crestine din zilele noastre, pe de-o parte, si intelegerea mai profunda a vocatiei sale spirituale, pe de alta parte, se impun ca prioritati ale lucrarii misionare a Bisericii in societate.

Reliefand importanta familiei crestine ca fiind baza comunitatii eclesiale, Sfantul Apostol Pavel vorbeste in Epistola catre Efeseni despre legatura tainica dintre familie si viata Bisericii. Astfel, comparand cele doua realitati ale existentei umane in Hristos Domnul, Apostolul neamurilor spune: „Taina aceasta” - a unirii barbatului cu femeia intr-un trup, dupa porunca lui Dumnezeu - „mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efeseni 5, 32). In acest sens trebuie inteleasa si cultivata legatura sfanta care exista intre taina familiei si viata Bisericii, ca traire in comuniune. De aceea, familia a fost numita, pe drept cuvant, Biserica de acasa - Ecclesia domestica - (Cf. Romani 16, 5; I Corinteni 16, 19).

Faptul ca Dumnezeu Fiul, nascut din veci de catre Tatal ceresc, S-a nascut, prin lucrarea Duhului Sfant, „la plinirea vremii” ca om din femeie, avand numele de Iisus, fiul Mariei, si a crescut intr-o familie traditionala, ne arata de ce termenii de baza din Biserica precum: parinte spiritual, mama sau maica spirituala, frate si sora spirituala, fiu si fiica spirituala sunt preluati din vocabularul prin care desemnam membrii familiei conjugale. Prin urmare, fara taina familiei nu poate fi inteleasa nici taina Bisericii ca familie duhovniceasca a iubirii fratesti in Hristos, Fiul Tatalui ceresc, in Care primim infierea prin lucrarea Sfantului Duh din Sfanta Taina a Botezului.

Familia este cununa creatiei, dar si locul sau mediul in care omul incepe sa inteleaga taina iubirii parintesti a lui Dumnezeu. Slabindu-se legatura iubirii spirituale dintre om si Dumnezeu in societatea secularizata, familia conjugala se afla astazi intr-o profunda criza spirituala, in stare confuza si fara orizont, fiind limitata la biologic si terestru. Dificultatile cu care se confrunta familia in societatea contemporana nu sunt numai de natura economica (saracie materiala tot mai evidenta, somaj, nesiguranta zilei de maine), ci si morala (avort, divort, abandonul copiilor, libertinaj, droguri, trafic de fiinte umane) si spiritual-religioasa (sectarismul, fanatismul si prozelitismul religios).

In fata acestor probleme, Biserica este chemata sa acorde o atentie deosebita familiei crestine, aparand valoarea acesteia ca viata binecuvantata de Dumnezeu in scopul dobandirii mantuirii sau a vietii vesnice.

Astfel, in plan practic, este absolut necesara o lucrare pastoral-misionara a Bisericii mai intensa si mai vasta, sustinuta in mod deosebit de preotii de mir, indrumatori spirituali ai familiilor crestine din parohiile incredintate lor spre pastorire.

In Biserica Ortodoxa, familia preotului este un sprijin deosebit pentru preot in activitatea sa pastorala, atat prin faptul ca ea poate deveni un model de viata crestina, cat si prin implicarea directa a unor membri ai familiei in activitatile pastorale ale parohiei, pe plan: misionar, filantropic sau administrativ. Intr o parohie, familia preotului trebuie sa fie acel „putin aluat, care dospeste toata framantatura”(Galateni 5, 9).

Absenta totala sau inactivitatea familiei preotului pe plan pastoral misionar este o contra marturie, care diminueaza eficienta activitatii preotului in parohie si umbreste imaginea lui ca pastor de suflete sau parinte duhovnicesc al comunitatii spirituale pe care o conduce pe calea mantuirii.

Pe de alta parte, ne bucuram și exprimam recunoștința noastra pentru lucrarea misionara a preoteselor care lucreaza, cu multa pasiune si bucurie, ca profesoare de religie, educatoare, medici sau in alte domenii de activitate, aducand o contributie la apararea, pastrarea si cultivarea demnitatii familiei crestine astazi.

Expresia romaneasca sau apelativul de „doamna preoteasa” are o incarcatura spirituala deosebita si reflecta grija sau preocuparea sotiei preotului privind activitatea acestuia in parohie. Acest termen s-a impus datorita faptului ca, desi lucreaza in mod discret, totusi sotia preotului ajuta foarte mult in pastoratie. Iar cand familia preotului nu-l ajuta pe acesta, ci il descurajeaza, se adevereste cuvantul Mantuitorului: „Dusmanii omului vor fi casnicii lui” (Matei 10, 36).

Intre sfaturile pe care Sfantul Apostol Pavel le da ucenicului sau Timotei, este si acela ca slujitorul Domnului „sa fie barbat al unei singure femei” (I Timotei 3, 2), „bun chivernisitor al casei lui, avand copii ascultatori, cu toata bunacuviinta” (I Timotei 3, 4), caci „daca nu stie sa si randuiasca a sa casa, cum va purta grija de Biserica lui Dumnezeu?” (I Timotei 3, 5). Iar „sotiile lor (ale slujitorilor Bisericii – n.n.) sa fie si ele cuviincioase, neclevetitoare, cumpatate, credincioase intru toate” (I Timotei 3, 11 12).

In ce priveste vestimentatia si conditiile de viata, acestea trebuie sa fie in asa fel incat familia preotului sa nu fie invidiata pentru lux, dar nici compatimita pentru neglijenta.

O pastoratie credibila si bine organizata in parohie trebuie sa inceapa cu buna organizare a casei preotului, din punct de vedere spiritual si administrativ, ca model duhovnicesc si factor de cultura si civilizatie. In acest sens, unii credinciosi judeca mai mult greselile familiei preotului decat pe cele ale propriilor lor familii.

Prin urmare, este necesara intarirea institutiei familiei preotului ortodox precum si diminuarea cazurilor care influenteaza in mod negativ viata si activitatea bisericeasca, prin respectarea cu strictete a prevederilor canonice, statutare si regulamentare bisericesti, care nu au rolul de-a pedepsi, ci de-a responsabiliza, consolida si evidentia personalitatea religios-morala a preotului si a intregii sale familii in comunitate, ca exemplu de traire morala si comportament crestin, precum si ca factor esential de lumina si speranta pentru o buna pastoratie a credinciosilor.

Reflectand la situatia actuala de criza a familiei in general, consideram ca trebuie sa valorificam resursele de indreptare si iesire din criza, pentru a trai cu speranta.

Trebuie sa vedem ca fericirea este darul lui Dumnezeu, iar criza familiei de azi poate fi depasita cu ajutorul si cu binecuvantarea lui Dumnezeu-Creatorul Care a zis: „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul!” (Facere 1, 28). In ciuda multor pacate si primejdii abatute asupra neamului omenesc, totusi familia a fost institutia cea mai stabila in istorie. In plus, binecuvantarea familiei de catre Domnul nostru Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii, cand a transformat apa in vin, prin mijlocirea Maicii Domnului - icoana Bisericii rugatoare, constituie pentru noi astazi o puternica baza a sperantei crestine.

Hristos Cel ce a schimbat apa in vin poate schimba criza intr-o speranta noua, poate aduce bucurie acolo unde ameninta lipsurile si tristetea.

Trebuie sa ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos, sa-I spunem Lui ce lipseste cu adevarat familiei astazi si sa spunem familiei crestine in criza sa ceara ajutorul lui Hristos si al Maicii Domnului in organizarea insasi a vietii familiei conjugale. Minunea din Cana Galileii ne descopera ca fericirea este mai intai de toate dar al lui Dumnezeu sau binecuvantare de la El, care aduce armonie si bucurie in familie si in societate, nu un „drept” al omului ce trebuie cucerit in spirit individualist si egoist, producand multa nefericire altora prin lacomie sau umilire. In acest sens, trebuie sa organizam ajutorarea familiilor aflate in nevoi si sa le incurajam.

In concluzie, indemnul nostru parintesc este acesta: sa cultivam mai mult legatura sfanta care exista intre viata familiei crestine si viata Bisericii, intre educatia copiilor si demnitatea persoanei umane, creata dupa chipul Persoanelor divine. Sa nu reducem familia doar la aspectele ei pamantesti: biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, pentru ca ea este mai mult decat toate acestea laolalta si le transcede. Si anume, familia are vocatia de a fi conlucrare a omului cu Dumnezeu in lume, pentru a dobandi viata vesnica, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria Bisericii si binele umanitatii.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane