Doua decenii de la reinvierea monahala la Manastirea Ciolpani

Rugaciunea si munca asidua au facut ca pe miriste cultivata ici-colo cu grau, in apropierea orasului Buhusi, sa renasca o straveche vatra de sihastrie, manastirea Ciolpani, una dintre cele mai frumoase din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Luni, 18 iulie, aici va fi sarbatoarea Sfantului Emilian de la Durostorum, patronul bisericii, si serbarea celor 20 de ani de la ridicarea noii manastiri. Doua decenii de eforturi, poate supraomenesti pentru unii, dar firesti pentru maicile care au hotarat sa-si dedice viata slujirii lui Hristos. "Cand am venit aici, era o miriste pe care se semanase grau. In aprilie 1991, s-a pus piatra de temelie a manastirii, iar de atunci, prin grija parintelui Emilian, staretul de la Runc, in fiecare zi s-a oficiat Sfanta Liturghie.

Incet s-a ridicat toata manastirea", si-a amintit maica stareta Lucia Chirvase. Greutatile intampinate de maici, pana au vazut lucrarile de constructie finalizate, au devenit istorie. Un trecut asimilat incercarilor pe care Dumnezeu le randuieste fiecaruia spre mantuire. "Daca te lasi in voia lui Dumnezeu, nu ti se pare nimic greu", a explicat stareta de la Ciolpani.

Imaginea actualei manastiri fascineaza atit pelerinul, cat si simplu trecator ajuns in zona. Un zid de piatra inalt de vreo doi metri jumatate imprejmuieste manastirea. "Este lung de patru sute de metri si este ridicat din piatra de riu adusa de pe Tazlau", a explicat o maica. Iar dincolo de poarta, un spatiu transfigurat intr-o oaza de flori, curatenie si buna cuviinta: biserica mare, un paraclis, chilii, numeroase aleii pline cu flori, si multe altele, decupate parca din Pateric si asezate aici, pe dealurile ce imprejmuiesc orasul Buhusi. In cimitirul situat la marginea manastirii se pastreaza si biserica ridicata de Teodor Cantacuzino. O bisericuta mica, de lemn, ce pare a veghea odihna celor adormiti. Deasupra intrarii, o inscriptie cu caractere chirilice, mentiona vechimea lacasului. "Bisericuta are hramul Sfantul Nicolae. A fost restaurata in urma cu cativa ani, deoarece era intr-un stadiu avansat de degradare", ne-a spus maica Lucia. In interior, privegheaza cateva icoane pictate pe lemn, restaurate. "Aici se mai oficiaza slujbe, insa rar, cel mai adesea in zilele de hram", ne-a explicat stareta. Traditia spune ca, in jurul anului 1590, un sulitas al domnitorului Petru Schiopu, pe nume Ciolpan, a renuntat la slujba de ostas si s-a retras pe aceste meleaguri, ridicand un schit: schitul Ciolpani.

Moartea lui a insemnat si caderea in uitare a micutului lacas de rugaciune. Abia in 1730, impresionat de starea jalnica a schitului, medelnicerul Teodor Cantacuzino, ajutat de fratii sai, a construit o bisericuta din lemn de stejar, cu hramul "Sfantul Nicolae". Cautandu-si pacea interioara, departe de zbuciumul existentei cotidiene, maicile asculta si ele, cu grija si indurerare, plangerile oamenilor, nu putini, ce trec pragul manastirii. "Problemele si greutatile apar datorita faptului ca oamenii se indeparteaza de Dumnezeu. Si, daca se vorbeste de o criza, aceasta este una singura: criza spirituala, a omului fara credinta, fara Dumnezeu", a explicat stareta Lucia Chirvase care, alaturi de cele 60 de maici se pregatesc luni, 18 iulie, sa serbeze patronul spiritual al manastirii, alaturi de PS Episcop Ioachim Bacauanul, si, binenteles, de sute, daca nu mii de credinciosi din toata tara.


Sursa: epr.ro
 

.

18 Iulie 2011

Vizualizari: 570

Voteaza:

Doua decenii de la reinvierea monahala la Manastirea Ciolpani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact